Андрей Мардарь / NewsMaker

Foștii președinți ai Moldovei nu vor mai beneficia de birou de lucru și asistent personal. Anterior au rămas fără protecție de stat

Foștii președinți ai Republicii Moldova nu vor mai beneficia de birou și asistent personal. Comisia parlamentară administrație publică și dezvoltare regională a aprobat, pe 4 octombrie, raportul la un proiect de lege de modificare a unor acte legislative.

Potrivit raportului Comisiei administrație publică și dezvoltare regională, foștii președinți ai Republicii Moldova nu vor mai beneficia de birou de lucru și asistent personal în caz de expirare a mandatului, de demisie sau de imposibilitate definitivă de exercitare a atribuțiilor.

Totodată, documentul mai prevede preluarea de către Cancelaria de Stat a sarcinii de elaborare, promovare şi monitorizare a implementării politicii statului în domeniul controlului de stat asupra activității de întreprinzător.

De asemenea sunt concretizate atribuțiile Cancelariei de Stat, ținând cont de sarcinile proprii unui Centru al Guvernului. Printre acestea se numără: asigurarea asistenței organizatorice a activității Guvernului; asigurarea colaborării Guvernului cu autoritățile publice; coordonarea activității autorităților administrației publice și a altor instituții; coordonarea, organizarea şi monitorizarea procesului de armonizare a legislației naționale cu legislația Uniunii Europene etc.

Proiectul mai prevede instituirea unei funcții de secretar de stat al Guvernului.

Proiectul vizează și operarea modificărilor la Legea cu privire la Guvern prin reiterarea expresă a atribuțiilor Cancelariei de Stat privind elaborarea, coordonarea, promovarea și monitorizarea implementării politicii statului în domeniile managementului funcției publice și al funcționarilor publici în administrația publică; controlului de stat asupra activității de întreprinzător; reformei administrației publice centrale şi locale, de descentralizare și reorganizare administrativ-teritorială a țării.

Proiectul de lege urmează a fi examinat în ședința plenară a Parlamentului.

Amintim că în martie 2023, deputații au votat în două lecturi ca persoanele care au deținut funcțiile de președinte al Republicii Moldova, președinte al Parlamentului și prim-ministru să nu mai beneficieze, la finalul mandatului, de servicii de protecție de stat. Înainte de aceasta, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Lilian Carp care a elaborat și înregistrat proiectul în Parlament a spus că nu există argumente ce ar demonstra că foștii demnitari sunt expuși pericolului și, în același timp, prin modificările propuse, se vor economisi resursele publice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

„Să vină ieșenii la mall la Chișinău, nu doar noi la Iași”: Tofan, despre construcția unui centru comercial la Stăuceni

La Stăuceni, oraș din municipiul Chișinău, urmează să fie construit un centru comercial, proiect care presupune o investiție de circa 250 de milioane de euro. Potrivit Guvernului, aceasta este una dintre cele mai mari investiții private realizate în Republica Moldova de la proclamarea independenței. Premierul Vasile Tofan a participat la evenimentul de lansare a lucrărilor de construcție. „Provocarea: să vină ieșenii la mall la Chișinău, nu doar noi la Iași”, a declarat oficialul moldovean.

Potrivit lui Vasile Tofan, proiectul, lansat pe 28 octombrie, este realizat de SUMMA și FIBA.

„O investiție de circa 250 de milioane de euro, echivalentul a aproximativ 1,3% din PIB-ul Moldovei și una dintre cele mai mari investiții private de la independență încoace. Un proiect de această dimensiune înseamnă 3,000 de locuri de muncă, servicii noi și mai multă activitate economică. Poate da și un impuls turismului, care deja crește rapid – vrem ca tot mai mulți oameni să vină la Chișinău pentru un weekend, cumpărături, restaurante, vinuri și evenimente. SUMMA și FIBA nu sunt la prima investiție în Moldova. (…) Provocarea: să vină ieșenii la mall la Chișinău, nu doar noi la Iași”, a scris premierul pe o rețea de socializare.

Vasile Tofan
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: