Farmacia Familiei a obținut Premiul Internațional pentru excelență în domeniul calității

Farmacia Familiei, câștigătoarea Premiului Internațional al Societății Europene pentru Cercetarea Calității (ESQR), pentru excelență în domeniul calității.

În 10 decembrie 2023, Dubai a găzduit Convenția Societății Europene pentru Cercetarea Calității, unde profesioniști și lideri de afaceri din întreaga lume s-au reunit pentru a recunoaște excelența și succesul în domeniul calității. Această distincție recunoaște și evidențiază cele mai bune practici, angajamentul față de cultura calității și realizările companiilor din întreaga lume.

Câștigătorii premiilor au demonstrat modelul EQSR de performanță a calității, care permite:

— creșterea eficienței în utilizarea resurselor disponibile pentru a spori satisfacția clienților și a îmbunătăți loialitatea acestora;

— creșterea motivării și implicării angajaților în îmbunătățirea continuă a standartelor de deservire;

— optimizarea și automatizarea activităților de control al calității și managementului riscurilor.

«Suntem mândri de această realizare a Farmaciei Familiei, care se adaugă la lista de premii succesive pe care le-a obținut în acest an. Farmacia Familiei a fost și este o companie de top din domeniul retailului farmaceutic din Republica Moldova, care tinde constant să atingă excelența în calitatea produselor și serviciilor, în practicile de responsabilitate socială corporativă și de îmbunătățire a satisfacției clienților», a declarat Tatiana Coinac, Directorul Comercial și Dezvoltare Afacere, Farmacia Familiei.

Prin câștigarea acestui premiu, Farmacia Familei confirmă poziția de lider pe piața retailului farmaceutic din Republica Moldova, susținută de o echipă profesionistă care răspunde rapid nevoilor în schimbare ale clienților dar și tendințelor din domeniul ocrotirii sănătății.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Incendiu într-un bloc cu 9 etaje de pe bd. Moscova: activitatea serviciului suport clienți al ASP, întrerupt temporar

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de 14 iulie într-un apartament situat la etajul 9 al unui bloc de locuințe de pe bulevardul Moscova, din municipiul Chișinău. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la 112 a fost recepționat la ora 08:21, iar la fața locului au fost trimise cinci echipaje de pompieri.

Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că ardeau mai multe bunuri materiale din interiorul unei odăi și de pe balcon. Incendiul a fost localizat la ora 08:35, iar pompierii continuă intervenția pentru lichidarea completă a focului. Din fericire, nu au fost raportate victime, a precizat pentru NM Tatiana Munteanu, purtătoarea de cuvânt a IGSU.

Din cauza incendiului, Serviciul Suport Clienți al Agenției Servicii Publice (ASP), care își desfășoară activitatea în clădire, a fost suspendată temporar. Instituția a anunțat, printr-un comunicat, că toate persoanele aflate în oficiu au fost evacuate în siguranță.

„Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create și vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru reluarea activității în cel mai scurt timp posibil”, a transmis ASP.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Vloggerul Dima White, învinuit de pornografie infantilă, binecuvântat de mitropolitul Vladimir: „Societatea vă iubește”

Vloggerul și tik-tokerul Dima White, care riscă până la 15 ani de închisoare pentru pornografie infantilă și trafic de copii, s-a întâlnit cu mitropolitul Vladimir. Capul Bisericii Ortodoxe din Moldova i-a oferit o binecuvântare publică și a declarat că îl urmărește pe White pe rețelele de socializare.

Imagini video și foto din timpul întrevederii au fost publicate de vloggerul Dima White pe 12 iulie, pe rețelele sale de socializare. Până la publicarea acestui material, Mitropolia Moldovei nu a emis niciun comunicat oficial care să explice motivele întâlnirii. În scurtul videoclip postat de White, mitropolitul Vladimir afirmă că se informează din rețelele de socializare și că îl urmărește pe vlogger.

„Eu ultimul timp nu mai privesc televizorul deja de 10 ani. Dar prin Facebook, TikTok mă mai uit la noutăți, că tot trebuie să fiu la curent cu ceea ce se petrece în societatea noastră și câteodată ceea ce se petrece în biserica noastră. (…) Societatea vă iubește, societatea vă admiră și clar că vă urmărim și noi”, a declarat mitropolitul Vladimir.

Amintim, tik-toker-ul a fost reținut în iulie 2023. Înainte de aceasta, deputatul PAS Lilian Carp a anunțat că va depune o plângere la poliție față de acțiunile bloggerului. Poliția raporta că bloggerul identifica fete în Chișinău și le propunea bani, în schimb – le filma în timp ce acestea se lăsau atinse în zone intime. Ulterior, acesta publica astfel de scene cu caracter sexual pe platformele de internet Tik-Tok, Telegram, Instagram. Ulterior, tik-toker-ul a fost plasat în arest în penitenciar, mai târziu – în arest la domiciliu. În septembrie 2023, acesta a scăpat de arest și a fost supus controlului judiciar. 

În martie 2025, dosarul în care este vizat tik-tokerul Dima White a fost trimis în judecată. Procurorii îl învinuiesc pe acesta de producerea pornografiei infantile, publicarea pe rețelele Tik-Tok și Telegram a 10 fișiere video filmate cu o adolescentă de 17 ani, dar și comiterea infracțiunii de trafic de copii prin faptul că ar fi convins-o să participe la filmările cu tentă sexuală în scop comercial.

Dacă va fi găsit vinovat, vloggerul riscă până la 15 ani de închisoare.

În prezent, Dima White este încă activ pe rețeaua TikTok în special pentru video-urile sale din centrul capitalei, în care oameni îi oferă bani, iar el, la rândul său, îi donează celor nevoiași.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Andrei Mardari / NewsMaker

În Moldova se așteaptă temperaturi caniculare și ploi puternice. Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare

Pe teritoriul Republicii Moldova se așteaptă temperaturi săptămâna viitoare, între 14 și 20 iulie. Cu toate acestea, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vremea s-ar putea răcori în a doua jumătate a săptămânii, iar în unele regiuni s-ar putea înregistra ploi torențiale cu descărcări electrice.

În nord țării, mercurul din termometre va indica +29°C în timpul zilei, iar noaptea temperatura aerului va coborî până la +17°C. Aici, potrivit prognozelor, se așteaptă ploi puternice miercuri, 16 iulie. Până în weekend, acestea se vor opri.

În raioanele centrale și în Chișinău, săptămâna viitoare sunt așteptate temperaturi de până la 31°C pe timp de zi. Iar în perioada nocturnă valorile termice vor indica aproximativ +18°C. În prima jumătate a săptămânii, meteorologii prognozează cer variabil. Până joi, acesta se va transforma în averse cu descărcări electrice, iar spre weekend cerul se va însenina din nou.

La sud, pe timp de zi, temperaturile vor urca până la +33°C. Noaptea se vor înregistra în jur de +22°C. Conform meteorologilor, în această regiune furtunile și ploile sunt așteptate vineri, 18 iulie.

screenshot

Daniel Vodă, filmat la un cort PAS și acuzat de implicare politică ascunsă. Reacție: „Pentru că am spus deschis că Alternativa e o alegere proastă”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a fost filmat pe 13 iulie în timp ce se afla lângă un cort al Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) și discuta cu un bărbat. Un videoclip cu scena respectivă a fost publicat de Victor Pruteanu, membru al Blocului Alternativa și consilier al primarului capitalei, care l-a acuzat pe Vodă că s-ar implica pe ascuns în activitatea politică a PAS. În reacție, Daniel Vodă a declarat că a participat ca voluntar la o „campanie de informare”. El a respins învinuirile lui Pruteanu, menționând că nu este membru de partid, însă nu și-a tăgăduit niciodată convingerile pro-europene.

Victor Pruteanu a publicat pe Facebook un videoclip în care purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, apare lângă un cort al Partidului Acțiune și Solidaritate din Chișinău, în interiorul căruia par să fie ziare ale formațiunii. În imagini, reprezentantul Guvernului poartă o conversație cu un cetățean.

Și eu, și Daniel ne-am ocupat cu comunicarea instituțională, fiind funcționari publici (el – Ministerul de Externe, eu – Parlament). Diferențe dintre noi doi este că, în momentul implicării mele politice – am declarat acest lucru public, iar Daniel nu. Nici până în prezent nu a făcut-o. Cel mai ipocrit este că a împărțit ziare PAS și în 2023, și în 2024, în toată această perioadă prezentându-se drept „apolitic”. Daniel, dacă aveai curajul să faci acest „coming out” politic, te aplaudam din politețe, dar acum doar confirmi cât de prefăcut ești”, a se arată în mesajul care însoțește video-ul postat de Pruteanu.

Mai târziu, Vodă a explicat pe rețelele de socializare că a participat la o campanie de informare în calitate de voluntare. Acesta a menționat că a discutat cu cetățenii despre performanța guvernării și ce probleme trebuie soluționate în continuare.

Pentru că am spus deschis că Alternativa e o alegere proastă pentru Moldova, astăzi am fost filmat pe ascuns de unii reprezentanți ai acestei formațiuni politice, în timp ce eram la un cort de informare organizat de Partidul Acțiune și Solidaritate. (…) Este previzibil, din partea celor care nu mai au argumente și mizează doar pe atacuri la persoană, în stil KGBist!

(…) Când e vorba de viitorul Moldovei, nu cer voie nimănui. Am fost și rămân un om asumat – și ca funcționar, și ca demnitar și ca cetățean. Nu mi-am ascuns niciodată convingerile pro-europene. Le-am afirmat în diplomație, la Guvern și în fiecare mesaj public”, a spus el.

Daniel Vodă a subliniat că nu este membru al vreunui partid, însă dacă va decide vreodată să adera la o formațiune politică, o va anunța „cu fruntea sus”.

„Fanilor mei” și oponenților care caută să murdărească internetul cu minciuni, îi informez oficial, din prima sursă, că a distribui materiale informative despre integrarea europeană nu e „ipocrizie”, e un act de responsabilitate civică într-o țară în care viitorul se decide prin participare.

Eu mi-am păstrat valorile, tonul și decența – chiar și în fața atacurilor. Știu că unii nu pot accepta că poți fi vertical, profesionist și implicat fără a fi parte a vreunui joc de putere. Dar asta nu e problema mea – e oglinda lor”, a adăugat acesta.

mediu.gov.md

Pe malul râului Tigheci prinde viață o nouă pădure: au fost plantați puieți pe 9 hectare

Pe malul râului Tigheci, în comuna Cania, au fost plantate 9 hectare de puieți în această primăvară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de Ministerul Mediului.

Potrivit instituției, puieții cresc sănătoși și au atins o rată de prindere de peste 80%.

Noua pădure aduce beneficii atât pentru mediu cât și pentru comunitate: aer mai curat, sol protejat și consolidarea malurilor râului Tigheci, reducând riscul de eroziune și contribuind la protejarea resurselor de apă”, a menționat Ministerul Mediului.

Pentru a proteja noua pădure de eventuale incendii de vegetație, în jurul terenului împădurit, silvicultorii au amenajat fâșii mineralizate – zone de sol curățate complet de vegetație și bine prelucrate. „Aceste zone vor servi ca o barieră de protecție, împiedicând focul să se extindă spre puieți în cazul izbucnirii unui incendiu în apropiere”, a precizat ministerul.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: