Cu ocazia Zilei Naționale a Culturii, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a organizat ieri, 15 ianuarie, festivitatea de premiere a laureaților ediției 2020 a Galei Premiilor anuale în domeniul culturii, se anunță într-un comunicat al instituției.
Premiile au fost oferite celor mai reprezentative creaţii din domeniul literaturii, teatrului, muzicii, coregrafiei, cinematografiei, artelor plastice, biblioteconomiei, restaurării, conservării patrimoniului cultural şi al muzeografiei. Această acţiune are drept scop susţinerea şi promovarea capacităţilor creative și perfecţionarea măiestriei interpretative ale oamenilor de cultură din țară, se anunță în comunicat.
Lista completă a premianților poate fi accesată pe pagina Ministerului Educației, Culurii și Cercetării a Republicii Moldova.
Menționăm că Ziua Naţională a Culturii a fost instituită prin Hotărârea Parlamentului nr. 74 din 12 aprilie 2012 şi are ca scop promovarea culturii naţionale, a valorilor culturale autentice, precum şi a personalităţilor artistice din domeniul culturii.