Gaz din SUA, pentru Moldova. Primul vas a ajuns în portul din Grecia
Full Article 2 minutes read

Gaz din SUA, pentru Moldova. Primul vas a ajuns în portul din Grecia

În primele două zile ale lunii aprilie, consumatorii de pe malul drept al râului Nistru vor utiliza în gospodăriile lor gaze din Statele Unite ale Americii (SUA), livrate prin portul grecesc Alexandroupolis. Energocom anunță că este vorba despre un volum de testare cu gaze naturale lichefiate (LNG), importate de la compania grecească DEPA.

„Primul vas cu gaze naturale lichefiate din Statele Unite a ajuns la terminalul Alexandroupolis din Grecia, dat în exploatare recent, și Energocom are pe acest vas o încărcătură de testare de 2,6 milioane metri cubi de gaze”, a anunțat ministrul Energiei, Victor Parlicov.

„Luni și marți vom achiziționa câte 14 mii MWh de gaze naturale din portul Alexandroupolis. În total, sunt circa 28 mii MWh, ceea ce constituie echivalentul a 2,6 milioane metri cubi de gaze. Sunt gaze necesare consumului curent, iar prețul este unul competitiv. Dacă vom agrea o formulă de continuare a acestei colaborări, vom anunța cetățenii în termeni proximi”, a spus directorul interimar al SA Energocom, Victor Bînzari.

Bânzari precizează că gazele LNG sunt o industrie aparte față de extragerea și transportarea gazelor cu care sunt obișnuiți cetățenii Republicii Moldova.

„Gazele LNG, de alternativă a celor rusești, sunt lichefiate la temperaturi joase, transportate pe mare și apoi regazeificate. Diversificarea surselor de gaze va fortifica și mai mult securitatea energetică a țării, pregătind operatorii de pe piață de orice evoluții, în contextul în care la sfârșitul anului 2024 expiră contractul de tranzit a gazelor rusești prin Ucraina, iar țara vecină a spus că nu va negocia o prelungire”, a mai precizat Victor Bînzari,.

Energocom precizează că a început colaborarea cu DEPA în luna aprilie 2023. Anul trecut, compania grecească a câștigat mai multe licitații publice de livrare a gazelor în Republica Moldova, atât pentru consum curent, cât și pentru stocare în depozite. La 30 noiembrie anul trecut, SA Energocom și DEPA Commercial au semnat un Memorandum de Înțelegere, prin care își exprimau angajamentul de a intensifica cooperarea în ceea ce privește furnizarea de gaze naturale, inclusiv a gazelor naturale lichefiate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: