NewsMaker

Fermierii se întâlnesc cu Maia Sandu. Amenință că protestele din PMAN vor continua dacă negocierile vor „eșua”

Asociația Forța Fermierilor a anunțat că va avea, pe 22 iunie, o întrevedere cu președinta Maia Sandu. Întâlnirea are drept scop găsirea soluțiilor pentru depășirea crizei din sectorul agro. Potrivit Asociație, dacă discuțiile cu șefa statului „vor eșua” protestele fermierilor dinn Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), din Chișinău, vor continua.

Asociația Forța Fermierilor a publicat un comunicat în care a oferit mai multe detalii despre negocierile, din 21 iunie, cu prim-ministrul Dorin Recean și ministrul Agriculturii Vasile Bolea.

„Ieri seara reprezentanții Asociației Forța Fermierilor au avut o întrevedere cu domnul prim-ministru și domnul ministru Bolea, care s-a întors de la Bruxelles. Sincer nu înțelegem de ce nu este posibil de rezolvat rapid problema compensațiilor. În cadrul discuțiilor în capitala UE ministru Agriculturii a prezentat un studiu FAO pentru Moldova , care confirmă situația catastrofală în sectorul agrar, generată de războiul din Ucraina, scumpirile inputurilor, seceta și prăbușirea prețurilor la cereale și oleaginoase. Calculele noastre privind pierderile fermierilor doar la primă grupă au fost confirmate. Domnul ministru a solicitat sprijinul de la UE în suma de peste 50 mln euro. Rămâne marea întrebare. De ce această solicitare a fost făcută cu așa mare întârziere și situația în agricultură a degenerat în așa hal?”, se arată în comunicat.

Asociația a declarat că, în cadrul negocierilor, i s-a comunicat că „Uniune Europeană, în principiu, a acceptat ca Moldova să fie inclusă în lista țărilor, care au suferit enorm în urma războiului și care ar trebui să beneficieze de sprijinul suplimentar financiar din partea UE”. Potrivit Asociației, acest lucru înseamnă că „peste ceva timp UE va oferi un suport Republicii Moldova pentru depășirea crizelor în agricultură”.

„În aceste condiții, Forța Fermierilor a propus alocarea urgentă a 700 mln lei din bugetul de stat pentru compensații la prima grupă de culturi agricole, destinate exclusiv agricultorilor mici și mijlocii. Ulterior, aceste sume urmează să fie acoperite din fonduri europene. Fermierii au nevoie stringentă de bani în următoarele 2 luni. Nu pot aștepta. Altfel, când apar banii europeni, mulți din ei vor fi falimentat. Așa și nu am înțeles de ce propunerea noastră nu a fost acceptată”, se arată în text.

Totodată, Asociața a declarat că negocierile de la Guvern „nu s-a soldat cu nici un rezultat palpabil pentru producători agricoli”. În acest context, fermierii au convenit o întrevedere cu președinta Maia Sandu, care va avea loc la ora 10:00.

„Totodată, mai mulți agricultori vin în PMAN. În cazul eșuării negocierilor cu doamna președintă, azi fermierii vor protesta activ în formă de marșuri cu tehnică”, se mai arată în comunicat.

Amintim că ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a întreprins o vizită oficială la Bruxelles. Pe 20 iunie, oficialul urma să aibă o întrevedere cu comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, pentru a-l convinge de impactul negativ al războiului din Ucraina asupra sectorului agrar din Republica Moldova. Vicepremierul Vladimir Bolea a spus anterior că va cere structurilor europene ajutor financiar, iar banii vor fi ulterior repartizați fermierilor afectați de prăbușirea prețurilor și ruperea lanțurilor logistice, consecințe ale agresiunii militare ruse din Ucraina.

Amintim că, pe 20 iunie, fermierii și-au adus tractoarele în Piața Marii Adunări Naționale. Protestul a continuat și astăzi, pe 21 iunie, zi în care la Chișinău au ajuns noul premier al României, Marcel Ciolacu, și președintele Senatului României, Nicolae Ciucă. În seara zilei, protestatarii și autoritățile s-au întâlnit la o nouă rundă de negocieri, la Guvern. Discuțiile au durat peste 1,5 ore, la final miniștrii solicitând un răgaz de 10 zile. „Noi nu avem nicio zi în plus”, au răspuns fermierii.

Ce vor fermierii?

„Forța Fermierilor” cere Guvernului de la Chișinău să-și asume public mai multe angajamente, printre care:

  • alocarea, nu mai târziu de 1 august 2023, a compensațiilor costurilor de producere fermierilor mici și mijlocii în valoare de cel puțin 3 000 lei per hectar la culturile agricole de primă grupă;
  • restricționarea temporară prin decizia CSE a importului grâului, porumbului, rapiței și floarei soarelui în Republica Moldova din Ucraina;
  • obligarea Portului Giurgiulești, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023, să exporte doar producția agricolă de origine moldovenească sau achitarea, până la 1 iulie 2023, a tuturor datoriilor la subvențiilor pentru anul 2022.

 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Ignatiev, despre deconectările de lumină în Transnistria: puteau fi evitate, dacă Chișinăul procura curent de la MGRES. Reacție

Deconectările de la energia electrică ar putea fi evitate în regiunea transnistreană, dacă Chișinăul ar continua să procure curent de la Centrala de la Cuciurgan. Declarațiile au fost făcute de Vitalii Ignatiev, conducătorul instituției de la Tiraspol responsabilă de „relații externe”. Într-o reacție pentru NM, Biroul politici de reintegrare a calificat drept „regretabile” tentativele Tiraspolului de a se „eschiva de la soluționarea durabilă a problemelor din sfera energetică”.

Pe 6 februarie, presa de la Tiraspol a mediatizat declarațiile lui Vitalii Ignatiev, conducătorul instituției de la Tiraspol responsabilă de „relații externe”, făcute pentru „Pervîi Pridnestrovskii” despre „deconectările de curent din Transnistria și Moldova”.

„Știu cu siguranță: dacă la MGRES ar fi funcționat mai mult de un bloc energetic, dacă s-ar fi produs electricitate și Moldova ar fi cumpărat-o, atunci situația ar fi fost mai stabilă, pentru că întotdeauna ar fi existat posibilitatea de a folosi al doilea bloc energetic pentru transferuri și așa mai departe. Din punct de vedere al stabilizării, acesta ar fi fost un mecanism mai eficient, care ar fi permis evitarea deconectărilor la o asemenea scară”, declara Ignatiev pe 4 februarie.

Solicitați de NewsMaker pentru un comentariu, reprezentanții Biroului politici de reintegrare au declarat că „este regretabil faptul că Tiraspolul se eschivează de la soluționarea durabilă a problemelor din sfera energetică, prin racordarea și conformarea la sistem unic energetic al Republicii Moldova, transparentizarea și eficientizarea proceselor în sfera de referință”.

Totodată, reprezentanții Biroului au declarat, cu referire la informațiile disponibile, că avaria de la Centrala de la Cuciurgan din 6 februarie „a fost generată de anumiți factori tehnici, care au fost remediați în scurt timp”. „Au fost afectate și unele localități din Zona de Securitate”, au precizat reprezentanții Biroului politici de reintegrare.

***

Pe 6 februarie, în mai multe raioane din regiunea transnistreană s-au raportat deconectări de la energia electrică, după o nouă avarie la Centrala de la Cuciurgan (MGRES). Între timp, presa locală a scris că lumina a fost reconectată și că centrala a revenit la volumele planificate de generare a energiei electrice.

Precizăm, aceasta a fost a treia avarie la Centrala de la Cuciurgan în decurs de două săptămâni. Primele două au fost înregistrate pe 22 ianuarie și, respectiv, 23 ianuarie. Anterior, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că astfel de incidente se pot întâmpla mai des, din cauză că MGRES este o centrală „desul de veche”, la care se fac doar lucrări de mentenanță, iar investițiile lipsesc.

Amintim că MGRES a trecut, pe 5 februarie, la producerea energiei electrice din rezervele de cărbune rămase. Cu o zi înainte, pe 4 februarie, două dintre cele mai mari întreprinderi industriale din regiune, combinatul de textile „Tirotex” și Combinatul de Ciment de la Rîbnița, și-au suspendat temporar activitatea. Așa-numitul minister al economiei a declarat că măsurile întreprinse în sectorul energetic „urmăresc echilibrarea consumului”. Aceștia au dat asigurări că nu ar exista riscuri de deficit pentru consumatorii din regiune, „pentru săptămâna viitoare”.

***

Pe 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc prin sistemul său de transport de gaze. S-a întâmplat odată cu expirarea contractului de tranzit, care nu a fost prelungit din cauza invaziei Federației Ruse. Menționăm că din volumele de gaz rusesc era acoperit necesarul de consum al regiunii transnistrene și era produsă energie electrică pentru ambele maluri ale Nistrului. Până pe 31 decembrie 2024, Centrala de la Cuciurgan livra peste 50% din necesarul de energie electrică al malului drept, ceea ce permitea acoperirea deplină a consumului. În prezent, acoperirea volumului necesar include importuri și producția internă.

Actualmente, MGRES produce energie electrică exclusiv pentru necesitățile regiunii transnistrene, iar autoritățile de la Chișinău au declarat în repetate rânduri că participarea centralei la viitoarele licitații pentru furnizarea energiei electrice pe malul drept al Nistrului este exclusă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: