Andrei Mardari / NewsMaker

Gavrilița: Licitația cu firma rusească „Silovîie Mașînî” a fost întreruptă

Firma rusească Silovîie Mașînî (Силовые Машины) nu va implementa proiectul de reabilitare al motoarelor de la Termoelectrica. Licitația a fost întreruptă. Declarația a fost făcută de prim-ministra Natalia Gavrilița la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8.

„Este vorba despre o licitație care a avut loc, care s-a început înainte de votarea Guvernului. Această licitație a avut loc în contextul proiectului Băncii Mondiale, după regulile Băncii Mondiale, cu supravegherea ei. Și la această licitație care, credem noi, a fost problematică, dar pe care nu noi am început-o, a fost un câștigător, este o companie care a construit aceste turbine la Termoelectrica. Eram puși în fața unor alegeri, dacă acceptăm rezultatele licitației și reparăm aceste turbine sau avem anumite riscuri legate de uzarea turbinelor pe viitor”, a spus premierul.

Gavrilița a declarat că acum „ecuația de risc s-a schimbat”. „Pentru că s-a început războiul, sunt aplicate sancțiunile și riscăm, inclusiv sancțiuni secundare. De aceea, Guvernul nu susține acest contract și nu va intra în vigoare acest contract”, a precizat Gavrilița.

„Va trebui anulată licitația și va trebui să decidem care sunt opțiunile în continuare”, a mai spus prim-ministra.

***

Recent, a avut loc un scandal în jurul licitației privind reabilitarea a două blocuri energetice de la Termoelectrica. Consorțiul româno-american în domeniul energetic contestă rezultatele acesteia, după ce compania română „General Electric” a vrut să participe la licitația pentru lucrările de reabilitare a blocurilor energetice de la „Termolectrica”, dar nu s-a calificat la condițiile prevăzute de caietul de sarcini. Licitația a fost câștigată de „Horus”, o companie moldovenească cu rădăcini în offshore, care își propune să reabiliteze cele două blocuri de la Termoelectrica în parteneriat cu o companie rusă, aflată sub sancțiuni internaționale.

Reprezentanții consorțiului sunt convinși că, alături de partenerul american, dețin tehnologii moderne, necesare pentru reabilitarea blocurilor energetice. Mai mult, potrivit reprezentanților companiei, licitația ar fi fost trucată. Aceștia aduc drept argument faptul că „Silovîe Mașînî”, compania rusă parteneră a firmei „Horus”, nu putea participa la licitație în situația în care se află sub sancțiuni internaționale.

Potrivit unui comunicat de presă al Termoelectrica, „compania s-a autosesizat și a luat act cu privire la informațiile apărute în mass-media și declarațiile referitoare la desfășurarea procedurilor de licitație”. Întreprinderea declarat că va reveni ulterior cu informații sau cu o reacție la acest subiect.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

După Moscova, la Minsk: Igor Dodon s-a întâlnit cu Lukașenko. Liderul PSRM vrea „relansarea legăturilor” cu Belarus

După vizita în Rusia, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat, pe 12 iulie, că s-a întâlnit la Minsk, capitala Belarusului, cu președintele Aleksandr Lukașenko. Potrivit lui Dodon, cei doi au discutat „cooperarea comercial-economică dintre țările noastre“. Fostul președinte l-a descris pe liderul de la Minsk drept „un prieten al Moldovei” și „un adevărat gospodar care acționează în interesul poporului său”.

Într-o postare pe rețelele sociale, Igor Dodon a declarat că există „potențial considerabil pentru relansarea legăturilor dintre R. Moldova și Belarus, în special în domeniile agriculturii, industriei farmaceutice și celei ușoare”.

Astăzi, la Minsk, am avut o întrevedere de lucru cu Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Grigorievici Lukașenko – un prieten al Moldovei, un adevărat gospodar, care întotdeauna gândește și acționează în interesul poporului său. După alegerile parlamentare din Moldova, ne vom concentra asupra următoarelor obiective: eliminarea barierelor din calea comerțului reciproc și stabilirea unei logistici durabile; intensificarea activității comisiei interguvernamentale moldo-belaruse; relansarea și dezvoltarea cooperării în cadrul CSI și UEEA; organizarea de forumuri de afaceri și extinderea dialogului între camerele de comerț și industrie; realizarea de proiecte comune, inclusiv crearea unui agrohub modern în Moldova cu participarea companiilor belaruse; studierea și aplicarea experienței belaruse în industrie – pentru noi, acest lucru este deosebit de important pe fondul procesului de dezindustrializare prin care trece Moldova în ultimii ani”, a scris Dodon în postarea sa.

La scurt timp, detalii suplimentare despre întâlnire au fost oferite de serviciul de presă al președintelui Belarusului. În comunicatul oficial se menționează că Lukașenko l-a salutat pe Dodon cu expresia: „Ești viu!”, la care acesta a răspuns: „Nu vor avea parte de asta.”

„Sunteți rupți de noi din cauza războiului, din păcate. Logistica s-a complicat. Dar lumea e mică. Nu există situații fără ieșire. Așadar, dacă conducerea Moldovei, dacă poporul Moldovei va dori să revină la colaborarea noastră și să o dezvolte, să știți că pentru noi nu sunteți un străin acolo. Suntem gata, prin dumneavoastră – dacă veți fi de acord –, să oferim sprijin și să refacem tot ce s-a pierdut în acești ani”, a declarat Lukașenko.

Amintim că în ultima perioadă a fost de mai multe ori în Rusia. Pe 10 iulie, acesta a anunțat că a avut o întrevedere cu vicepremierul Guvernului Federației Ruse, Alexandr Novak, la Moscova. Liderul PSRM a menționat că a discutat cu oficialul rus despre reluarea livrărilor de gaze naturale rusești către țara noastră, după alegerile parlamentare din 28 septembrie și ulterioara „schimbare a puterii”. Potrivit imaginilor publicate de socialist, la discuții au mai participat președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev.

La sfârșitul lunii iunie, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, alături de comunista Diana Caraman și socialista Zinaida Greceanîi, s-au aflat la un forum economic internațional în Sankt-Petersburg, Rusia. În marja evenimentului, politicienii s-au întâlnit cu ministrul adjunct al Energiei, Pavel Sorokin. Potrivit lui Dodon, în cadrul întrevederii s-a discutat despre „cooperarea bilaterală în domeniul energetic” și „revenirea la achizițiile directe de energie”.

Gazul este unul din principalele subiecte cu care opoziția pro-rusă a atacat formațiunea de guvernământ pro-europeană PAS, mai ales după începerea crizei energetice provocate de invazia rusă la scară largă asupra Ucrainei. Asta deși, în 2022, concernul rus Gazprom a majorat semnificativ prețurile pentru gazul destinat Republicii Moldova, iar ulterior a restrâns cantitățile livrate. Astfel, autoritățile țării au început să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz, apelând la piețele europene.

Actualmente, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” sunt formațiuni extraparlamentare, iar PSRM se află în opoziție și nu sunt factori de decizie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: