agora.md

În fondul de rezervă al Guvernului vor ajunge aproape 8 mln lei, economisiți de CEC în urma alegerilor parlamentare anticipate

În urma procesului de organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie s-au economisit aproape opt milioane de lei. Informația a fost prezentată de Comisia Electorală Centrală (CEC) pe 4 octombrie, care solicită restituirea banilor, prin restabilire, în fondul de rezervă al Guvernului. 

Potrivit CEC, aproape cinci milioane de lei au fost economisiți la remunerarea funcționarilor Comisiei și a persoanelor contractate pe perioada electorală, la achiziționarea materialelor și documentelor electorale, inclusiv a buletinelor de vot, al căror preț de achiziționare a fost mult mai mic. De asemenea, au fost reduse cheltuielile pentru serviciile de deservire a delegațiilor oficiale dar și la serviciile de transport.

Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral a economisit suma de 677,4 mii lei planificați pentru remunerarea formatorilor, achiziționarea materialelor pentru instruire, în contextul în care instruirile s-au desfășurat on-line.

Totodată, consiliile electorale au economisit puțin peste două milioane de lei la indemnizația funcționarilor electorali încadrați efectiv în birourile electorale, la achiziționarea combustibilului și achitarea cheltuielilor pentru deplasări, din motiv că a fost diminuat numărul de deplasări efective, precum și la procurarea altor materiale.

Reamintim că pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 Comisiei Electorale Centrale i-au fost alocate mijloace financiare în sumă de circa 92 milioane lei, dintre care 84 au fost valorificați. După restabilirea în fondul de rezervă, mijloacele financiare economisite de CEC, pot fi utilizate de Guvern pentru a  răspunde  prompt la anumite necesități de finanțare în situații imprevizibile și excepționale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

bigkyiv.com.ua

Închisoare, amendă și lăsat fără permis: sentință pentru un șofer beat. Ar fi încercat să mituiască polițiștii

Un bărbat a fost condamnat la 1 an și 3 luni de închisoare și amendă pentru conducere în stare de ebrietate și tentativă de mituire a polițiștilor. Totodată, instanța i-a anulat dreptul de a conduce mijloace de transport. Bărbatul și-a recunoscut vinovăția. Menționăm că sentința poate fi contestată.

Conform Procuraturii Generale, bărbatul a fost prins la volanul unui „Ford Transit” în stare de ebrietate avansată, pe 19 martie 2025, în orașul Fălești. După ce a fost oprit și testat cu aparatul „Drager”, acesta a încercat să mituiască polițiștii cu 10 000 de lei pentru a evita răspunderea penală, însă oferta a fost refuzată.

Bărbatului, în vârstă de 35 de ani, i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 1 an și 3 luni, amendă în mărime de 200 000 de lei și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Bărbatul și-a recunoscut vinovăția. Conform Procuraturii Generale, sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Nord.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: