Igor Șarov: „Indiferent de forma de organizare a procesului educațional, profesorilor li se va achita salariul integral”
Full Article 2 minutes read

Igor Șarov: „Indiferent de forma de organizare a procesului educațional, profesorilor li se va achita salariul integral”

„Indiferent de forma de organizare a procesului educațional, profesorilor li se va achita salariul integral, iar munca suplimentară prestată de cadrele didactice în dependență de modelul selectat de instituție va fi remunerată”. Despre acest lucru a anunțat ministrul Educației, Igor Șarov, în cadrul unei ședințe de lucru cu activul sindical al Federației Sindicale a Educației și Științei și liderii sindicali din raioanele țării.

În acest context, participanții la discuții au menționat despre necesitatea creării unui grup de lucru pentru elaborarea proiectului de lege, care ar reglementa explicit procedura de retribuire a muncii, a timpului de staționare în perioada pandemiei, reieșind din principiul păstrării salariului integral pentru angajații din sistem ca formă de protecție socială a acestora.

Totodată, s-a discutat despre necesitatea modificării clasei de salarizare pentru cadrele didactice cu studii superioare; motivarea tinerilor specialiști de a rămâne în sistem; creșterea prestigiului profesiei de pedagog; elaborarea şi aprobarea unor noi modele de activitate pentru instituțiile de învățământ extrașcolar, de arte şi sport, în contextul situației epidemiologice.

Menționăm că din 1 septembrie va fi reluat procesul de studii preșcolar și general în instituțiile de învățământ publice și private. Acestea se vor redeschide doar după ce vor întruni toate regulile menționate în instrucțiunea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: