facebook.com/Gheorghe Avornic

Gheorghe Avornic și-a anunțat demisia din funcția de membru al CSP „benevol și nesilit de nimeni”

Avocatul Gheorghe Avornic și-a anunțat demisia din funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor. Acesta a menționat că decizia a luat-o „benevol și nesilit de nimeni”. Anunțul a fost făcut pe 31 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă.

Avornic a mulțumit comisiei de concurs care i-a încredințat votul, însă spune că se retrage în favoarea „educației și științei”. Fără a o oferi nici un nume, academicianul s-a arătat deranjat de faptul că Academia de Științe a Moldovei a fost amenințată că va rămâne fără finanțe.

„Toată lumea și toți prietenii mei au zis să lupt. Eu aș face-o dacă aș fi singur, dar în spatele meu stau mulți oameni, multe colective și nu vreau să sufere în primul rând toate instituție din domeniul educației, culturii și cercetării unde s-a ajuns la cel mai înalt nivel să fie amenințări, că o să vină după bani, o să vadă AȘM. Eu nu vreau să critic pe nimeni, sunt capabil și dispun de probe și nu mă tem să fac acest lucru, dar nu vreau să sufere oamenii din cauza mea, așa cum s-a mai întâmplat anterior. Eu am mai trecut printr-o asemenea etapă, unde i-am pierdut pe ambii mei părinți în doar două luni la 65 și 66 de ani tot din cauza politicului și tot ce s-a vehiculat în mass media”, a declarat Avornic.

Amintim că Academia de Științe a Moldovei (AȘM) l-a desemnat pe Gheorghe Avornic la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din partea societății civile. Decizia a fost luată pe 20 ianuarie, de către Comisia de profil.

La scurt timp, deputatul PAS Dumitru Alaiba s-a arătat nemulțumit de această numire și a făcut o postare pe facebook, la care, cel, mai probabil s-a referit Avornic mai sus.

„Un “mulțumesc” Academiei de Științe pentru această conservă a lui Plahotniuc. O să ținem minte bine-bine rezultatul acestei “comisii” pentru timpurile când vor veni să ceară favoruri și privilegii pentru știință”, a scris Alaiba pe Facebook.

În seara de 27 ianuarie, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a venit cu un comentariu cu referire la această desemnare, dând de înțeles integritatea lui Avornic nu este tocmai „ireproșabilă”.

Și președinta Maia Sandu a criticat această decizie a AȘM calificând-o drept „sfidare a intențiilor autorităților de a reforma justiția”.

Potrivit Ziarului de Gardă, fostul membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Gheorghe Avornic este un apărător al fostului lider PDM Vladimir Plahotniuc. Publicația a scris anterior că acesta deține proprietăți și firme în România și a fost cercetat într-un dosar penal.

Menționăm că și Parlamentul desfășoară concursul pentru selectarea candidatului la funcția de membru al CSP din partea Parlamentului. Acesta se desfășoară în două etape: depunerea și admisibilitatea dosarelor și interviul. Candidatul care va obține cel mai mare punctaj va fi prezentat Parlamentului pentru numirea în funcție de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.

Membrii Comisiei juridice, numiri și imunități s-au întrunit pe 17 ianuarie în ședință, pentru a examina dosarele depuse de candidații la funcția de membru al CSP.

Aceștia au constatat că niciunul dintre candidați nu respectă criteriul de reprezentativitate a societății civile. Menționăm că la concurs au depus dosarul două persoane – Serghei Pleșca și Vasile Goian. Ambii sunt funcționari publici.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: