facebook.com

„Ion Ceban acoperă cu prețul proprii imagini o ilegalitate”. Reacția lui Chironda la acuzațiile primarului capitalei

Viceprimarul capitalei Victor Chironda a venit cu o reacție la declarațiile primarului general al capitalei Ion Ceban din 22 iunie. Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, Chironda l-a acuzat pe Ceban de minciună și a declarat că edilul ar avea interese personale în demolarea clădirii fostului Hotel Național.

Chironda a menționat că va veni cu clarificări pe fiecare dintre punctele expuse de primarul Ion Ceban, întrucât nu ar avea ce ascunde.

„Astăzi Primarul Ion Ceban mi-a dedicat tocmai o oră într-o conferință de presă. Ar fi fost bine dacă imi acorda săptămânal măcar cîte o oră pentru a discuta problemele din activitatea primăriei. În toată această oră el a făcut ceea ce poate face cel mai bine – a spus minciuni. Un singur lucru e clar din această ieșire. Domnul primar insistă să schimbe focusul problemei de la ilegalitățile făcute de arhitectul-șef Svetlana Dogotaru și colegii săi în procesul de autorizare a demolării Hotelului Național pe mine și demisia mea”, consideră Chironda.

De asemenea, viceprimarul l-a acuzat pe Ion Ceban de interese ascunse în demolarea clădirii Hotelului Național. Potrivit lui Chironda, anume acesta ar fi motivul pentru care se cere demisia sa.

„Este clar deja că Ion Ceban este personal interesat în demolarea acestei clădiri și acoperă cu prețul proprii imagini o ilegalitate promovată intens de cei care au influiență asupra sa. De asemenea, prin retragerea atribuțiilor mele de semnare a actelor permisive dl. primar confirmă că eu sunt incomod anume din acest motiv – mă opun intereselor lui și a ”colegilor” săi în domeniul construcțiilor din oraș. Este interesant să vedem cine va semna în continuare actele permisive. Probabil, tot același coleg cuminte și ascultător, care reușește și la șantiere și la semnat de autorizații în lipsa mea”, a conchis Chironda.

Reacția vine la scurt timp după conferința de presă susținută de primarul Ion Ceban. Edilul l-a acuzat pe subalternul său – Victor Chironda, viceprimar responsabil de Urbanism și Mobilitate Urbană, că nu și-ar îndeplini atribuțiile de serviciu, precum și de absență nemotivată de la serviciu. Mai mult, edilul susține că Victor Chironda s-ar victimiza și ar ținti o carieră politică. Despre semnarea actelor permisive de către o altă persoană, Ceban a menționat că „este o practică normală” în cazul când viceprimarul responsabil de domeniul respectiv nu este la serviciu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Se prezentau experți în investiții”: cinci call-centre, destructurate la Chișinău. Opt persoane reținute VIDEO

Vineri, pe 9 octombrie, în Moldova au fost efectuate 21 de percheziții, fiind destructurate cinci call-centre în Chișinău. În urma acțiunilor, opt persoane au fost reținute. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că un grup de persoane ar fi administrat platforme false de tranzacționare a criptomonedelor și ar fi atras în activitatea infracțională zeci de persoane, inclusiv cetățeni din Camerun, India, Israel, Nigeria, Georgia și Ucraina. Prin intermediul platformelor, suspecții ar fi atras investiții de la persoane din SUA și Canada, determinând victimele să transfere bani în scheme frauduloase. Potrivit informațiilor preliminare, un singur call-centrul ar fi înregistrat venituri lunare de aproximativ două milioane dolari.

Potrivit IGP, acțiunile au fost desfășurate de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și ai Inspectoratului de Poliție Bălți, cu sprijinul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”. Acestea au avut loc în cadrul unei cauze penale pornite de Procuratura municipiului Bălți, care vizează presupuse infracțiuni de escrocherie și spălare de bani, comise de un grup criminal organizat. În urma acțiunilor, opt persoane au fost reținute.

„Grupul ar fi administrat platforme false de tranzacționare a criptomonedelor, prin intermediul cărora ar fi atras investiții de la persoane din Statele Unite ale Americii și Canada. Suspecții s-ar fi prezentat drept experți în domeniul investițiilor și ar fi oferit informații denaturate și false despre profituri și riscuri, determinând victimele să transfere bani în scheme investiționale frauduloase. (…) Structura ar fi fost organizată ierarhic, cu roluri bine determinate”, a comunicat IGP.

Potrivit instituției, investigațiile au vizat cinci call-centre din Chișinău, precum și persoanele bănuite de implicare în activitatea acestora. În urma perchezițiilor au fost ridicate mijloace financiare, telefoane mobile, calculatoare, procesoare, suporturi de stocare a informației, carduri bancare, documente contabile și corporative, ștampile, precum și alte obiecte relevante pentru urmărirea penală. De asemenea, au fost depistate și ridicate dispozitive destinate bruiajului și un poligraf folosit pentru testarea persoanelor recrutate pentru activitățile infracționale.

IGP a declarat, făcând referire la informațiile preliminare, că doar un singur call-centrul ar fi înregistrat venituri lunare de aproximativ două milioane dolari din activitatea infracțională.

„În activitatea infracțională au fost atrași zeci de persoane, inclusiv cetățeni străini proveniți din mai multe state precum Camerun, India, Israel, Nigeria, Georgia și Ucraina. Persoanele identificate au fost supuse verificărilor cu suportul angajaților Inspectoratului General pentru Migrație al MAI și Direcției cooperare polițienească internațională din cadrul IGP. Printre persoanele implicate se numără persoane responsabile de coordonarea activității call-centrelor, recrutarea personalului și administrarea economică și contabilă a companiilor folosite în activitatea infracțională”, a declarat Inspectoratul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: