Izolăm pereții și instalăm panouri fotovoltaice. Spînu: Acum e momentul, vom acorda stimulente financiare
Full Article 2 minutes read

Izolăm pereții și instalăm panouri fotovoltaice. Spînu: Acum e momentul, vom acorda stimulente financiare

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu, în contextul crizei energetice, a menționat că acum este momentul potrivit de instalat panouri fotovoltaice, de izolat pereții, de utilizat echipamente şi aparatură eficientă din punct de vedere energetic. 

Oficialul moldovean a avut o întâlnire cu reprezentanții American Chamber of Commerce in Moldova.

„În situațiile de criză cu cât ești mai sincer cu oamenii, cu atât mai bine sunt gestionate lucrurile. Vă rog să aveți încredere că veți primi toată informația necesară la timp. Trăim niște realități care trebuie luate cu responsabilitate de fiecare dintre noi. Suntem puși în fața faptului ca să întreprindem de la mic la mare mici măsuri pentru a avea energie neîntrerupt”, a menționat vicepremierul.

Fiind prinși de valul crizei, Spînu mai declară că situația ne impune să ne asigurăm independența energetică.

„Acum e momentul potrivit de instalat panouri fotovoltaice, de izolat pereții, de utilizat echipamente şi aparatură eficientă din punct de vedere energetic”, a precizat el.

Spînu a mai adăugat că autoritățile vor avea grijă să acorde stimulente financiare şi fiscale, dar și să dezvolte mai mult piaţa de energie din țara noastră.

Menționăm că pe 21 octombrie, ANRE a majorat, de la 5% la 10%, limita de capacitate pentru persoanele fizice și juridice care pot produce energie din surse regenerabile în schema de sprijin contorizare netă. Andrei Spînu declara că odată cu majorarea limitei, un număr mai mare de consumatori finali, inclusiv consumatori casnici, vor avea posibilitatea să instaleze panouri fotovoltaice, surplusul lunar fiind livrat în rețeaua electrică.

NM a scris anterior în rusă despre panourile solare în case și apartamente, dar și cât de profitabile sunt să le instalezi și ce este necesar pentru aceasta.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: