Colaj NM

Felicitări, însoțite de acuzații, la ședința Consiliului Municipal Chișinău. Mărul discordiei – numirea Zinaidei Popa la Moldexpo și al lui Andrei Pavaloi la Educație

Felicitări, însoțite de acuzații, la ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC). Corneliu Pântea, vicepreședintele fracțiunii partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN) – condus de edilul Ion Ceban, a felicitat-o pe consiliera Zinaida Popa de la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) cu noua sa funcție – director general interimar la Moldexpo. Pântea a spus că „încă o dată a văzut renumitele filtre PAS” și că miza ultimelor ședințe ale CMC cu participarea Zinaidei Popa au fost „cei 40 de arginți de la Moldexpo”. În replică, Popa l-a felicitat pe Andrei Pavaloi care este și membru MAN că „a trecut foarte repede un concurs, care nu a fost publicat” și a fost numit în funcția de director adjunct a Direcției Generale Educație, Tineret și Sport. 

Ședința CMC din data de 29 februarie a început cu felicitările președintelui ales al ședinței Corneliu Pântea.

Aș vrea împreună cu dumneavoastră s-o felicităm pe colega noastră doamna Zinaida Popa, care recent a fost numită director la centrul internațional de expoziții Moldexpo. Doamna Popa, ce să vă spun, prestația dumneavoastră de la ultimele două ședințe nu a fost lăsată neobservată de către conducerea PAS. Eu cred că ați obținut ceea ce v-ați dorit. În continuare sper să avem ședințe liniștite și foarte calme, care vor fi strict pe ordinea de zi. Încă o dată am văzut renumitele filtre PAS prin care se numesc oamenii în în funcție. (…) Cel mai trist în această situație este că acești oameni care i-ați adus la ultimele ședințe în sală, într-adevăr au crezut în intențiile dumneavoastră sincere, dar dumneavoastră ați avut o altă miză și un alt scop. Cumva miza a fost cei 40 de arginți de la Moldexpo. (…) Sunt sigur că vă veți isprăvi cu această funcție, cu toate că domeniul care urmează să-l gestionați este departe de profesia/specialitatea dumneavoastră”, a comunicat Pântea.

Consilierul MAN Corneliu Pântea, care în trecut a fost exclus din Partidul Unității Naționale, a fost întrerupt de consilierul Platformei Demnitate și Adevăr Victor Chironda.

Ați început ședința cu stângul domnul Pântea, vreți să faceți declarații politice ieșiți la tribună și faceți așa cum vă este dreptul prevăzut de regulament. Ce fel de conducere de ședință este aceasta, domnul Pântea? Sau vreți dumneavoastră în locul doamnei Popa sau care e problema?”, a reacționat Chironda.

În continuare, Pântea a spus că nu a „denigrat pe nimeni” ci doar a „constatat un fapt care s-a petrecut”.

Încercați să o faceți pe clovnul aici. Nu vă stă. Sunteți un om inteligent, nu…”, a continuat Victor Chironda.

În replică, Zinaida Popa a declarat că Pântea ar îndeplinit „indicațiile lui Ion Ceban”.

Domnul Chironda, eu cred că dumnealui pretinde că este un om inteligent, dar departe de inteligență pentru că atunci când vorbim de inteligență, inteligența se manifestă atât în limbaj, atât în prezentare și nu doar, în comportament inclusiv. Ceea ce domnul Pântea, în ultimele ședințe ale Consiliului Municipal Chișinău… a dat dovadă de absolut invers. A dat dovadă de bădărănism, a dat dovadă de un limbaj nepotrivit și nu doar. Și comportamentul pe care l-a manifestat față de fiecare consilier în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău a fost unul foarte nepotrivit pentru că a stins la toți microfoanele, a incitat pe toți cei care au fost prezenți la ură și respectiv dumnealui și astăzi îndeplinește indicațiile să zicem așa a „țarului” lui, și anume a lui Ion Ceban. Că el trebuie să facă show astăzi și de fapt clovnul Consiliului Municipal Chișinău și a reprezentanților este domnul Pântea”, a comunicat Popa.

Ulterior președinta fracțiunii PAS Zinaida Popa a raportat că Andrei Pavaloi, care anterior a deținut funcția de șef al Direcției generale educație, tineret și sport, a fost numit „netransparent” în funcția de director adjunct al Direcției.

Dacă tot vorbim de felicitări, vreau să-l felicit pe domnul Pavaloi care timp de o săptămână a trecut foarte repede un concurs, care nu a fost publicat și a fost numit în funcția de director adjunct a Direcției. Vorbim despre acea netransparență a primarului general împreună cu colegii lui”, a menționat Popa.

Exact ca și la voi doamna Popa”, a conchis reprezentantul MAN Corneliu Pântea.

***

Pe 13 februarie Agenția Proprietății Publice a anunțat că directorul general al Centrului Internațional de Expoziții „Moldexpo” Carolina Chiper și-a dat demisia și a precizat că până la anunțarea unui concurs pentru postul de director general al Moldexpo, interimatul funcției va fi asigurat de Zinaida Popa, care este consilieră PAS în Consiliul Municipal Chișinău.

Cu privire la Andrei Pavaloi menționăm că în ianuarie Ministrul Educației declara că acesta va fi demis, pentru că a fost numit în funcție fără concurs. Două zile mai târziu, Comisia pentru Situații Excepționale Chișinău a anunțat situație excepțională în domeniul educației. Mai mult, Comisia a calificat ordinul semnat de ministrul Dan Perciun drept „ilegal” și a precizat că Pavaloi va rămâne în funcție, până la adoptarea unei hotărâri definitive a instanței de judecată. Mai târziu, paginile online gestionate de Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport din municipiul Chişinău l-au prezentat, în comunicatele instituției, pe Andrei Pavaloi drept șef adjunct al Direcției. NewsMaker a solicitat mai multe detalii în acest sens atât de la Ministerul Educației, cât și de la reprezentanții Direcției. Aceștia nu au oferit un răspuns.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Zeci” de blocuri, preluate la Buiucani de o asociație, fără acordul locatarilor? CNA și Procuratura – sesizate. Reacția Primăriei

Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău acuză că cel puțin 45 de blocuri locative din sectorul Buiucani ar fi fost preluate abuziv de asociații de proprietari create fără acordul locatarilor, într-o schemă calificată drept „atac raider” coordonată de persoane apropiate primarului Ion Ceban. Drept urmare, PAS va depune denunțuri la Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție și va solicita un audit al tuturor asociațiilor constituite în 2025-2026. Informațiile au fost făcute publice pe 16 martie, la o conferință de presă. În replică, reprezentanții Primăriei spun că autoritățile cunosc situația și analizează datele.

Schema și persoanele implicate

Vicepreședintele fracțiunii PAS din CMC, Dumitru Ivanov, a prezentat detaliile: în perioada mai-decembrie 2025 au fost înregistrate cel puțin cinci asociații de proprietari administrate de doar două persoane, care au preluat gestionarea a mii de apartamente fără adunări generale. Locatarii s-au trezit cu anunțuri în scările blocurilor prin care erau informați că o nouă asociație le va prelua administrarea, iar întreprinderea municipală a anunțat concomitent rezilierea contractelor cu Termoelectrica și Apă-Canal Chișinău, punând mii de familii în fața riscului de a rămâne fără apă caldă și căldură în plină iarnă.

„Înseamnă că vă puteți trezi de mâine că veți plăti bani unei asociații pe care nu ați ales-o. Mai mult, poate să apară riscul de înstrăinare a spațiilor comune din blocurile dumneavoastră, precum subsoluri, mansarde sau spații tehnice”, a avertizat Ivanov.

Deputatul Lilian Carp, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, a declarat că întreprinderea municipală Infocom — care deține baza de date despre aproape întreg fondul locativ al Chișinăului — este condusă de o persoană numită de Ion Ceban, iar un angajat al aceleiași instituții apare ca reprezentant al asociațiilor care preiau blocurile. Pretorul sectorului Buiucani, Vasile Moroi, membru în Consiliul Național al MAN, ar fi găzduit ședințe privind aceste asociații la care au participat persoane cu legături la conducerea Infocom.

„Cetățenii au fost informați doar despre constituire, fără a participa nemijlocit la procesul de formare a acestor asociații. Al doilea indiciu ține de posibile conflicte de interese”, a declarat Carp.

Ce pot face locatarii

Zinaida Popa a precizat că articolul 79 din Legea cu privire la condominiu permite locatarilor să se disocieze și să înregistreze o asociație proprie.

„În condițiile în care vă treziți că s-a înregistrat o asociație fără voia dumneavoastră sau doar în baza a cinci semnături ale unor vecini induși în eroare, aveți posibilitatea să mergeți la ASP și să înregistrați o asociație a blocului”, a precizat Popa.

Sesizări la CNA și Procuratura Generală au fost depuse și din partea partidului „Democrația Acasă”. Tot pe 16 martie, liderul PDA, Vasile Costiuc, a declarat că a discutat cu locuitori din sectorul Buiucani revoltați de înregistrarea unor asociații de administrare a blocurilor de pe strada Alba Iulia, și că aceștia i-au înmânat o petiție semnată de locatari care neagă că ar fi semnat pentru aceste asociații. Luni, Costiuc a primit în audiență reprezentanții locuitorilor și a depus adresările la organele de drept. Partidul anunță că va merge în instanță pentru a cere anularea înregistrării asociațiilor contestate.

„Oamenii care au fost prezenți au spus-o clar — n-au semnat o parte dintre ei pentru aceste asociații. Ei consideră că în spatele acestor asociații înregistrate foarte dubios se află interese foarte concrete ale unor persoane care au utilizat semnăturile unor persoane mai puțin conștiente”, a declarat deputatul.

Reacția Primăriei

Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Vasile Chirilescu, a declarat pentru NewsMaker că situația este cunoscută și că informațiile urmează să fie sistematizate. 

„Cunoaștem situația cu locatarii din sectorul Buiucani. Pretura a fost de mai multe ori la fața locului. Urmează să fie sistematizate informațiile și vom veni cu detalii”, a spus acesta.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: