Facebook/Igor Șarov

Igor Șarov, fostul ministru al Educației, s-a infectat cu COVID-19

Igor Șarov, fostul ministru al Educației, Culturii și Cercetării, s-a infectat cu COVID-19. Informația a fost publicată de compozitorul Eugen Doga, iar ulterior confirmată de către Șarov, pe pagina sa de Facebook.

În seara de 30 noiembrie, compozitorul Eugen Doga a scris pe pagina sa de Facebook că Igor Șarov a fost spitalizat, iar starea acestuia ar fi gravă. Din numele unor artiști, savanți și angajați în domeniul sănătății, compozitorul i-a urat multă sănătate.

La scurt timp, Igor Șarov a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook și a confirmat că s-a infectat cu COVID-19. Acesta nu a precizat dacă se află în spital și nici starea sa.

Precizăm că Igor Șarov a fost ministrul Educației, Culturii și Cercetării în cadrul guvernului Chicu, fiind propus în această funcție de către Partidul Democrat. Acesta s-a făcut remarcat în presă în special după ce l-a criticat pe președintele Igor Dodon pentru  faptul că nu a purtat mască de protecție în timpul unei vizite la o școală din Drochia.

Ulterior, Șarov a criticat atitudinea autorităților locale, în contextul desfășurării manifestărilor organizate cu ocazia Hramului Chișinăului. Într-o postare publicată în 15 octombrie pe pagina sa de Facebook, oficialul a îndemnat conducerea municipiului „să nu practice duble standarde”. De asemenea, el a atras atenția că decizia ca elevii să poarte măști pe durata aflării la școală nu a fost consultată cu reprezentanții MECC.

După ieșirea PDM-ului din coaliția parlamentară cu PSRM, Igor Șarov a fost demis, iar în locul său a fost numită Lilia Pogolșa.

Acum câteva săptămâni, Igor Șarov a anunțat că va candida la funcția de rector al al Universității de Stat din Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Recean, în dialog cu activiști, antreprenori și tineri din Găgăuzia și Taraclia: „Unitatea e puterea noastră”

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mai mulți activiști civici, antreprenori, tineri, dar și reprezentanți ai sectoarelor de educație, cultură și mass-media din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia. Potrivit unui comunicat al Executivului, discuțiile s-au concentrat pe importanța implicării minorităților naționale în procesele de luare a deciziilor.

Dorin Recean a evidențiat faptul că în sudul țării se investește activ, în special, în infrastructură. Printre cele mai mari proiecte se numără construcția drumului de ocolire Vulcănești, un proiect de 28 de milioane de euro, susținut din fonduri europene. Totodată, în UTA Găgăuzia, sunt în desfășurare 15 proiecte finanțate prin programul guvernamental „Satul European”, în valoare totală de 73 de milioane de lei.

De asemenea, premierul a menționat lansarea programului de formare profesională pentru cadrele didactice care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Programul este organizat de Universitatea de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației, și este destinat pentru 74 de cadre didactice din 56 de grădinițe din autonomie. 

Tinerii prezenți la întrevedere au abordat subiecte privind integrarea europeană și măsurile de combatere a dezinformării.

„Unitatea e puterea noastră și doar împreună vom reuși să dezvoltăm comunitățile locale și să asigurăm un nivel de trai mai bun”, a precizat șeful Guvernului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: