Middle East Monitor

Israel introduce carantină ermetică până pe 11 octombrie. Ce înseamnă asta?

Israel introduce carantină ermetică până pe 11 octombrie. Decizia va intra în vigoare astăzi, la ora 14:00, se arată într-un comunicat publicat de ambasada Republicii Moldova în Israel. Decizia a fost luată de cabinetul israelian de miniștri, din cauza agravării situației epidemiologice din țară.

Carantina ermetică prevede:

– Închiderea ermetică a țării în perioada 25.09-11.10.2020;

– Păstrarea obligatorie a distanței sociale de doi metri;

– Închiderea parțială a sinagogilor;

– Sistarea activității sectorului privat;

– Sectorul social va activa în regim de stare de urgență;

– Vor fi închise piețele;

– Reducerea la minimum a activității instituțiilor de stat;

– Aeroportul „Ben Gurion”, deocamdată, funcționează.

În acest context, Ambasada informează că Statul Israel va rămâne închis pentru cetățenii Republicii Moldova, regulile de intrare și ieșire din țară sunt păstrate aceleași, care au fost publicate la 17.09.2020, https://bit.ly/3aPRgXf.

Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel îndeamnă cetățenii Republicii Moldova, aflați pe teritoriul Statului Israel să respecte măsurile impuse pentru a evita achitarea amenzilor. Avertizăm, că de Yom Kipur, 28.09.2020, este imposibilă deplasarea prin țară.

Ambasada activează în regim normal, dar avertizăm că orice programare poate fi efectuată în prealabil.

Potrivit platformei worldometers.info, de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, în Israel au fost testate pozitiv peste 215 mii de persoane și 1,4 mii de morți.

https://www.facebook.com/MoldovainIsrael/posts/1680060202145001

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maib lansează cea de-a patra emisiune de obligațiuni corporative

Maib oferă investitorilor o nouă oportunitate de a-și diversifica portofoliul financiar prin lansarea celei de-a IV-a emisiuni de obligațiuni corporative, începând cu 10 iulie 2025.

Noua emisiune va fi disponibilă pentru subscriere pe o durată de 20 de zile calendaristice, timp în care investitorii pot contracta până la 7.500 de obligațiuni, fiecare cu valoarea nominală de 20.000 de lei. Această subscriere este de clasa a VI-a cu marja de (+1.0%), iar rata cuponului constituie 6.82% în primul an.

Avantajele investiției în obligațiunile corporative maib:

  • Dobândă lunară achitată direct în contul tău;
  • Soluție inteligentă de economisire, alternativă la instrumentele clasice;
  • Tranzacționabile prin intermediul Bursei de Valori a Moldovei;
  • Utilizabile ca gaj în anumite condiții;
  • Disponibile pentru subscriere la sucursalele maib, la maib park sau online cu semnătură electronică calificată.

Oferta este deschisă pentru persoane fizice, rezidente și nerezidente ale Republicii Moldova. Subscrierea se face conform principiului „primul venit, primul servit”, iar în cazul unei suprasubscrieri, maib își rezervă dreptul de a închide anticipat perioada de ofertare.

Ce trebuie să știi:

  • Dobânzile obținute din obligațiuni reprezintă venit impozabil, conform prevederilor Codului Fiscal. 
  • Înainte de a investi, îți recomandăm să consulți Prospectul de ofertă publică disponibil pe www.maib.md
  • Poți completa o cerere online pe pagina oficială, iar echipa noastră te va contacta în scurt timp pentru a te ghida în procesul de subscriere. 

Fiecare reușită are în spate o investiție bună. Investește cu încredere în obligațiunile corporative maib.

Tu conduci. maib

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: