Ольга Гнаткова/NM

Grupul parlamentar „Pro Moldova” va depune o nouă sesizare la Curtea Constituțională. Despre ce este vorba

Grupul parlamentar „Pro Moldova” va depune o nouă sesizare la Curtea Constituțională. Anunțul a fost făcut de către deputatul Sergiu Sîrbu, în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 4 mai. 

Mai exact, aceștia vor solicita ca judecătorii constituționali să expună asupra următoarele articole din Constituție. Este vorba despre „articolul 1, care statuează principiul de stat de drept; articolul 9, care garantează dreptul la proprietate privată; articolul 23, care prevede dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle; articolul 66, care prevede dreptul exclusiv al parlamentului de a declara stare de urgență și articolul 72, care prevede că parlamentul, prin lege organiză, reglementează toate procesele ce țin de starea de urgență”.

„Cu regret, în legea Republicii Moldova și în actul de declarării stării de urgență nu este stabilit absolut nici o măsură exactă, ceea ce contravine principiului unei legi clare, previzibile și accesibile, având consecințe negative pentru mediul de afaceri și pentru cetățeni”, a declarat Sîrbu.

În acest sens, grupul „Pro Moldova” vine cu un șir de întrebări către Curtea Constituțională.

– În procesul de reglementare a stării de urgență, de asediu și de război, precum și la adoptarea actului prin care se declară această stare, pentru a asigura accesibilitatea și previzbilitatea normei legale, este necesară o explicare a modului de aplicare a normei constituționale în relațiile civile prin prisma executării obligațiilor, inclusiv prin reglementarea expres a cazurilor care justifică executarea obligațiilor pentru a evita interpretările eronate a legii, abuzurile de drept și protecția drepturilor și garanțiilor legitime a cetățenilor și agenților economici?

– Poate fi considerată starea de urgență ca temei de apariție impedimentul care justifică ne inexcutarea unei obligații în cazul în care actul legislativ corespunzător nu reglementează expres această situație?

– Poate fi considerat însăși actul de declarare a stării de urgență drept temei pentru stabilirea de drept a unui impediment justificativ, adică caz de forță majoră?

– Pot fi considerate actele emise de autoritatea competentă în sarcina căreia este pusă aducerea în îndeplinirea acele hotărâri de declarare a stării de urgență drept temei fundament pentru stabilirea de drept a unui impediment justificativ de caz de forță majoră.

Precizăm că această sesizare urmează a fi depusă astăzi, 4 mai.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

De la MAN, la Platforma Național-Liberală: Irina Gutnic a schimbat tabăra politică. Va candida la funcția de primar de Chișinău în 2027? VIDEO

Irina Gutnic se alătură Platformei Național-Liberale. Anunțul a fost făcut pe 26 octombrie, în fața Primăriei Chișinău, de co-președintele partidului „Liga Orașelor și Comunelor”, Alexandru Bujorean, formațiune care face parte din platformă.

„Pe 8 octombrie curent, trei formațiuni politice – și anume Partidul Național Liberal, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare și Liga Orașelor și Comunelor – au anunțat despre intenția de a fuziona într-un singur partid politic. Tot în acea zi a fost anunțată constituirea Platformei Național-Liberale, grup de inițiativă menit să asigure acest proces de fuziune, dar și un dialog cu alte forțe politice și personalități marcante. (…) Începând cu ziua de astăzi, doamna Irina Gutnic se alătură Platformei Național-Liberale pentru a pune umărul la construcția unei forțe politice de alternativă”, a anunțat Bujorean.

El a adăugat că Gutnic „va avea un rol important și va coordona procesul de dezvoltare și consolidare a Platformei Național-Liberale, asigurând un dialog constant cu actorii politici, personalitățile care sunt gata să se alăture proiectului PNL, cu aleșii locali din întreagă țară, dar și cu locuitorii municipiului Chișinău”. „Îi mulțumesc pentru alegerea de a fi alături de noi”, a menționat Bujorean. Potrivit acestuia, Gutnic se va regăsi în unul din organele decizionale ale noului partid.

Întrebat dacă Gutnic va fi candidatul Platformei la Primăria Chișinău la următoarele alegeri locale, Bujorean a răspuns: „Pentru a desemna un candidat în oricare tip de alegeri este necesar ca să finalizăm procesul de fuziune pe care l-am început. Cele trei formațiuni politice au anunțat congresele de fuzionare într-o singură formațiune politică pe data de 29 noiembrie. Imediat după, vom începe pregătirile pentru congresul noului partid fuzionat și, la acel congres, cel mai probabil la începutul anului 2027, vom face și lansarea noastră în campania electorală pentru alegerile locale generale. Atunci vom face toate anunțurile și toate înaintările”.

La rândul ei, Irina Gutnic a mulțumit celor trei partide „pentru încrederea acordată”. „Misiunea primită din partea acestora și, anume, de a mă implica în procesul de coordonare și consolidare a relației celor trei partide cu societatea civilă, cu reprezentanții administrației publice locale, cu personalități publice, de a mă implica în procesul de consolidare a forțelor proeuropene, este o onoare pentru mine, dar și o mare responsabilitate. (…) Astăzi, calitatea clasei politice din Republica Moldova lasă de dorit. Se simte necesitatea unei forțe noi. (…) Clasa politică autohtonă are nevoie de o resetare, de un nou început”, a declarat Gutnic.

Întrebată dacă se vede în fruntea primăriei, Gutnic a declarat: „Astăzi vorbim despre consolidarea forțelor proeuropene și despre anunțul făcut de către Platforma Național-Liberale”.

În ceea ce privește disensiunile cu primăria Chișinău, ea a comunicat: „Îmi continui activitatea la ghișeul unic și în sectoarele municipiului Chișinău”.

***

Amintim că, pe 8 octombrie, partidul „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” a anunțat că se alătură la procesul de fuziune inițiat de Partidul Național Liberal și Liga Orașelor și Comunelor, propunând „constituirea unei Platforme Național-Liberale, deschise tuturor forțelor democratice și eurounioniste din Republica Moldova”. Inițiativa a fost prezentată în cadrul conferinței de presă comune din 8 octombrie.

***

Irina Gutnic a fost numită viceprimar al municipiului Chișinău pe 19 octombrie 2022. Dispoziția de numire a fost semnată de primarul general Ion Ceban. Anterior, Gutnic a ocupat funcția de director general al SA „Apă-Canal Chișinău”. Pe 11 mai 2026, primarul Ion Ceban a anunțat că a semnat o dispoziție de revocare din funcție a viceprimarului, Irina Gutnic. Pe 13 mai, Gutnic a calificat demiterea drept ilegală. Totodată, a anunțat că părăsește Partidul MAN, condus de Ion Ceban.

Pe 1 octombrie 2026, Curtea de Apel Centru a suspendat dispoziția din 11 mai. Decizia îi permite Irinei Gutnic să își exercite provizoriu funcția până la soluționarea definitivă a dosarului privind anularea revocării. Detalii AICI.

Pe 19 octombrie, Gutnic a venit la Primărie cu un executor judecătoresc pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar. De cealaltă parte, reprezentanții municipalității au anunțat-o că pe 19 octombrie „a expirat mandatul de 4 ani al Irinei Gutnic, care nu a mai fost prelungit, iar, conform legii, acesta poate fi întrerupt de angajator exact în ziua în care se împlinesc 4 ani”. Gutnic a numit decizia ilegală. Detalii AICI. Gutnic a venit la Primăria Chișinău și pe 20 octombrie, anunțând că va fi prezentă la ghișeul unic al instituției pentru „a-mi exercita atribuțiile de viceprimar”. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: