În ianuarie, cetățenii Republicii Moldova au trimis peste 136 000 de CV-uri. Piața muncii este mai activă ca niciodată, iată de ce

Pe piața muncii, anul 2023 a început în plină forță. În ianuarie, numai pe cel mai mare site de căutare de lucru din Moldova au fost înregistrate peste 1,2 milioane de accesări. Aceasta reprezintă cu 80% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, și cu 53% mai mult decât în martie 2022, când a fost înregistrat un record anterior de accesări. Prin urmare, în prima lună a anului 2023, moldovenii au trimis companiilor peste 136 000 de CV-uri.

Acest salt se poate datora parțial interesului crescut al solicitanților specific lunii ianuarie.

Pentru mulți, un nou an reprezintă punctul de plecare pentru noi realizări și schimbări radicale atât pe plan personal, cât și profesional. Prin urmare, imediat după sărbătorile de iarnă, oamenii încep să răsfoiască activ posturile vacante și să trimită CV-uri, iar în jumătatea a 2-a a lunii ianuarie activitatea solicitanților atinge indicatori de vârf.

De asemenea, și factorii socio-economici au influențat asupra interesului oamenilor de a-și găsi un loc de muncă. Rata anuală a inflației în decembrie anul trecut a depășit 30%, totul s-a scumpit — de la produse alimentare și transport până la electricitate și gaze. Acest lucru i-a determinat pe mulți să ia măsuri drastice: cetățenii merită condiții de muncă și salarii mai bune și, prin urmare, dau un semnal angajatorilor.

„Este important să înțelegem că activitatea pe piața muncii este, cu siguranță, un semn bun”, a afirmat managerul proiectului Rabota.md Vladimir Boșneak. Când oamenii nu sunt siguri că pot să găsească un loc de muncă mai bun decât cel actual, aceștia nu iau inițiativa, dar nici companiile nu sunt interesate să schimbe ceva în legătură cu asta. Creșterea actuală sugerează că oamenii încep să-și cunoască adevărata valoarea și sunt pregătiți pentru schimbări. Acest lucru ar trebui să determine angajatorii să revizuiască salariile, să îmbunătățească condițiile de muncă și să ofere angajaților bonusuri suplimentare, inclusiv nemateriale.

Dacă e să vorbim despre ce posturi de muncă sunt cele mai solicitate de către candidați, atunci moderatorii Rabota.md au observat următoarea tendință: deosebit de populare sunt profesiile de șofer, contabil, asistent medical și designer. Mulți caută un loc de muncă care nu necesită experiență profesională. În ceea ce privește companiile, acestea solicită cel mai des persoane pentru funcții precum manageri de vânzări/reprezentanți comerciali, ingineri, specialiști în marketing, contabili, precum și specialiști în IT — PHP Developers, ingineri Front-end și DevOps, administratori de sistem.

Numărul record de accesări ale site-ului Rabota.md confirmă, încă o dată, reputația acestuia de partener de încredere atât pentru cetățenii Moldovei care își caută de lucru, cât și pentru companiile care recrutează angajați. În semn de recunoștință pentru încrederea ridicată, echipa Rabota.md își va continua misiunea, care a urmat-o toți cei 17 ani de existență — de a face relația dintre solicitanți și angajatori mai transparentă și mai asemănătoare unui parteneriat.

https://www.rabota.md/ro/ – Lucru în MD

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maib lansează a șasea emisiune de obligațiuni corporative din cadrul Programului IV de ofertă publică

Începând cu 7 septembrie 2026, maib lansează a șasea emisiune de obligațiuni corporative din cadrul celui de-al IV-lea program de ofertă publică. Perioada de subscriere este deschisă timp de 22 de zile, până la 28 septembrie 2026, perioadă în care sunt disponibile 10.000 de obligațiuni, în valoare totală de 200.000.000 MDL, cu o valoare nominală de 20.000 MDL fiecare.

În cadrul acestei emisiuni sunt oferite obligațiuni de clasa VII, cu o marjă fixă de 1,50%. Rata dobânzii pentru primul an de circulație este de 7,17%, formată din rata de referință (5,67%) + marja fixă stabilită pentru clasa VII (1,50%).

Avantajele investiției în obligațiunile corporative maib:

  • Cuponul (dobânda) este mai atractiv comparativ cu alte instrumente de economisire;
  • Posibilitatea de răscumpărare benevolă parțială sau totală, la valoarea nominală, în limita a 250 de obligațiuni per emisie;
  • Cererea de răscumpărare benevolă se poate depune la orice sucursală maib pe parcursul cuponului III din cadrul unui trimestru, până la plata acestuia (ultimul cupon aferent obligațiunilor răscumpărate nu se achită);
  • Admiterea la tranzacționare pe piața reglementată a Bursei de Valori a Moldovei, emisiunea fiind efectuată prin intermediul unui participant profesionist pe piața de capital.

Beneficii suplimentare pentru clienții care subscriu:

  • Card gratuit „maib daily avantajos” pentru transferul cuponului (dobânzii);
  • Posibilitatea rezilierii anticipate a unui depozit existent, fără recalcularea dobânzii, în cazul migrării sumelor către achiziția de obligațiuni.

Ce trebuie să știi:

  • Dobânzile obținute din obligațiuni reprezintă venit impozabil, conform prevederilor Codului Fiscal;
  • Înainte de a investi, îți recomandăm să consulți Prospectul de ofertă publică;
  • Poți completa o cerere online pe pagina oficială, iar echipa noastră te va contacta în scurt timp pentru a te ghida în procesul de subscriere: al IV-lea program de ofertă publică | maib.

Investește cu încredere în obligațiunile corporative maib – un instrument sigur, flexibil și profitabil pentru economiile tale.

Tu conduci. maib

Accident feroviar în Polonia: cel puțin 20 de răniți, după ce un tren cu 120 de pasageri la bord a deraiat

Un tren de pasageri a deraiat după ce s-a ciocnit cu un camion în apropierea localității Przysucha din Polonia. Cel puțin 20 de persoane au fost rănite, iar patru dintre acestea se află în stare gravă, scrie „Evropeiska Pravda”, cu referire la Polsat News.

La bordul trenului, care circula pe ruta Lublin–Szczecin, se aflau aproximativ 120 de pasageri.

Printre persoanele grav rănite se numără doi mecanici ai trenului și șoferul camionului. Acesta din urmă a fost transportat la spital cu elicopterul.

Potrivit sursei citate, toți pasagerii au fost evacuați din tren. La locul accidentului intervin opt ambulanțe și două elicoptere medicale.

Circumstanțele în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite.

Un incident asemănător s-a produs pe 4 septembrie în apropiere de Gdańsk. Un tren în care se aflau aproape 300 de pasageri a lovit un camion rămas blocat între barierele unei treceri la nivel cu calea ferată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
NewsMaker

Serviciul de Informații și Securitate împlinește 35 de ani. Musteața: „În intelligence, succesul se măsoară prin ceea ce reușim să prevenim”

Serviciul de Informații și Securitate marchează astăzi, 9 septembrie, 35 de ani de la crearea serviciului de intelligence al Republicii Moldova și Ziua lucrătorilor din organele securității statului. Cu această ocazie, conducerea instituției a evocat transformările din domeniul securității și necesitatea consolidării capacității de prevenire și reacție la noile amenințări.

Manifestările au început cu depuneri de flori la monumentul dedicat eroilor organelor securității statului.

sis.md
sis.md

Ulterior, a avut loc o ședință festivă, la care au participat președintele Parlamentului, Igor Grosu, veterani și rezerviști ai SIS, precum și invitați de onoare.

În intelligence, succesul se măsoară adesea prin ceea ce reușim să prevenim. O amenințare identificată la timp este o criză care poate fi evitată”, a declarat directorul SIS, Alexandru Musteața, în cadrul evenimentul.

Potrivit șefului SIS, mediul actual de securitate este caracterizat de riscuri tot mai diverse, de la operațiuni de influență și manipulare informațională până la amenințări cibernetice și vulnerabilități ale infrastructurii critice. În acest context, anticiparea și avertizarea, dar și capacitatea de reacție, rămân priorități pentru instituție.

Musteață a subliniat și importanța cooperării internaționale, despre care spune că permite Republicii Moldova să-și consolideze capacitățile de răspuns și poziția în arhitectura europeană de securitate.

Misiunea noastră rămâne aceeași: să contribuim la securitatea unui stat care își decide destinul, își apără suveranitatea și oferă cetățenilor săi libertatea de a-și construi viitorul aici, acasă”, a menționat Musteața.

sis.md

La rândul său, Igor Grosu a apreciat eforturile de modernizare a SIS, inclusiv dotarea instituției cu tehnică și tehnologii de ultimă generație. Potrivit lui, însă, cea mai importantă resursă a Serviciului rămâne personalul.

Președintele Parlamentului a menționat și revenirea în siguranță a celor doi ofițeri de informații, calificând-o drept una dintre realizările importante ale perioadei recente și o dovadă a capacității SIS de a acționa în situații complexe.

sis.md

La finalul evenimentului, mai mulți angajați ai SIS au fost distinși cu distincții de stat și departamentale pentru profesionalismul și rezultatele obținute în activitate.

Amintim că, pe 28 septembrie, președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care a conferit distincții mai multor angajați ai SIS, ale căror nume nu au fost făcute publice. Este vorba despre Ordinul „Credință Patriei”, Crucea „Meritul Militar” și medalia „Nicolae Testemițanu”.

Imagine simbol

ISW: O dronă Gheran-4 poate ajunge de la Odesa la frontiera Moldovei în șase minute. HARTA zborului din 8 septembrie

Incursiunile dronelor rusești în spațiul aerian al Republicii Moldova și al statelor NATO pot fi avantajoase pentru Kremlin, inclusiv atunci când sunt neintenționate, consideră experții Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Potrivit acestora, asemenea incidente pot testa capacitățile de apărare și timpul de reacție al țărilor vecine Ucrainei.

ISW precizează că o dronă Gheran-4 poate atinge o viteză de până la 450 km/h. Un asemenea aparat ar putea ajunge din orașul Odesa la frontiera Republicii Moldova în doar șase minute, iar la frontiera României – în aproximativ 20 de minute.

Potrivit experților, viteza noilor drone rusești reduce considerabil timpul în care autoritățile Republicii Moldova și forțele NATO pot reacționa. Apărarea împotriva lor devine și mai dificilă dacă aparatele nu sunt interceptate înainte de a traversa frontierele naționale.

ISW nu dispune de suficiente informații pentru a stabili dacă drona care a survolat Republica Moldova și România pe 8 septembrie a deviat intenționat de la traseu. Analiștii consideră însă că Rusia poate beneficia inclusiv de pe urma unor asemenea incursiuni neintenționate.

„Aceste incidente determină NATO să-și concentreze atenția asupra propriei apărări, pun sub semnul întrebării garanția de apărare colectivă prevăzută de articolul 5 al Tratatului NATO și contribuie la încercările de a descuraja statele Alianței să sprijine Ucraina”, se arată în analiza ISW publicată pe 8 septembrie.

Amintim, o dronă a survolat Republica Moldova timp de 17 minute, pe 8 septembrie, a părăsit spațiul aerian spre România, apoi a revenit și s-a prăbușit în nordul țării. Potrivit ISW, în total, drona s-a aflat aproape o oră în spațiul aerian al Republicii Moldova și al României.

Un canal ucrainean care analizează informații din surse deschise a susținut că aparatul era o dronă Gheran-4. ISW precizează că nu a putut confirma independent modelul. Totuși, experții menționează că traseul și orele la care aceasta a fost detectată susțin ipoteza că era dotată cu motor cu reacție. Precizăm, în acest context, că pe 9 septembrie, Inspectoratul General al Poliției a confirmat că drona care a căzut este de tip Gheran, fără să precizeze însă și modelul.

HARTA traiectoriei dronei care a survolat Moldova și România, pe 8 septembrie:

ISW

ISW a publicat și o hartă a incursiunilor dronelor rusești în spațiul aerian al Republicii Moldova și al României, înregistrate în perioada 1 august–8 septembrie 2026.

ISW

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

(VIDEO) Candidații la funcția de bașcan, victime?/Reputația lui Ozerov, compromisă/Moldovean rănit de dronă

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Candidații la funcția de bașcan care nu știu româna: „Vor să arate că sunt victime”
— Tragedia de la 11 septembrie: 25 de ani, marcați printr-o expoziție la Chișinău
— Carburanții, în continuă creștere de la începutul lunii septembrie
— Chiveri, despre Ozerov: credibilitatea acestui pretins mediator, șifonată ireversibil
— Moldovean rănit în atacul rusesc de la frontiera moldo-ucraineană
— Avere de zece milioane de lei, ascunsă pe numele altora, confiscată
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: