FOTO Flashmob în scuarul Parlamentului. Deputații au aprins lumânări și au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor Holocaustului
Full Article 2 minutes read

FOTO Flashmob în scuarul Parlamentului. Deputații au aprins lumânări și au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor Holocaustului

Victimele Holocaustului au fost comemorate luni, 22 ianuarie, printr-un flashmob, în scuarul Parlamentului. Acțiunea, organizată de către Ministerul Culturii, inaugurează Săptămâna Memoriei, dedicată comemorării victimelor Holocaustului, anunță Legislativul.

Potrivit sursei, deputații, împreună cu alți oficiali, au aprins lumânări în memoria victimelor Holocaustului și au păstrat un minut de reculegere. „A fost o tragedie, dar, din păcate, omenirea nu învață din tragediile trecute. Trebuie să comemorăm, să le vorbim copiilor despre faptul că au fost comise aceste atrocități, să ne referim atât la cei care le-au făcut, cât și la cei care au sărit în ajutor și au salvat vieți riscându-și propria viață”, a menționat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Parlamentul Republicii Moldova a condamnat Holocaustul în iulie 2014, adoptând o declarație politică de acceptare a Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului, prezidată de Elie Wiesel. Declarația politică mai condamnă orice tentative de ignorare și negare a Holocaustului și aduce un omagiu victimelor și supraviețuitorilor acestuia.

Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului este marcată anual pe data de 27 ianuarie este marcată. Moldova marchează în fiecare an această zi, începând cu anul 2015, conform unei hotărâri aprobate de Parlament.

FOTO Flashmob în scuarul Parlamentului. Deputații au aprins lumânări și au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor Holocaustului

parlament.md

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: