pixabay.com

Interdicția de a exporta măști, mănuși și dezinfectanți medicali, prelungită până pe 30 iunie

Interdicția de a exporta măști medicale, mănuși medicale și dezinfectanți medicali a fost extinsă până pe 30 iunie. O decizie în acest sens a fost luată la ședința guvernului din 10 iunie.

Necesitatea aprobării acestui proiect se explică prin faptul că infecția COVID-19 continuă să se răspândească pe teritoriul Republicii Moldova.

Anterior, exportul acestor produse a fost interzis până pe 15 iunie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zvon.md

Fără vot final pe PACCO în actualul Parlament? Deputat PAS: „Nu am primit avizul Comisiei de la Veneția”

Proiectul de lege care prevede crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO) va fi votat în lectură finală de următorul Parlament. Cel puțin asta a declarat deputatul PAS, Andrian Cheptonar. Întrebat dacă proiectele pot trece dintr-o legislatură în alta sau trebuie înregistrate din nou, deputatul a precizat că „acestea trec dintr-o legislatură în alta”. Potrivit lui Cheptonar, săptămâna viitoare ar trebui să aibă loc ultima ședință a actualului Parlament. Totuși, proiectul nu va fi supus votului, întrucât Comisia de la Veneția nu a emis încă un aviz.

La emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8, deputatul a declarat că săptămâna viitoare, pe 10 iulie, „ar trebui să fie ultima ședință” a actualului Parlament. Întrebat despre soarta proiectului PACCO și dacă se va reuși să fie votat, săptămâna viitoare, în lectură finală, parlamentarul a spus: „Acest proiect va fi votat în legislatura următoare deja, pentru că a fost expediat Comisiei de la Veneția, încă nu s-a întrunit Comisia, nu am primit avizul, respectiv nu am dorit să mergem…”.

La precizarea prezentatoarei TV, dacă proiectele trec dintr-o legislatură în alta sau trebuie înregistrate din nou, deputatul a spus: „Da, trec dintr-o legislatură în alta. Există procese în care sunt extrase, adică sunt retrase din proces legislativ, dar ele rămân”.

Amintim că proiectul de lege care prevede crearea PACCO a fost votat în prima lectură de 61 de deputați, în cadrul ședinței plenare din 20 februarie 2025. Opoziția parlamentară s-a opus votului, dar și deputata PAS Olesea Stamate a votat împotriva proiectului.

***

Pe 20 ianuarie, Consiliul Suprem de Securitate – convocat în ședință de președinta Maia Sandu – a recomandat să fie consolidată „arhitectura instituțională a organelor responsabile de combatere a corupției” și să fie fortificat „cadrul legal pentru sancționarea mai dură a actorilor implicați în corupția politică și cea electorală”.

Pe 29 ianuarie, în urma recomandărilor CSS, Ministerul Justiției a venit cu mai multe propuneri. Una drintre acestea a fost ca Procuratura Anticorupție și PCCOCS să fuzioneze. Instituția a precizat că propunerile vor transmise Parlamentului, care va decide „opțiunea de urmat”.

Pe 13 februarie, deputatul PAS Igor Chiriac a prezentat un proiect de lege care prevedea lichidarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS și crearea unei noi instituții – Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate. Inițiativa legislativă, care a fost înregistrată în Parlament, avea 29 de autori. Printre semnatarii documentului nu se regăseau trei deputați PAS din Comisia parlamentară juridică, numiri şi imunități.

Tot pe 13 februarie, Procuratura Generală și-a expus punctul de vedere asupra proiectului de lege, menționând că, în urma unei analize preliminare, au fost indentificate „riscuri pe termen scurt, mediu și lung”. Procuratura declara sunt necesare consultări publice „ample” și „opinia instituțiilor europene competente”.

Pe 19 februarie, Veronica Dragalin a demisionat de la șefia Procuraturii Anticorupție. În adresarea sa, Dragalin a criticat proiectul de lege, avertizând că acesta reprezintă „un atac asupra sistemului de justiție” și o amenințare gravă la adresa luptei împotriva corupției la nivel înalt.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: