Fostul șef al Direcției sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, Victor Savin, a fost răpus de infecția COVID-19
Full Article 1 minutes read

Fostul șef al Direcției sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, Victor Savin, a fost răpus de infecția COVID-19

Victor Savin, fost șef al Direcției sănătate din cadrul Primăriei Chișinău (1995-2007) și ex-consilier în Consiliul municipal Chișinău a decedat. Potrivit șefului interimar al Direcției asistență socială și sănătate, Boris Gîlcă, cauza decesului a fost infecția Covid-19.

„Regretatul coleg a fost o personalitate notorie în medicină, un funcționar care a contribuit la fortificarea sistemului de sănătate din capitală. Este o pierdere irecuperabilă pentru sistemul de sănătate, municipal și național. Primăria Chișinău adresează cuvinte de compasiune și condoleanțe familiei lui Victor Savin, dar și apropiaților și colegilor săi”, se arată într-un mesaj publicat pe 13 septembrie de Primăria municipiului Chișinău.

Pe pagina sa de Facebook, Boris Gîlcă, șeful interimar al Direcției generale asistență socială și sănătate, a menționat că Victor Savin a fost răpus de coronavirus.

„O personalitate notorie în medicină, care a construit sistemul de sănătate din oraș și, ironia sorții, nu l-am putut salva de urmările coronavirusului”, a menționat oficialul.

Un mesaj de regret a publicat și fostul ministru al Sănătății Ruxanda Glavan.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: