Generația offline. Marina Șupac, despre victimele coronavirusului care nu sunt auzite pe Facebook
Full Article 8 minutes read

Generația offline. Marina Șupac, despre victimele coronavirusului care nu sunt auzite pe Facebook

Coronavirusul a afectat deja și continuă să afecteze viața fiecărui locuitor al Moldovei. Este o situație unică în care noi toți ne-am pomenit în pericol. În situația în care nu există o unitate în societate și o solidaritate între diferite grupuri sociale, fiecare își elaborează propria „strategie de supraviețuire”. De menționat că pentru o anumită categorie a societății este vorba despre supraviețuire fără ghilimele.

x

Fără doar și poate, persoanele în etate sunt cele mai vulnerabile în această situație. Statistica denotă faptul că în cea mai mare parte, anume ele devin victime ale virusului. În acest sens însă, mai sunt multe alte întrebări.

În ce privește „strategiile de supraviețuire”, se pare că în Moldova businessul a reacționat cel mai repede. În scurt timp după instituirea carantinei, asociațiile de business au adresat guvernului o petiție în care menționează necesitatea unor acțiuni de diminuare a consecințelor epidemiei și ale carantinei pentru business.

Oamenii de afaceri s-au întâlnit cu premierul Ion Chicu, apoi Ministerul Economiei a elaborat un plan de susținere a businessului în condiții de criză și a solicitat sprijinul Băncii Mondiale. BM și-a exprimat disponibilitatea de a susține afacerile moldovenești. Autoritățile au discutat această chestiune în contextul numeroaselor postări de pe rețelele sociale despre impactul crizei asupra businessului, precum și al apariției diferitelor flashmob-uri și hashtag-uri la acest subiect.

Este foarte bine și important că businessul s-a consolidat în condiții de criză și și-a înaintat revendicările, dar și a făcut posibile discuțiile despre problemele afacerilor la diferite niveluri. Toți conștientizează necesitatea de a susține economia în această situație excepțională. Aceste discuții trebuie să aibă continuitate, iar măsurile propuse de stat trebuie să fie proporționale cu pericolele cu care se confruntă antreprenorii.

Există însă o categorie a populației ale cărei petiții online despre acțiuni de susținere e prea puțin probabil că vor apărea. Dar chiar și dacă vor apărea, nu cred că vor deveni subiecte pentru talk show-uri populare, flasmob-uri și titluri de știri. Doar pentru că această categorie a populației are un acces limitat la resursele care permit să fii auzit. Iar printre cei care iau decizii practic nu sunt reprezentanți ai acestui grup al populației.

Este vorba despre cei care și „pe vreme de pace” erau la periferia atenției publice și nu erau în prioritățile politicilor de stat. Este vorba în special despre persoanele în etate pentru care coronavirusul prezintă cel mai mare pericol.

La 17 martie, Platoforma pentru o îmbătrânire activă a expediat un apel către guvern.

Activiștii civici au propus autorităților să extindă spectrul de servicii sociale pentru persoanele în etate, incluzând în listă, de exemplu, achitarea plăților pentru serviciile comunale, dezinfectarea caselor etc. Însă acest apel nu a devenit subiect de dezbateri publice. Probabil, pentru că în spațiul online în care au loc acum aceste discuții sunt foarte puține persoane în etate. Cineva pur și simplu nu are un smartphone sau internet, altcineva nu știe cum să folosească rețelele sociale și aplicațiile.

Este important să se conștientizeze faptul că pentru persoanele în etate, pericolul coronavirusului ar putea fi și indirect. De exemplu, este vorba despre persoanele în etate pentru care ordinul „stai acasă” înseamnă să fie 24/24 cu membrii familiei care îi supun abuzului fizic, psihologic sau economic. În Moldova, acest subiect a fost tabuizat și în „perioada pre-coronavirus”, deși, conform datelor organizației „HelpAge”, aproximativ 28,6% din persoanele în etate suferă de diferite forme de abuzuri și în fiecare al patrulea caz, cel care abuzează este rudă.

E bine că la noi sunt inițiativele voluntarilor, când persoanele mult mai tinere oferă sprijin celor în etate prin livrarea produselor și a obiectelor de primă necesitate, riscându-și adesea propria sănătate. Bineînțeles, acordarea de ajutor persoanelor în etate să supraviețuiască fizic în perioada acestei epidemii este sarcina numărul unu. Rămâne doar să ghicim, spre ce decizii creative și-ar fi îndreptat energia autorii acestor inițiative de voluntariat dacă persoanele în etate din Moldova ar fi avut posibilități financiare și tehnice de a-și comanda online cele mai necesare lucruri, de a organiza apeluri video prin WhatsApp cu semenii lor și de a viziona, serile, Netflix, pentru a se sustrage de la griji.

Evident, după această pandemie, lumea nu va mai fi la fel. În diferite țări încep să se gândească la modul în care ar trebui stabilite relațiile sociale și interacțiunea dintre societate și stat în așa fel încât acestea să funcționeze în armonie și să reziste la eventualele provocări pe viitor. În Moldova, unde aproape 20 la sută din populație sunt persoane cu vârsta de peste 60 de ani, regândirea rolului lor în societate și a politicilor de stat în raport cu această categorie ar trebui să fie printre sarcinile prioritare.

Să recunoaștem că până acum, persoanele în etate din Moldova au trăit într-o lume paralelă, prea puțin cunoscută de majoritatea celor care citesc acum acest editorial. Această lume a trăit în paralel cu lumea structurilor de stat, presa, societatea civilă. În cel mai bun caz, ele s-au interesectat în timpul acțiunilor de caritate, când persoanele în etate au rolul pasiv de beneficiari de ajutoare din partea cuiva. Adesea acest rol pasiv este forțat și condiționat de pensiile mizere.

Dar chiar și în pofida faptului că persoanele în etate nu au o securitate financiară, adesea, ele sunt gata și doresc să participe activ la procesele sociale care îi vizează direct, dar și la cele care se referă la țară în general. De exemplu, unul dintre cele mai impresionante proteste pe care mi-a fost dat să-l mediatizez în Moldova și care a avut loc acum trei ani, în ajunul Zilei Independenței, a fost cel al pensionarilor, organizat de Uniunea Pensionarilor. Câteva sute de persoane în etate, multe dintre care se deplasau cu bastoanele, cereau majorarea pensiilor. Mergeau, practic, fără camerele tv și susținerea altor activiști.

Însă de obicei, adresările periodice ale organizațiilor de pensionari cu privire la majorarea pensiilor nu se bucură de prea mare susținere din partea celor vizați. Iar statul a permis angajatorilor să-și concedieze angajații doar pentru că aceștia sunt pensionari. După cum și era de așteptat, această problemă nu prea a îngrijorat pe cineva în afară de pensionari.

Totodată, persoanele în etate din Moldova au câteva organizații obștești: Uniunea Pensionarilor, Consiliul Veteranilor, Platforma pentru îmbătrânire activă etc. Unele dintre ele au și propriile ziare. De exemplu, dacă nu ar fi fost carantina, în orașul meu natal Basarabeasca ar fi avut loc, în luna martie, o ședință comună a Consiliului Veteranilor și a serviciului social local. Însă în condiții de carantină, aceste organizații s-au dovedit a fi incapabile să lucreze în regim online.

Astfel, coronavirusul a scos la iveală inegalitatea pensionarilor în accesul la resursele financiare, dar și la cele tehnologice și informaționale. De aceea, în afară de creșterea nivelului financiar al pensionarilor, ar trebui să le fie asigurat accesul la cunoștințele despre aplicarea tehnologiilor moderne. Într-o lume modernă, posesia unui smartphone sau a unui calculator și capacitatea de a folosi potențialul acestora încetează să fie un lux și devine o necesitate pentru a participa la procesele sociale și civice. Acestea permit autoorganizarea, autoexprimarea, identificarea persoanelor cu aceleași idei, obținerea noilor aptitudini – mulți pensionari își doresc și aceste lucruri, în afară de setul de „ajutoare umanitare” și „ajutoare de Paști”, pentru că „Piramida lui Maslow” nu se micșorează odată cu înaintarea în vârstă.

Coronavirusul a demonstrat că noi trebuie să găsim punctele de intersecție cu „lumile paralele” ale diferitelor categorii ale societății, inclusiv cu membrii în etate ai acesteia, pentru ca vocea lor să fie auzită, iar nevoile – luate în considerare și atunci când se iau decizii și nu doar în condiții excepționale. Și ca aceste decizii să nu fie luate în locul lor, dar împreună cu ei. Așa cum se întâmplă cu afacerile. Altfel, 20% din societate rămân doar ca nume fără voce în postările de pe facebook despre pensionarul X nu are cu ce plăti pentru serviciile comunale.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: