Andrei Mardari / NewsMaker

Fostul ministru al Economiei are un nou job. Unde s-a angajat Sergiu Gaibu

Ex-ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, este noul Președinte al Consiliului de Administrare al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”. 

„Avem onoarea să-l prezentăm pe noul Președinte al Consiliului de Administrare al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”. Suntem siguri că grație expertizei valoroase, pe care o deține Sergiu Gaibu, vom reuși să asigurăm continuitatea misiunii, obiectivelor și planificarea strategică a organizației noastre”, a anunțat centrul analitic pe rețelele de socializare.

Amintim că în cadrul ședinței din 16 noiembrie a Guvernului s-a anunțat despre demisia ministrului Economiei Sergiu Gaibu. Premierul Natalia Gavrilița a spus că decizia a fost luată în urma unor consultări. Noul ministru propus este Dumitru Alaiba.

Menționăm că, pe 13 noiembrie, în presă a apărut informația cu privire la o ședință la Președinție, la care au participat deputații Partidului Acțiune și Solidaritate, dar și zvonul alimentat de un consultant american, potrivit căruia Natalia Gavrilița va fi înlocuită în funcția de prim-ministru.

Ședința de la Președinție, la care au participat mai mulți deputați ai PAS și cel puțin un ministru (Vladimir Bolea) s-a finalizat aproape de ora 22:00.

Pe 14 noiembrie, fracțiunea parlamentară a PAS a declarat că la întrunire s-a discutat despre „modul în care poate fi îmbunătățită performanța unor ministere”. „Deciziile luate vor fi anunțate în cel mai scurt timp”, a comunicat fracțiunea.

Ulterior, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Marian a spus că la ședința din 13 noiembrie s-a discutat inclusiv despre anumite remanieri guvernamentale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Trei cetățeni ai Israelului ar fi fost insultați și împiedicați să urce într-un autobuz Chișinău-Odesa. Ambasada cere anchetă

Trei pasageri israelieni, inclusiv un copil de 11 ani, ar fi fost împiedicați să urce într-un autobuz de pe ruta Chișinău-Odesa și insultați pe criterii antisemite. Ambasada Israelului a solicitat Inspectoratului General al Poliției să investigheze incidentul, scrie IPN.

Potrivit Ambasadei, incidentul ar fi avut loc marți, la Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga”. Cei trei pasageri aveau bilete valabile, achitate în avans prin platforma Infobus, pentru cursa de la ora 03:20.

Potrivit sursei citate, după prezentarea codurilor de îmbarcare, șoferul și responsabilul companiei de transport de la aeroport le-ar fi refuzat accesul în autobuz. La solicitarea unor explicații, aceștia ar fi fost insultați și li s-ar fi spus că nu pot urca pentru că sunt evrei. Ulterior, autobuzul ar fi plecat, iar cei trei au rămas în terminalul aeroportului.

Ambasada precizează că pasagerii au fost nevoiți să găsească în timpul nopții un alt mijloc de transport, la un cost semnificativ mai mare.

În adresarea transmisă poliției, Ambasada Israelului solicită examinarea circumstanțelor incidentului și a comportamentului persoanelor implicate, precum și întreprinderea măsurilor prevăzute de legislație.

Nici Inspectoratul General al Poliției, nici compania de transport implicată în caz nu au comentat cazul, deocamdată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: