anticoruptie.md

Investigație Anticorupție: Diabeticii din Moldova primesc glucometre de calitate scăzută, achiziționate de o firmă asociată cu deputata Ruxanda Glavan

Fosta firmă a Ruxandei Glavan, Polisano Prim SRL, este acuzată, din nou, că ar fi favorizată la procedura de achiziții de consumabile și glocumetre pentru diabetici, informează portalul Anticorupție. În cazul atribuirii contractului, Polisano Prim, ar câștiga cu 30–40% mai mult decât ceilalți operatori economici. Administrația firmei nu vrea să comenteze situația, sugerând că toate întrebările trebuie puse Centrului de Achiziții Publice Centralizate în Sănătate (CAPCS), iar fosta ministră a Sănătății și actuala deputată Ruxanda Glavan respinge orice asociere cu firma respectivă.

Sursa citată notează că după ce nu a mai efectuat achiziții de consumabile și dispozitive medicale pentru diabetici din 2018, CAPCS intenționează să procure, pentru 2021, 20.863.300 de teste de glicemie compatibile cu glucometrele aflate în dotare, Clever Check, cu un buget de 29 de milioane de lei. Responsabilii din domeniul sănătății au decis să conteze în continuare pe aceste dispozitive, chiar dacă mai mulți diabetici au semnalat că au o precizie precară, ceea ce ar putea să le provoace, în timp, probleme de sănătate.

Asociația Tinerilor cu Diabet DIA a anunțat că a efectuat un studiu despre nivelul de precizie a glucometrelor achiziționate de stat în Moldova. Conform rezultatelor studiului, din cele cinci modele de glucometru AccuCheck Active s-a dovedit să aibă cea mai mică marjă de eroare, de vreme ce Clever Check și OnCall Plus – cea mai mare.

Cu toate astea, CAPCS a comunicat reporterilor portalului Anticorupție că nu a înregistrat reclamații despre „necorespunderea tehnică a glucometrelor achiziționate în 2019”. „Centrul nu a primit nicio reclamație. Nu au fost informați despre reclamații în timpul executării și livrării”, a insistat o angajată a instituției, Aurelia Botica.

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a spus, de asemenea, că nu a fost informată despre „incidentele provocate de acest dispozitiv medical”.

La rândul său, SRL Polisano Prim, firma care a livrat glucometrele Clever Check, a calificat studiul Asociației Tinerilor cu Diabet DIA drept „tendențios și ilicit” și a amenințat asociația cu cerere de despăgubiri materiale în instanță. „Studiul ăsta nu este înregistrat nicăieri la nicio instituție publică din Republica Moldova, care să îi confirme veridicitatea lui”, a spus directoarea companiei Iola Andronic.

Sursa citată mai informează că licitația din 2020 pentru achiziția testelor compatibile cu glucometre pentru adulți a eșuat. Același lucru s-a întâmplat în 2021, de data asta, din cauza unei contestații a SRL Pharmony.

Mai exact, Pharmony SRL a acuzat CAPCS de faptul că a solicitat teste pentru măsurarea glicemiei compatibile cu glucometrul Clever Chek, fapt care favorizează producătorul TaiDoc, Taiwan și distribuitorul din Republica Moldova Polisano Prim SRL.

„Acest fapt limitează competitivitatea financiară a celorlalți potențiali participanți, atât timp cât exonerează producătorul TaiDoc, Taiwan și Polisano Prim SRL să livreze glucometre”, se menționează într-o decizie a Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor. Autoritățile din sănătate invocă faptul că diabeticii sunt asigurați deja cu glucomentre din 2019 și nu au nevoie decât teste. Potrivit estimărilor directorului Pharmony, Alexandru Șarco, valoarea glucometrelor constituie 30–40% din valoarea achiziției. Cu alte cuvinte, în cazul în care un alt operator intenționează să participe la această licitație trebuie să cheltuiască cu 30–40 la sută mai mult.

Reprezentanții Polisano Prim au refuzat să își exprime punctul de vedere despre contestația depusă de Pharmony. „Aici nu putem să ne pronunțăm deoarece este o discuție între stat și agentul economic Pharmony”, a spus directoarea firmei, Iola Andronic.

Polisano Prim este fosta companie a actualei deputate din platforma Pentru Moldova, Ruxanda Glavan. Compania a fost înființată în 2005, cu denumirea Glavirux, și a fost administrată de Glavan până în 2013, când aceasta a devenit viceministră a Muncii, Protecției Sociale și Familiei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Explozie la o benzinărie din Roma: peste 20 de persoane, rănite

O explozie devastatoare s-a produs în această dimineață la o stație de alimentare cu carburanți din cartierul Prenestino, la est de centrul istoric al Romei. Cel puțin 21 de persoane au fost rănite în urma deflagrației, dintre care cinci sunt în stare gravă, scrie DW cu referire la presa italiană.

Primele informații arată că un camion ar fi lovit o conductă de alimentare la o benzinărie, iar pompierii și poliția au fost chemați în jurul orei 8:00, ora locală. În timp ce echipele de intervenție încercau să stingă incendiul izbucnit, s-a produs o explozie puternică, pe care martorii au comparat-o cu un cutremur. Momentul deflagrației a fost surprins pe camerele de supraveghere.

Deflagrația a provocat pagube semnificative clădirilor din zonă și a declanșat un incendiu într-un depozit de documente judiciare. Din motive de siguranță, autoritățile au închis stația de metrou din apropiere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: