NM

Legile contestate de Platforma DA și PDM rămân în vigoare. Curtea Constituțională a respins cererile de suspendare

Curtea Constituțională (CC) a respins cererile de suspendare a acțiunii legii contestate de către deputatul Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Dinu Plîngău, dar și a celor contestate de mai mulți deputați ai Partidului Democrat (PDM). Deciziile au fost publicate pe 30 decembrie.

Legea contestată de către deputatul Platformei DA Dinu Plîngău se referă la politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2021. Parlamentarul a menționat că prin modul în care au fost adoptate prevederile contestate „s-au prejudiciat principiile democrației, pluralismului politic, autonomiei locale și al statului de drept”.

În particular, autorul sesizării afirmă că nu au avut loc consultări și nu s-a ținut cont de faptul că majoritatea administrațiilor locale și-au adoptat bugetele și și-au planificat activitățile pe termen de patru ani. Autorul sesizării mai subliniază că prevederile contestate vor diminua capacitatea autorităților publice locale de a administra treburile publice în baza planurilor și strategiilor făcute atât la investire, cât și la momentul adoptării bugetelor locale.

După ce a analizat cererea, CC a ajuns la concluzia că autorul sesizării nu a demonstrat, prin argumentele invocate, că dacă prevederile contestate nu ar fi suspendate, s-ar produce „prejudicii şi consecințe negative iminente şi ireparabile” prin aplicarea Legii contestate, condiție stabilită în jurisprudența Curții.

CC a respins și cererea depusă de deputații PDM Monica Babuc, Pavel Filip, Alexandru Jizdan, Ghenadie Buza și Igor Vremea, privind suspendarea a două legi cu privire la activitatea farmaceutică, adoptate pe 16 decembrie de către deputații socialiști și cei ai Platformei „Pentru Moldova”, din care face partea fracțiunea Partidului „ȘOR”și 7 deputați neafiliați.

Potrivit CC, legea va intra în vigoare peste 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova (i.e. 22 martie 2021), și, prin urmare, nu îndeplinește condiția referitoare la existența unui risc „iminent”. De asemenea, judecătorii au ajuns la concluzia că autorii sesizării nu au argumentat cererea de suspendare a Legilor contestate. În particular, ei nu au demonstrat că nesuspendarea acțiunii Legilor contestate ar fi de natură să provoace „eventuale prejudicii şi consecințe negative iminente şi ireparabile ale aplicării Legii contestate”.

Anterior, președintele PDM Pavel Filip a menționat că, atât Guvernul, cât și CNA, au dat avize negative la aceste proiecte. „Toate pun în pericol sănătatea oamenilor și securitatea farmaceutică a țării și încalcă dreptul la ocrotirea sănătății, drept consfințit de Constituție”, a menționat Filip.

Deciziile sunt definitive și nu pot fi supuse niciunei căi de atac.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

R. Moldova va avea un centru național de management al crizelor: Parlamentul a dat undă verde proiectului

În Moldova va fi înființat Centrul Național de Management al Crizelor. Parlamentul a votat, în lectura a doua, proiectul de lege privind managementul situațiilor de criză, care stabilește crearea acestui centru. Instituția va coordona toate măsurile de prevenire, pregătire, intervenție și recuperare în situații de criză, la nivel național.

Proiectul de lege, susținut de 60 de deputați și elaborat de un grup de parlamentari PAS, stabilește modul în care autoritățile, instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale și operatorii economici vor colabora în gestionarea integrată a crizelor.

Centrul Național de Management al Crizelor va activa sub conducerea Prim-ministrului și va avea rolul de a coordona toate acțiunile în caz de criză. În paralel, va fi creată și Comisia Națională de Management al Crizelor, alcătuită din premier, șeful Centrului, conducători ai operațiunilor, miniștri și alți responsabili, în funcție de tipul crizei.

Legea introduce și alte măsuri noi, printre care crearea registrului național al riscurilor, instituționalizarea Centrelor Operaționale de Coordonare pentru gestionarea crizelor şi a punctelor de contact 24/7. Totodată, documentul prevede elaborarea unui Plan Național de Management al Crizelor, obligatoriu pentru toate instituțiile implicate.

O altă prevedere este regimul stării de alertă, care va permite instituirea unor măsuri restrictive temporare, în condiții de legalitate și proporționalitate, pentru a limita efectele crizelor.

Proiectul de lege va intra în vigoare la 1 septembrie 2025.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: