Meduza

FOTO/VIDEO „Amiaza împotriva lui Putin” în Rusia și în lume. Oamenii au format cozi kilometrice în fața secțiilor de votare

Numeroși ruși din întreaga lume au participat pe 17 martie, în ultima zi a alegerilor prezidențiale din Rusia, la acțiunea inițiată de opoziția rusă „Amiaza împotriva lui Putin”. Cozi kilometrice au fost formate, la ora 12:00, în fața secțiile de votare din UE, dar și a unor secții din Federația Rusă, în ciuda faptului că Moscova a avertizat în ajun că rușii care vor lua parte la acțiune ar putea risca, inclusiv, dosar penal. Între timp, presa rusă scrie că peste 65 de persoane au fost reținute, în Federația Rusă, în ultima zi a plebiscitului la care candidează inclusiv președintele în exercițiu, Vladimir Putin.

La ora 12:00, pe 17 martie, mii de ruși s-au aliniat la ambasadele și consulatele Rusiei din întreaga lume. În multe orașe – Erevan, Tbilisi, Bishkek, Astana, Paris, Berlin, Londra, Lisabona, Madrid, Limassol, Tel Aviv, Haifa – cozile se întindeau pe sute de metri. Acțiunea s-a desfășurat, inclusiv, la Chișinău. Cum a fost, vezi – AICI.

Una dintre cele mai masive acțiuni are loc în Berlin. Potrivit estimărilor, cel puțin două mii de oameni s-au adunat pentru a participa la protest. Printre aceștia se numără văduva lui Navalnîi, Iulia Navalnaia, precum și opozantul rus Mihail Hodorkovski.

Cozi de oameni s-au format, la ora 12:00, și în Rusia. Oamenii au ieșit în număr mare la vot inclusiv la Moscova și Sankt Petersburg.

Între timp, publicația „Meduza” anunță că peste 65 de persoane au fost reținute în Rusia în ultima zi de vot în alegerile prezidențiale. Detenții au fost înregistrate în 16 orașe din țară.

****

Alegerile prezidențiale din Federația Rusă au debutat pe 15 martie. Astăzi, 17 martie, este ultima zi când cetățenii ruși își pot alege președintele. Principalul candidat la aceste alegeri este considerat președintele rus în exercițiu, Vladimir Putin, care candidează pentru a cincea oară. În afară de el, candidează deputatul comunist Nikolai Haritonov, liderul Partidului Democrat-Liberal Rus Leonid Sluțki și vicepreședintele Dumei de Stat Vladislav Davankov din partea formațiunii „Oameni Noi”. Niciunul nu condamnă invazia din Ucraina și nu îl critică direct pe Putin.

De menționat în acest context că rușii din întreaga lume au fost îndemnați să participe, astăzi, la un protest împotriva actualului președinte rus, care deține puterea în stat de 24 de ani – „Amiaza contra lui Putin”. Acțiunea constă în faptul ca toate persoanele care sunt împotriva lui Vladimir Putin să vină la secțiile de votare în același timp – pe 17 martie, la ora 12:00 – pentru a arăta lumii cât de mulți nu îl susțin. Acțiunea este susținută inclusiv de văduva și simpatizanții opozantului rus Alexei Navalnîi, despre care se crede că a fost omorât în colonia din Siberia în care își ispășea pedeapsa.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrew Harnik / Getty Images

Prima reacție a lui Trump, după ce Musk și-a anunțat propriul partid: „Catastrofă”

Președintele SUA, Donald Trump, a criticat ideea fostului său aliat, miliardarul Elon Musk, de a-și crea propriul partid politic. „Mi se pare amuzant”, le-a spus Trump jurnaliștilor.

„Îmi pare rău să văd cum Elon Musk a înnebunit complet, transformându-se practic în ultimile cinci săptămâni într-o catastrofă. El chiar vrea să înființeze un al treilea partid politic, deși acestea nu au avut niciodată succes în Statele Unite. Se pare că sistemul nu este făcut pentru ele. Singurul lucru pentru care sunt bune partidele terțe este să provoace o prăbușire completă și haos total!”, a scris Trump pe rețeaua socială Truth Social.

Înainte de a scrie pe Truth Social, Trump a comentat pentru jurnaliști anunțul lui Musk. „Partidele terțe nu au funcționat niciodată, așa că el poate să se distreze cu asta, dar mie mi se pare amuzant”, a declarat Trump, potrivit DW.

***

Potrivit Meduza, Elon Musk, miliardar și om de afaceri din SUA, a amenințat anterior că va crea o nouă formațiune politică în cazul în care Congresul va vota legea privind facilitățile fiscale, pe care președintele SUA, Donald Trump, o numește „marea lege frumoasă” (The Big Beautiful Bill). Congresul a adoptat legea pe 3 iulie, iar Trump a semnat-o pe 4 iulie.

Pe 5 iulie, Elon Musk, care până nu demult a condus Departamentul pentru Eficiența Guvernului SUA, a anunțat crearea unui partid politic numit „America”. S-a întâmplat după ce a realizat un sondaj pe rețeaua de socializare X, pe 4 iulie. „Cu un raport de 2 la 1, ați spus că vreți un nou partid politic – și îl veți avea. Când vine vorba de falimentul țării noastre cauzat de cheltuieli excesive și corupție, se pare că trăim într-un sistem monopartid, nu într-o democrație. Astăzi, partidul „America” a fost format pentru a vă reda libertatea”, a scris Elon Musk pe X în seara zilei de 5 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: