Filip: „Primarii, consilierii, deputații noștri au fost terorizați cu sume grase ca să părăsească partidul. Disperarea a ajuns și la șase zerouri”

Președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, a declarat că primarilor, consilierilor și deputaților PDM li s-au propus „sume grase” ca să părăsească partidul. Filip susține că „pețitorii care umblă prin țară în pelerinaj pe la echipele noastre din teritoriu sunt Vladimir Cebotari și Marina Tauber”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui briefing de presă, astăzi, 8 iunie.

„Zilnic, primarii, consilierii, deputații noștri au fost terorizați cu sume grase ca să părăsească partidul. Dacă până acum vorbeam de oferte de sute de mii, zilele acestea disperarea a ajuns și la șase zerouri”, a declarat Filip.

„Voi spune tranșant că pețitorii care umblă prin țară în pelerinaj pe la echipele noastre din teritoriu sunt apropo printre alții Vladimir Cebotari și Marina Tauber. Fiecare, reprezentând câte un stăpân, au primit indicații să mărească tempoul. Nu pierdeți bani și energie. Ajunge. Partidul Democrat s-a rupt de trecut. Furtul miliardului, invalidarea alegerilor, cumpărarea deputaților nu ne reprezintă. Acesta este trecutul”, a mai spus Filip.

În acest sens, PDM va înregistra un proiect de hotărâre „care va condamna acțiunile de corupere a deputaților și traseismul politic”.

Contactată de către NM, Marina Tauber a declarat că respinge acuzațiile lui Filip.

„Desigur că nu am propus nimănui nimic și domnul Filip operează cu anumite metode de PR destul de ieftine. Cred că mai bine era să lucreze și să încerce să salveze Partidul Democrat, dar să nu învinuiască pe cineva că partidul acesta nu mai există. A devenit o filială a lui Dodon. Dacă deputații au ieșit sau vor continua să iasă asta este vina lui Filip și conducerii acestui partid”, a declarat Marina Tauber.

La rândul său, Vladimir Cebotari a declarat pentru TV8 că „dacă PDM are probleme interne”, atunci Filip nu ar trebui să caute vinovați înafara partidului, dar să le rezolve.

Amintim că, în cadrul platformei online „Președintele răspunde” din 15 mai, șeful statului a menționat că se oferă 10 mii de dolari fiecărui primar de la PDM care părăsește formațiunea, câte 1000-2000 de lei fiecărui consilieri sătesc și câte 20 de mii consilierilor raionali.

Dodon a mai declarat într-un interviu pentru portalul Agora că mai mulți deputați socialiști au primit oferte de 400-500 de mii de euro pentru a trece la Partidul Șor sau la grupul parlamentar „Pro Moldova” și au făcut denunțuri la Procuratură.

Precizăm că la Centrul Național Anticorupție au fost depuse mai multe denunțuri privind tentative de corupere, inclusiv de către deputați din parlamentul Republicii Moldova.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Ilie Bolojan a strâns gunoaiele lăsate de colegii de partid, la Congresul PNL. Imaginile publicate de presă

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a strâns pe 12 iulie gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi liberali în sala Congresului extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL), în cadrul căruia a fost ales pentru a conduce formațiunea politică. Un videoclip care surprinde scena a fost publicat de HotNews.ro.

Congresul extraordinar al PNL a avut loc în Sala Unirii din Parlamentul României.

Ilie Bolojan, alături de câțiva membri de partid aflați în sală, au strâns gunoaiele lăsate în urmă: sticle, pahare și pliante. Iar alți liberali au așezat scaunele în încăpere.

Precizăm că, în cadrul Congresului extraordinar al PNL, Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal, cu 976 de voturi. El a fost singurul care a candidat pentru această poziție. De asemenea, vicepreședinți ai partidului au fost aleși Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicoleta Pauliuc, iar Dan Motreanu a fost numit secretar general al PNL.

Pe lângă liberali, la reuniune au mai participat președintele României, Nicușor Dan, și reprezentanți ai formațiunilor din coaliția de guvernare a țării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: