Grosu: Instituțiile responsabile vor documenta toate cazurile de corupere și transportare a votanților din stânga Nistrului

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că participarea la turul II al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie a unui număr sporit de alegători din stânga Nistrului se datorează faptului că aceștia ar fi fost „forțați, manipulați, corupți și șantajați” să o facă de către autoritățile neconstituționale de acolo. Oficialul a menționat că oamenii legii vor documenta toate cazurile de corupere a alegătorilor sau transportare organizată. În același timp, Igor Grosu a spus că și peste hotare conaționalii noștri ar fi transportați cu avioane charter la secțiile de votare din Minsk, Baku și Istanbul pentru a vota. Precizările au fost făcute în cadrul unor declarații de presă după ce și-a exprimat votul. 

Este un deja vu. Vă amintensc că, ceva ani în urmă, regimul separatist care nu are nicio treabă cu procesele democratice din Republica Moldova, mai ales cu procesul de integrare europeană … Se vede și avem deja dovezi. Podu-i plin, oameni, care forțați, care manipulați, care corupți, care șantajați, mânați la vot pe malul stâng. Noi cei de pe malul drept trebuie să ne mobilizăm și cei de peste hotare. În rest, poliția, toate instituțiile responsabile, vor documenta toate cazurile de corupere, de transportare,  de „motivare”, așa cum spunem noi, a alegătorilor, fie că vorbim de cei din stânga Nistrului, fie de peste hotare, în special din zona de est. Pentru că vedeți, acolo s-a ajuns deja cu avioane charter să fie aduși. Nu vorbim despre curse regulate, în care cine din simplă inițiativă și pornire civică, a decis să se deplaseze. Ați văzut și dvs. imagini. Vorbim de Belarus în special, pe direcția Minsk, dar nici Turcia nu face excepția, Istanbul, Ankara”, a declarat Igor Grosu.

Precizăm că un număr sporit de persoane din regiunea transnistreană se deplasează spre secțiile de votare de pe teritoriul malului drept al Nistrului, constituite pentru aceștia, pentru a vota. Pe parcursul zilei, în presă au apărut imagini cu rânduri lungi de vehicule pe podul care face legătura dintre orașele Râbnița și Rezina. În prezent, circulația pe pod este sistată pentru că o persoană din fluxul de oameni deține o cutie suspectă și refuză să dezvăluie oamenilor legii ce se află în interiorul acesteia.

Flux masiv de alegători se atestă și la secțiile de votare din Minsk și Baku. Anterior, autoritățile de la Chișinău au declarat că aglomerațiile de la aceste secții de votare au fost creat artificial, fiind rezultatul „încercărilor de organizare a transportării ilegale a alegătorilor”.

În turul doi al alegerilor prezidențiale concurează președinta Maia Sandu, care aspiră la un nou mandat din partea PAS, și Alexandr Stoianoglo, pretendentul socialiștilor.

Amintim că, primul tur al alegerilor prezidențiale și referendumul constituțional, care au avut loc pe 20 octombrie, s-au desfășurat pe fundalul unui scandal de corupere electorală orchestrată de organizația criminală a oligarhului fugar Ilan Șor, vizând influențarea rezultatelor celor două scrutine. Conform anchetei, organizația „Șor” a mobilizat peste 130 000 de persoane pentru a influența votul, folosind fonduri de la PSB Bank, o bancă sancționată internațional. Procurorii estimează că numărul celor implicați ar putea depăși 300 000 la finalul anchetei, iar până acum au fost identificați 39 de milioane de dolari care au circulat prin rețea.

Șor pentru Stoianoglo?

O investigație jurnalistică a Ziarului de Gardă, care a fost publicată în data de 31 octombrie, arată că Ilan Șor l-ar susține în turul II al alegerilor prezidențiale pe Alexandr Stoianoglo.

Alexandr Stoianoglo neagă orice implicare în cumpărarea de voturi, susținând că nici el, nici PSRM nu au recurs la astfel de practici în campania electorală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Fostul ministru al Agriculturii Vasile Bumacov a preluat conducerea PSDE: „Moldova are nevoie de oameni care știu ce au de făcut”

Vasile Bumacov, fost ministru al Agriculturii și fost ambasador al Republicii Moldova în Japonia și Republica Coreea, a fost ales președinte al Partidului Social Democrat European (PSDE). Decizia a fost luată pe 6 iunie, în cadrul celui de-al XII-lea Congres extraordinar al formațiunii.

Potrivit unui comunicat al partidului, la reuniune au participat delegați din întreaga țară, membri și simpatizanți ai PSDE, precum și invitați din străinătate. Printre aceștia s-a numărat și vicepreședintele Partidului Social Democrat din România, eurodeputatul Vasile Dîncu.

În discursul său, Vasile Bumacov le-a mulțumit colegilor pentru încrederea acordată și a declarat că își propune să consolideze organizațiile teritoriale ale partidului, să atragă noi membri și să transforme PSDE într-o formațiune politică puternică.

„Moldova are nevoie de experiență, de echilibru și de oameni care știu ce au de făcut din prima zi de mandat. Să mergem înainte cu determinare și încredere în capacitatea noastră de a construi împreună o Moldovă Unificată. Vin cu o promisiune fermă: vom munci cinstit, cu urechea aplecată la nevoile oamenilor”, a declarat noul lider al PSDE.

La rândul său, Vasile Dîncu și-a exprimat convingerea că PSDE își va atinge obiectivele politice și va consolida parteneriatul cu PSD din România.

„Orice partid se reconstruiește nu în birouri, ci între oameni. Sunt convins că Partidul Social Democrat European își va realiza obiectivele politice și va reveni la guvernare”, a afirmat Dîncu.

În cadrul congresului au fost aleși, de asemenea, doi prim-vicepreședinți ai formațiunii – Ion Sula și Alexandru Cauia –, precum și membrii Consiliului Politic Național, ai Comisiei Naționale de Cenzori și ai Colegiului de Etică și Arbitraj.

La finalul reuniunii, delegații au adoptat o rezoluție privind reforma administrației publice locale, una dintre cele mai discutate inițiative aflate în prezent pe agenda publică.

PSDE se definește drept un partid de centru-stânga, membru al Partidului Socialiștilor Europeni și al Internaționalei Socialiste. Formațiunea are un parteneriat strategic cu Partidul Social Democrat din România.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: