Parlament

Grosu a propus un minut de reculegere în memoria victimelor războiului din Ucraina. Batrâncea: Noi vom participa, dar cu o mențiune

În debutul ședinței din 4 aprilie a Legislativului, speakerul Igor Grosu a propus ca deputații să țină un minut de reculegere în memoria victimelor din Ucraina, care și-au pierdut viața în timpul războiului declanșat acum 40 de zile. Deputatul socialist Vlad Batrîncea a ținut să intervină. Acesta a menționat că el și colegii săi vor susține propunerea, însă trebuie menționate victimele „începând cu anul 2014”.

Președintele Parlamentului Igor Grosu a amintit că 4 aprilie a fost declarată zi de doliu național.

În memoria tuturor vieților nevinovate pierdute în ultimele 40 de zile în Ucraina. Imaginile care au apărut ieri din orașele Bucea, Irpin și Hostomel, cu sute de civili uciși și lăsați pe străzi sunt groaznice. R. Moldova condamnă cu fermitate masacrul asupra civililor, iar cei responsabili trebuie trași la răspundere. Transmitem sincere condoleanțe familiilor victimelor și poporului ucrainean. Propun să ținem un minut de reculegere pentru victimele acestui război ilegal și neprovocat, declanșat de Fed. Rusă împotriva Ucrainei”, a declarat Grosu.

Înainte de minutul de reculegere, vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea a ținut să facă un comentariu.

Ucraina și Fed. Rusă au un conflict de 8 ani. Le dorim acestor popoare frățești liniște, pace și armonie. Nu știu cât de corect să vorbim de doar 40 de zile. Noi vom participa la acest minut de reculegere, dar cu mențiunea că, pe parcursul a 8 ani, sunt victime, inclusiv și la Odesa, în estul Ucrainei, unde au fost bombardate orașe. Ne alăturăm minutului de reculegere cu mențiunea că este pentru toate victimele civile, militare, din ambele țări, din 2014 până în prezent”, a ținut să sublinieze Batrîncea.

Un minut de reculegere în memoria victimelor din Ucraina a fost ținut și în debutul ședinței Guvernului R. Moldova.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Danemarca oferă încă 131 de mii de euro pentru promovarea egalității de gen în Moldova

Danemarca va aloca încă aproximativ 131 de mii de euro pentru promovarea egalității de gen și a leadershipului feminin în Republica Moldova. Fondurile fac parte dintr-o contribuție suplimentară de 1,3 milioane de euro acordată programului regional LEAD4PEACE, implementat de ONU Femei în Republica Moldova, Georgia, Armenia și Ucraina.

Potrivit unui comunicat emis de Ambasada Danemarcei în Moldova, banii vor fi utilizați pentru implementarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea”, combaterea violenței împotriva femeilor, îmbunătățirea accesului la justiție și susținerea femeilor în funcții de conducere.

„Danemarca rămâne ferm angajată în susținerea parcursului european al Republicii Moldova. Egalitatea de gen și leadershipul femeilor sunt elemente esențiale ale unei societăți moderne, democratice și reziliente”, a declarat ambasadorul Danemarcei în Republica Moldova, Søren Jensen.

Potrivit comunicatului citat, grație programului LEAD4PEACE, peste 170 de femei supraviețuitoare ale violenței au beneficiat de asistență juridică specializată în Republica Moldova, iar peste 300 de studenți și profesioniști din domeniul justiției au fost instruiți în domeniul egalității de gen și al prevenirii violenței bazate pe gen.

Noua contribuție va ridica sprijinul total oferit de Danemarca pentru promovarea egalității de gen în Republica Moldova la 2,7 milioane de euro.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: