publika.md

Ion Ceban a anunțat o campanie împotriva panourilor publicitare. Ce se va întâmpla cu publicitatea exterioară la Chișinău

Abundența publicității exterioare la Chișinău și amplasarea haotică a acesteia îi deranjează demult pe chișinăuieni. Și fostele administrații municipale au încercat să lupte cu această problemă, dar fără vreun rezultat. Noua administrație, în frunte cu primarul Ion Ceban, a declarat o nouă campanie împotriva panourilor publicitare. NM a încercat să afle, cum anume intenționează primăria să ordoneze publicitatea exterioară și să facă în așa fel, ca aceasta să nu afecteze aspectul orașului.

Cum primarul Ceban a anunțat „război” publicității exterioare

La sfârșitul anului trecut, primarul Ion Ceban a dat indicații să fie demontate panourile publicitare instalate ilegal în oraș. Tot atunci, primăria a încetat să mai elibereze autorizații noi pentru plasarea publicității pe străzile Chișinăului și a promis că va face ordine în acest domeniu. „Aspectul capitalei este afectat din cauza că este încărcat de panouri publicitare de toate formele și culorile. Ele sunt amplasate haotic pe garduri și pe pereții clădirilor, uneori, și în două-trei straturi”, se revolta atunci Ceban.

Potrivit informațiilor Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare a primăriei capitalei, în prezent, în oraș sunt instalate 1792 de dispozitive autorizate pentru publicitatea exterioară și alte 858 de panouri publicitare instalate pe clădiri. Cei de la primărie nu știu câtă publicitate exterioară neautorizată este în Chișinău. Direcția Arhitectură efectuează acum inventarierea. Se știe doar că de la sfârșitul lunii decembrie, autoritățile municipale au demontat peste 140 de dispoziții pentru publicitate instalate ilegal, printre acestea fiind și billboarduri impunătoare, și plăcuțe publicitare.

Conform informațiilor primăriei, majoritatea acestor panouri erau autorizate, însă termenul lor a expirat demult. La fel, sunt cazuri de amplasare a publicității fără știrea primăriei.

Potrivit datelor Casei de vânzări „Trendseter”, care în fiecare an cercetează pieța de publicitate, volumul pieței de publicitate exterioare din Chișinău este de 90 de milioane de lei anual. Aceasta înseamnă 90% din volumul  întregii piețe de publicitate exterioară din Moldova.

La Chișinău, 30 de companii se ocupă de publicitatea exterioară. Potrivit estimărilor „Trendseter”, acestora le aparțin cca 2 mii de panouri publicitare.

Ce intenționează să facă primăria cu publicitatea exterioară

La primărie, au început să elaboreze o nouă Concepție arhitectural-urbanistică privind amplasarea publicității extrerioare în municipiul Chișinău. Svetlana Dogotaru, arhitectul-șef al capitalei, a comunicat pentru NM că, potrivit noii concepții, în Chișinău va fi mai puțină publicitate exterioară. La fel, potrivit ei, regulile noi vor prevedea parametri clari privind dimensiunea și aspectul panoului de publicitate. Dogotaru n-a putut să ofere alte detalii, meționând că documentul încă nu este gata. Porivit afirmațiilor ei, pentru a o finaliza, mai sunt necesare două săptămâni.

Dogotaru a mai comunicat că la primărie, este în proces de elaborare noul Regulament privind amplasarea publicității exterioare, acest document urmând să înlocuiască regulamentul temporar care funcționează din anul 2007.

Menționăm că mai mulți ani la rând, autoritățile municipale au încercat să elaboreze și să aprobe un regulament nou. În anul 2016, viceprimarul de atunci, Nistor Grozavu a comunicat pentru NM că sunt cel puțin cinci variante ale regulamentelor noi cu privire la publicitatea exterioară și tot atâtea concepții, la elaborarea cărora au muncit colaboratorii primăriei, Institutul municipal „Chișinăuproiect” și agențiile de publicitate. Însă Grozavu nu a putut explica, de ce de atâția ani autoritățile capitalei nu pot aproba un nou regulament nou.

În afară de concepție și regulament, noua administrație a municipiului a inițiat și elaborarea unui cod de proiectare a pancartelor și bannerelor de pe pereții clădirilor. Victor Chironda, viceprimar pentru urbanism și mobilitate urbană, a comunicat pentru NM că acest cod de proiectare va reglementa dimensiunile bannerelor și va stabili locurile unde acestea pot sau nu pot fi instalate. Victor Chironda a mai spus că pancartele nu vor putea acoperi fațada clădirii. „În prezent, pancartele diferitelor localuri, panourile caselor de schimb valutar sunt instalate în mod haotic pe clădiri, pentru că cei care eliberează autorizații pentru ele nu au cerințe și criterii clare referitoare aspectul acestor pancarte și panouri și locul unde ar trebui să fie instalate”, a precizat Chironda.

Ce spun experții

Serghei Hasanov, președintele Asociației Agențiilor de Publicitate din Moldova și directorul companiei de publicitate exterioară „Varo-Inform”, consideră că trebuie să fie elaborate reguli de amplasare a publicității pentru fiecare zonă a municipiului. „Nu putem acționa peste tot în același mod. Sunt zone diferite, inclusiv istorice. În diferite zone, este diferită lățimea străzilor, nivelul de înverzire, trotuarele sunt diferite, blocurile sunt de înălțimi diferite. De aceea, din punctul de vedere al publicității, orașul trebuie împărțit în zone și pentru fiecare dintre acestea să fie elaborate diferite criterii, pentru ca dispozitivele de publicitate, ca o „mobilă” de stradă, să se înscrie în mediul urban și să-l completeze”, a precizat Hasanov. El a menționat că printre criteriile dispozitivelor sunt forma, locul amplasării, stilul, culoarea, iluminarea.

În opinia lui Serghei Hasanov, în zona istorică, ar trebui să fie cât mai puțină publicitate. „Fațadele clădirilor istorice nu trebuie acoperite. Iar în alte zone, ar putea fi mai multă publicitate. În unele cazuri, panourile ar putea acoperi clădirile urâte”, consideră expertul.

Aneta Dabija, activist civic în domeniul urbanismului, consideră că numărul de panouri publicitare din oraș trebuie strict limitat. Ea propune să fie interzisă instalarea panourilor la intersecții și cercurile giratorii, lângă indicatorii rutieri și semafoare. Dabija a menționat că în alte orașe, de exemplu, la Cluj, sunt două tipuri de zone: în una dintre ele, publicitatea exterioară este interzisă, cu excepția pancartelor de pe clădiri, iar în alta este permisă, dar cu condiția ca ea să se înscrie în mediul urban.

Maria Axenti, antropolog urban, a susținut ideea unui cod de proiectare al orașului, care ar reglementa dimensiunile și amplasarea publicității exterioare, menționând că asemenea coduri de proiectare sunt deja în unele orașe postsovietice, de exemplu, la Tbilisi. „Bineînțeles, trebuie să se facă ordine în publicitatea exterioară. Ceea ce se întâmplă acum e haos și lipsă de respect față de monumentele de arhitectură”.

Directorul general al Agenției de publicitate „Neorama”, Alexandr Osadcenco a menționat pentru NM că, pe lângă toate, ar trebui să fie monitorizată starea panourilor publicitare: în prezent, cele mai multe dintre ele sunt vechi și uzate. În opinia sa, panourile sunt în stare deplorabilă din cauza că autorizațiile se eliberează pe un termen foarte scurt și operatorii nu doresc să investească mijloace în panouri calitative, care ar putea să-și mențină pentru mai mult timp aspectul. De aceea, în opinia expertului, noul regulament ar trebui să conțină reguli clare cu privire la amplasarea publicității exterioare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alexei Nikolsky/AP

„Dragă președinte Putin…”. Scrisoarea Melaniei Trump adresată președintelui Rusiei

Televiziunea Fox News a publicat scrisoarea soției președintelui SUA, Donald Trump, Melania, adresată președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Despre faptul că, în timpul summitului din Alaska, Trump i-a înmânat lui Putin această scrisoare a relatat, pe 16 august, agenția Reuters. Potrivit agenției, în scrisoare era abordată problema copiilor ucraineni duși în Rusia. Totuși, în textul făcut public de Fox News, Ucraina nu este menționată, relatează Meduza.

Potrivit Fox News, Putin a citit scrisoarea imediat după ce a primit-o.

Scrisoarea Melaniei Trump începe cu „Dragă președinte Putin”. În scrisoare se menționează că „fiecare copil are în inimă aceleași visuri tăcute, indiferent dacă s-a născut la țară sau într-un mare oraș”. Copiii visează la dragoste, oportunități și siguranță, a scris soția președintelui SUA.

Fără îndoială, trebuie să tindem să construim o lume demnă pentru toți – astfel încât fiecare suflet să se trezească în pace, iar însăși viitorul să fie protejat în siguranță. Un gând simplu, dar profund, domnule Putin, cu care sunt sigură că sunteți de acord: urmașii fiecărei generații își încep viața cu puritatea – inocența care stă deasupra geografiei, puterii și ideologiei.

În lumea modernă, unii copii sunt nevoiți să poarte în ei un zâmbet tăcut, neatins de întunericul din jur — un protest mut împotriva forțelor care le-ar putea răpi viitorul. Domnule Putin, dumneavoastră puteți, de unul singur, să le redați acest zâmbet plin de bucurie. Protejând inocența acestor copii, nu veți sluji doar Rusiei — veți aduce un serviciu întregii omeniri. O astfel de idee curajoasă depășește toate diferențele dintre oameni, iar dumneavoastră, domnule Putin, puteți înfăptui această viziune cu o simplă semnătură, chiar astăzi. A sosit timpul”, se comunică în scrisoarea Melaniei Trump.

NewsMaker by Mihaela Conovali

Amintim că, pe 15 august, Donald Trump și Vladimir Putin s-au întâlnit la baza militară Elmendorf-Richardson din Anchorage, Alaska. Principala temă de discuție a fost încheierea invaziei ruse din Ucraina. Președintele SUA a declarat că întâlnirea a fost productivă, însă a subliniat că nu s-a ajuns la o „înțelegere”. La rândul său, liderul de la Kremlin a menționat de mai multe ori în discursul său de la conferința de presă că, în timpul negocierilor, părțile au ajuns la „acorduri”.

Agenția de presă Reuters, citând două surse de la Casa Albă, a scris că Trump i-a transmis lui Putin o scrisoare din partea soției sale. Interlocutorii agenției nu au divulgat conținutul documentului, menționând doar că acesta face referire la răpirile de copii care au rezultat de pe urma războiului din Ucraina.

Răpirea copiilor ucraineni este una dintre cele mai sensibile probleme ale războiului din Ucraina. Autoritățile de la Kiev acuză Moscova că a deportat circa 20 000 de minori în Rusia sau în teritoriile ocupate, fără acordul familiilor, calificând acțiune drept crimă de război. De cealaltă parte, Rusia susține că ar fi „protejat” copiii, mutându-i din zonele de conflict. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: