NewsMaker/Andrei Mardari

În Moldova au apărut două partide noi: „Cei care astăzi ne dezorientează spre Vest sau Est, nu fac decât să distrugă acest stat”

Pe arena politică din Republica Moldova au apărut două formațiuni noi: Partidul „Victorie” și „Partidul „Unitate”. Formațiunile au fost create la sfârșitul anului 2023 și, respectiv, la începutul lui 2024. Astfel, numărul formațiunilor înregistrate în țara noastră ajunge la 80.

Partidul „Victoria”

Potrivit datelor Agenției Servicii Publice (ASP), Partidul „Victorie” a fost înregistrat pe data de 28 decembrie 2023, în calitate de președinte fiind indicat Vadim Grozavu. Formațiunea declară că are 1 331 de membri.

În programul său politic, formațiunea declară că pledează pentru o abordare „naționalistă, suverană și preocupată de dezvoltarea țării”.

Partidul politic Victoria se bazează pe principiile fundamentale ale transparenței, legalității, echității, garanției securității juridice deținând poziții patriotice și puternice. Suntem o formațiune pro moldovenească, pro cetățeni. Considerăm că pentru dezvoltarea statului este nevoie de o viziune clară cu privire la viitorul acestuia, fără a fi influențată de opinii și interese geopolitice. Republica Moldova este capabilă să se dezvolte singură (…) Cei care astăzi ne dezorientează spre Vest sau Est, nu fac altceva decât să distrugă în continuare acest stat”, se menționează în document.

Partidul „Unitate”

Iar Partidul „Unitate” a fost înregistrat înregistrat pe 5 ianuarie 2024. Președintele „Unitate” este Dmitrii Furdui. Formațiunea declară 1 199 de membri.

Scopul final al partidului este de a construi o societate a libertății în conformitate cu legea. Elita politică din Moldova a devenit o castă. În ultimul deceniu, guvernele care s-au perindat au capturat statul, iar guvernul actual a instaurat în țară dictatura, atacând drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Vom aboli dictatura și îi vom aduce în fața justiției pe cei responsabili de crimele împotriva democrației”, se arată în programul partidului.

***

Anul trecut în Moldova au fost create cinci proiecte politice. Prima formațiune a fost înregistrată în luna ianuarie de către primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban – Mișcarea Alternativa Națională. Ulterior au fost create Partidul Național Moldovenesc, Liga Orașelor și Comunelor, Mișcarea Respect Moldova și Mișcarea Reformei Sociale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

UnuTV explică împrumutul primit de la Vasile Tofan: pe ce au fost cheltuiți banii și ce legătură are premierul cu postul TV

Postul de televiziune UnuTV a venit cu explicații după ce premierul Vasile Tofan a declarat aproape 26 de mii de dolari sub formă de dobândă aferentă unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul. UnuTV susține că banii împrumutați au fost folosiți exclusiv pentru amenajarea studioului și a redacției, iar împrumutul a fost rambursat integral în 2025. Postul precizează că Tofan nu deține și nu a deținut vreodată calitatea de fondator sau membru în organele de conducere ale UnuTV, iar relația sa cu Independent Trust Media s-a „limitat la contractul de împrumut”.

„În anul 2024, odată cu lansarea postului de televiziune UnuTV, compania Independent Trust Media SRL a încheiat un contract oficial de împrumut cu omul de afaceri Vasile Tofan. Fiind o companie nou-înființată, fără istoric financiar, Independent Trust Media SRL întâmpina dificultăți în a obține finanțare bancară. În aceste condiții, împrumutul a fost acordat în termeni similari celor practicați de instituțiile bancare, conform înțelegerii dintre părți. (…) În anul 2025, Independent Trust Media SRL a rambursat integral împrumutul, inclusiv dobânda aferentă prevăzută în contract, sumă reflectată în declarația de avere a premierului Vasile Tofan”, se arată în comunicatul UnuTV.

Postul TV susține că împrumutul a fost contractat „în mod transparent, fiind adus la cunoștința tuturor partenerilor de dezvoltare ai Independent Trust Media SRL încă de la momentul acordării”.

Amintim, prim-ministrul Vasile Tofan și-a depus astăzi, 21 august, declarația de avere și interese pentru anul 2025. Potrivit documentului, șeful Cabinetului de miniștri a ridicat anul trecut peste 600 de mii de dolari salariu și dobânzi de la Horizon Capital.

Oficialul declară 23 de conturi în Republica Moldova și peste hotare, în care păstrează, în diferite valute, echivalentul a aproape 10 milioane de dolari.

Noul șef al Guvernului declară, totodată, și venituri din dobânzi, inclusiv 25.875 de dolari aferenți unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul UnuTV.

***

Compania Independent Trust Media, care are legătură cu TV8, a primit licență de emisie pentru  UnuTV în iulie 2024. Canalul TV se axează pe conținutul de divertisment pentru vorbitorii de limbă rusă. 

Independent Trust Media a fost înființată de jurnalista Mariana Rață, co-fondator al TV8 Media Alternativa, Vasile Gherman, director financiar al TV8, și Svetlana Buză, director executiv al Media Alternativa.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: