ipn.md

Guvernul a aprobat bugetul de stat pentru anul 2021

Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței din 30 noiembrie, proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2021.

Potrivit unui comunicat de presă al guvernului, proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2021 este fundamentat pe o creștere economică de 4,7%, o majorare a exporturilor de 12,6%  și sporire a importurilor de 14,3%.

Viceprim-ministrul Serghei Pușcuța a menționat că anul 2021 se așteaptă a fi un an de recuperare a pierderilor suportate în anul 2020.

Potrivit proiectului, veniturile bugetului de stat constituie 41,4 miliarde de lei, în creștere cu 4,2 miliarde lei față de bugetul de stat aprobat pentru anul 2020.

Majorarea veniturilor se datorează sporirii încasărilor din impozite și taxe și intrărilor de granturi.

Cheltuielile bugetului de stat reprezintă 55,4 miliarde de lei, înregistrând o creștere de 4,1% față de bugetul de stat aprobat în 2020. Din suma totală a cheltuielilor bugetului de stat pentru anul viitor 53% reprezintă transferuri către alte bugete, iar 47% – cheltuielile pentru implementarea programelor în anul 2021 nemijlocit prin intermediul autorităților publice centrale.

De asemenea, în anul 2021 vor fi asigurate financiar programele actuale de cheltuieli, precum:

–        Fondul rutier (2,4 miliarde de lei, dintre care 1,5 mil lei pentru reparația și întreținerea drumurilor naționale și 958,3 milioane lei pentru întreținerea drumurilor locale),

–        Fondul național de dezvoltare a agriculturii și a mediului rural (900 milioane de lei),

–        Fondul național de dezvoltare regională (1,1 milioane de lei),

–        Fondul de eficiență energetică (30 milioane de lei),

–        Programul de reparație a drumurilor publice naționale, locale, comunale şi a străzilor (cu denumirea generică „Drumuri bune”) – 900 milioane lei.

„Bugetul de stat este locul în care se acumulează banii de la oameni, de aceea efortul trebuie să-și găsească randamentul și să fie utilizați eficient. Vedem din proiect că aproape 2 miliarde de lei merg la agricultură, iar alte 1,86 vor merge în dezvoltarea infrastructurii. Este extrem de important să menținem investițiile în infrastructură – cea mai puternică armă anti-criză”, a spus prim-ministrul Ion Chicu.

Deficitul bugetului de stat este estimat la 14 miliarde de lei. Acesta va fi finanțat din surse externe (intrări nete din împrumuturi externe pentru suport bugetar și implementarea proiectelor finanțate din surse externe) și sursele interne (inclusiv mijloace din privatizare a patrimoniului public).

Proiectul urmează a fi transmis spre examinare Parlamentului.

Bugetul asigurărilor sociale, aprobat

A fost aprobat bugetul fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) pe anul 2021

A fost aprobat Regulamentul de acordare a celor 60 de milioane de lei pentru agricultorii

Cabinetul de miniștri a aprobat modificări în Planul de Acțiuni al Guvernului

Guvernul a aprobat politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2021

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Ozerov a primit o nouă notă de protest de la MAE. Neagă acum că dronele care survolează Moldova sunt rusești: „Toate seamănă. Luați-le pe cele americane, sunt la fel”

Ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, convocat joi, 1 octombrie, la Ministerul Afacerilor Externe, a primit o notă de protest din partea autorităților de la Chișinău, după ce trei drone au încălcat în ajun spațiul aerian național. Anunțul a fost făcut de MAE într-un comunicat.

„Republica Moldova condamnă cu toată fermitatea această încălcare gravă a suveranității sale, care a pus în pericol direct viața cetățenilor. Condamnă, totodată, războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, care amenință securitatea întregii regiuni”, a transmis MAE.

Totodată, după ce a ieșit din sediul MAE, Ozerov a negat că dronele care au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova ar aparține Rusiei, deși, în urmă cu câteva zile, a admis că unele aparate sunt de proveniență rusească.

„Toate aceste incidente trebuie investigate înainte de a înainta acuzații. Suntem sătui de acuzații care nu sunt însoțite de probe. (…) Nu am primit nicio dovadă că ar fi drone de proveniență rusească. Toate seamănă. Luați-le pe cele americane, sunt la fel”, a spus diplomatul.

Amintim, pe 30 septembrie, trei drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Prima s-a prăbușit și a explodat dimineața, în extravilanul satului Hîrbovăț, raionul Anenii Noi. A doua a intrat în spațiul aerian aproape cinci ore mai târziu și a fost detectată în zona localității Lunga, raionul Dubăsari.

Cea de-a treia dronă a pătruns în spațiul aerian în jurul orei 20:45 și a fost depistată în apropierea traseului Ivancea–Brănești. Aceasta s-ar fi prăbușit după ce ar fi lovit copacii. Potrivit informațiilor preliminare ale Ministerului Apărării, ar fi vorba despre o dronă de tip „Geran”, cu motor turboreactiv.

În ultimele șapte zile, spațiul aerian al țării a fost încălcat de opt ori.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: