NM

Legea adoptată de PSRM și Partidul „ȘOR” cu privire la activitatea ANI, declarată neconstituțională. Reacția instituției vizate

Legea cu privire la activitatea Autorității Naționale de Integritate (ANI), care a fost adoptată, anul trecut, de Partidul Socialiștilor și platforma parlamentară „Pentru Moldova”, din care făcea parte și Partidul „ȘOR”, a fost declarată neconstituțională. Hotărârea a fost pronunțată de Curtea Constituțională pe 21 septembrie 2021. Legea fusese suspendată la scurt timp după adoptare.

Judecătorii Curții Constituționale au examinat sesizarea depusă, pe 21 decembrie 2020, de către fostul deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), în prezent ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco. Aceștia au ajuns la concluzia că prevederile adoptate contravin Constituției.

Ce prevedea proiectul de lege?

Potrivit legii adoptate de deputații partidului Socialiștilor (PSRM) și cei din platforma parlamentară „Pentru Moldova” era redusă de la trei ani la un an perioada în care autoritățile competente pot verifica declarațiile și proprietățile unui funcționar. De asemenea, conform proiectului de amendamente propus de socialiști, persoana a cărei proprietate este verificată putea contesta rezultatele verificării în instanță. De asemenea, aplicarea sancțiunilor era posibilă numai după decizia finală a instanței. Autorii proiectului notau că prevederile ar evita abuzurile comise de organele de inspecție, precum și ar stabili clar termenul de prescripție pentru încălcările din acest domeniu, în conformitate cu normele Codului administrativ.

Câteva zile mai târziu după adoptarea proiectului de lege, Sergiu Litvinenco, care în acel moment era deputat PAS, l-a contestat la Curtea Constituțională. 

Reacția ANI la decizia Curții Constituționale

La scurt timp după pronunțarea hotărârii Curții Constituționale, reprezentanții ANI au venit cu o reacție: „Instituția noastră apreciază această decizie ca fiind una corectă și imparţială. Considerăm că prin votarea acestei legi s-a dorit în mod voalat de a limita și îngrădi activitatea inspectorilor de integritate, în contextul în care aceștia au dat dovadă de curaj, atunci când au emis constatări și rezultate pe primele dosare pe avere de rezonanță”.

Conducerea ANI a dat asigurări că instituția își va continua activitatea în cadrul legal și nu va admite nicio ingerință în activitate „pentru a nu dezamăgi așteptările societăţii”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Tofan confirmă: „Foarte probabil” vom avea creșteri ale tarifelor la energia electrică

Premierul Vasile Tofan confirmă că „foarte probabil” vor exista creșteri ale tarifelor la energia electrică. Precizările au fost făcute în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Nicolae Chicu și publicat pe 25 octombrie, după ce directorul general al ANRE, Alexei Taran, a estimat că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15%. Potrivit lui Tofan, majorarea nu va fi cu 30%, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.

În timpul interviului, premierul a fost solicitat să explice declarațiile directorul general al ANRE, care a spus că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15%, precum și solicitarea Energocom de aprobare a unui preț de 3,51 lei/kWh pentru energia electrică furnizată în calitate de furnizor central, față de 2.01 lei/kWh, fără TVA, cât este în prezent. 

„Uitați-vă, noi cumpărăm energia în Moldova de la doi furnizori. Dacă ești în centru, Chișinău și sudul, cumperi de la Premier Energy. Dacă trăiești la nord, o cumperi de la FEE Nord. Energocom este unul din furnizori către acești doi. Creșterea tarifului a fost cerută de Energocom pentru calitatea sa de furnizor central. Ponderea Energocom, ca furnizor central, în mixul Premier Energy sau FEE Nord depinde de lună: vara – 15%, plus-minus; iarna – 35%. În mare măsură, asta ține de energia furnizată de CET-uri: CET Nord, Termoelectrica, CET-1. Ceea ce a cerut Energocom acum este pentru porțiunea asta din tarif, care, vă spun, variază pe parcursul anului de la 15 la 35%, plus-minus, care este generată în mare măsură de gaz și gazul s-a scumpit”, a comunicat Tofan.

Potrivit lui Tofan, directorul general al ANRE „s-a referit la tariful la energie finală, pe care îl plătește consumatorul”. „Dumnealui a folosit marja asta de 10-15%. Acum, eu nu voi sări înainte să spun care va fi creșterea. Probabil vom avea careva creșteri la energie, foarte probabil”, a declarat premierul.

„Dar nu 30%. Pentru că, încă o dată, ponderea asta de furnizor central este o pondere mică din mixul Premier Energy și FEE Nord”, a precizat Tofan, în contextul unor informații din spațiul public.

***

Amintim că, pe 21 octombrie, directorul general al ANRE, Alexei Taran, a estimat că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în Republica Moldova. El explica că furnizorii „Premier Energy” și „Furnizarea Energiei Electrice (FEE) Nord” nu pot solicita deocamdată ajustarea tarifelor și că pasul următor ar fi aprobarea prețului reglementat al furnizorului central, Energocom. Detalii AICI.

Între timp, Energocom a solicitat ANRE aprobarea unui preț de 3,51 lei/kWh pentru energia electrică furnizată pentru anul 2026 în calitate de furnizor central, față de 2.01 lei/kWh, fără TVA, cât este în prezent. Pe 23 octombrie, ANRE a precizat că prețul solicitat vizează energia livrată de Energocom furnizorilor cu obligații de serviciu universal și nu reprezintă prețul achitat de consumatorii casnici. Aceasta este unul dintre elementele care intră în calculul costurilor de procurare a energiei electrice, luate în considerare la stabilirea prețurilor reglementate pentru consumatorii finali. Agenția a adăugat că depunerea și publicarea solicitării nu modifică automat tarifele pentru populație. O eventuală ajustare poate fi examinată doar printr‐o procedură distinctă, în urma solicitărilor depuse de furnizorii cu obligații de serviciu public – Premier Energy și FEE Nord.

***

În prezent, consumatorii casnici deserviți de Premier Energy în centrul și sudul țării achită 3,56 lei/kWh, iar cei din nord, deserviți de FEE Nord, plătesc 3,95 lei/kWh. Ultima ajustare a tarifelor a avut loc la 31 martie, când ANRE a aprobat o reducere a prețurilor la energia electrică.

Amintim că, pe 28 septembrie curent, ANRE a aprobat tarife mai mari la gazele naturale și energia termică. Pentru consumatorii casnici, gazul costă 26,14 lei/m³, cu TVA inclus, față de 20,30 lei/m³ în prezent. Creșterea este de 5,84 lei/m³. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: