Patru colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne, trei procurori și patru judecători sunt cercetați penal în dosarul privind interceptările ilegale. Declarația a fost făcută de președintele Igor Dodon astăzi, 4 decembrie, după ședința Consiliului Suprem de Securitate. Șeful statului a cerut să fie informat, o data la fiecare 3 luni, despre eventualele noi interceptări.
„Au fos inițiate doasare penale pe numele a patru colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne, trei procurori și patru judecători. Aceste persoane și-au permis punerea la interceptare a unor persoane cu încălcarea procedurilor”, a declarat Igor Dodon.
Potrivit șefului statului, marea majoritatea a interceptărilor din ultimul an și jumătate au fost inițiate de Ministerul Afacerilor Interne, în special în perioada campaniei electorale.
„Ca să fie foarte clar: sunt câteva organe care pot să inițieze interceptări: SIS, MAI, ș.a. Marea majoritatea a interceptărilor din ultimul un an și jumătate au fost inițiate de MAI. În 2018 – au fost 10 mii, în anul curent 3300”, a precizat președintele.
Președintele a amintit că fiecare cetățean are dreptul să solicite de la Procuratura Generală informația dacă a fost sau nu interceptat. Mai mult, potrivit legii, organele de anchetă sunt obligate, la finalul unei eventuale proceduri de interceptare, să informeze în scris, persoana că a fost interceptată și să precizeze perioada, precum și dacă s-au adeverit sau nu bănuielile care au dus la procesura în cauză.
„A primit cineva? Nu a primit absolut nimeni. Am solicitat de la procurorul general să îmi dea, timp de 2 saptămâni, numărul total de numere de telefon care au fost interceptate timp de 5 ani și dacă au fost sau nu informate persoanele dacă au fost interceptate. O dată în trei luni vom urmări cine a fost interceptat și din ce motiv, ce dosare”, a precizat Igor Dodon.
Amintim că, pe 22 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, deputatul Chiril Moțpan a înmânat jurnaliștilor o parte a listei cu persoane care ar fi fost monitorizate în secret începând cu anul 2016. Printre aceștia erau activiști civici, reprezentanți ai presei, oameni de afaceri și pedagogi.