gov.md

La Guvern au fost discutate pagubele și consecințele de pe urma ploilor abundente din acest an

De la începutul anului, ploile puternice, însoțite de vânt putenic și grindină au afectat 38 de localități în 17 raioane ale țării. Potrivit datelor publicate de reprezentanții Guvernului, pe 22 iunie, au fost distruși 12 km de drum și au fost smulse 820 m2 tablă de acoperiș. Totodată, au fost afectate semănăturile agricole de pe o suprafață de peste 8000 hectare, în mare parte de porumb, floarea soarelui, orz și alte culturi.

Datele au fost raportate prim-ministrului interimar în cadrul unei ședințe convocate la Guvern cu participarea ministrului agriculturii, Ion Perju, ministrului apărării, Victor Gaiciuc, șeful IGSU, Mihail Harabagiu.

Participanții au analizat capacitățile de intervenție disponibile în caz de necesitate, evaluând, totodată, perspectivele de diminuare a riscurilor eventualelor fenomene meteorologice periculoase care ar putea avea loc.

Astfel, a fost menționat faptul că actualmente nu există pericole de inundații atât în lunca râului Nistru, cât și în cea a râului Prut. În cazul ambelor fluvii debitul de apă se menține ridicat, dar fără a periclita siguranța localităților, existând o marjă de rezervă substanțială până la atingerea cotelor de risc al inundațiilor.

În context, a fost subliniată necesitatea suplimentării stocurilor disponibile de rachete antigrindină, în acest an fiind deja utilizate circa 5000 de rachete (dublu comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent), dar și desfășurarea a 18 noi stații antigrindină care ar extinde aria protecției asupra raionelor Ștefan Vodă, Caușeni, Hâncești și Șoldănești.

Premierul în exercițiu a dat indicații responsabililor să asigure inspectarea suplimentară a digurilor de protecție și întărirea acestora în funcție de necesitate, dar și estimarea completă a pagubelor în termeni cât mai restrânși.

Actualmente, pagubele materiale sunt în proces de estimare de către organele administrațiilor teritoriale atât la nivel de primării, cât și la cele ale comisiilor locale de situații excepționale și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

***

Pe 10 iunie, ministrul Agriculturii Ion Perju a anunțat că va solicita guvernului alocarea a circa 47 mln de lei din fondul de rezervă, pentru compensarea parțială a prejudiciilor suferite de producătorii agricoli.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

„Prin teritoriul R. Moldova nu sunt transportate arme către Ucraina”: MAE răspunde acuzațiilor Rusiei, după atacul de la frontieră

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) acuză Rusia că a vizat în mod deliberat punctul de trecere Tudora–Starokazacie și că încearcă să justifice atacul prin informații false despre presupuse transporturi de arme din Republica Moldova către Ucraina.

Reacția diplomației de la Chișinău vine după ce Ministerul rus al Apărării a confirmat atacul. Moscova a susținut, însă, că a lovit obiective logistice ale punctului Starokazacie, care ar fi fost folosite pentru transportarea unor încărcături militare în Ucraina.

MAE respinge aceste afirmații și precizează că prin teritoriul Republicii Moldova nu sunt transportate arme către țara vecină.

„Este o afirmație falsă și lipsită de orice temei. Prin teritoriul Republicii Moldova nu sunt transportate arme către Ucraina – nici prin punctul de trecere Tudora-Starokazacie, nici prin alte puncte de frontieră. Prin aceste puncte trec oameni – familii, copii, mame și vârstnici, care circulă între cele două țări. Atacul din această noapte a provocat moartea a doi civili și rănirea altor persoane. Încercarea de a justifica uciderea civililor prin afirmații false privind pretinse „transporturi de arme” este cinică și inacceptabilă. Republica Moldova condamnă ferm acest atac și respinge categoric orice tentativă de a-l justifica prin falsuri și dezinformare”, a mai transmis Ministerul de Externe de la Chișinău.

Amintim, atacul cu drone a avut loc în noaptea de 8 spre 9 septembrie. Alte două aparate de zbor fără pilot au căzut în apropierea punctului de trecere Starokazacie, pe teritoriul Ucrainei. În consecință, infrastructura punctului ucrainean a fost avariată, iar activitatea postului comun de la frontiera cu Moldova a fost suspendată. Detalii – AICI.

Chișinăul a condamnat public atacul Federației Ruse soldat cu decesul a doi cetățeni ucraineni și rănirea inclusiv a unui cetățean al Republicii Moldova. Autoritățile moldovene și-au exprimat, totodată, solidaritatea deplină cu țara vecină, Ucraina. Detalii – AICI și AICI.

Precizăm că acesta nu este primul incident produs în apropierea frontierei Republicii Moldova. În ultimele trei săptămâni, activitatea mai multor puncte de trecere a fost suspendată temporar din cauza atacurilor rusești asupra Ucrainei, desfășurate în imediata apropiere a țării noastre.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: