captură video

„Libertate!”: Simpatizanții „Renaștere” au protestat în fața CNA împotriva reținerii deputaților Irina Lozovanu și Alexandr Nesterovschi

Simpatizanții Partidului „Renaștere”, afiliat lui Șor, au protestat în fața Centrului Național Anticorupție (CNA) împotriva reținerii deputaților transfugi Irina Lozovanu și Alexandr Nesterovschi, care au părăsit rândurile socialiștilor în favoarea „Renaștere”. „Libertate”, „Nu ne temem!”, „Jos dictatura”, „Sașa, Irina, suntem cu voi!”, a scandat mulțimea.

„Au organizat un show pentru a distrage atenți cetățenilor de la gravele probleme pe care guvernarea le creează în acest stat. Această guvernare nu știe să guverneze decât în stare de urgență și după principul: creăm probleme, după asta venim și spunem că noi le vom rezolva”, a declarat deputatul Vasile Bolea, care a părăsit, alături de Lozovanu și Nesterovschi PSRM pentru a adera la „Renaștere”.

La protest este prezentă și președinta partidului„ Renaștere”, Natalia Parasca. Politiciana susține că a fost citată la ora 10:00, pe 22 septembrie, la CNA. „Nu e clar pentru ce. Nu au dovezi, nu au nimic, nu au găsit nimic în timpul perchezițiilor. Așa cum nu au găsit nimic, au decis să pună presiune pe noi”, a declarat Parasca.

Lidera „Renaștere” a venit cu un apel către lidera ALDE, Arina Spătaru, fosta deputată datorită căreia organele de drept au putut să investigheze corupția partidelor politice de către Șor și să ceară ridicarea imunității lui Alexandr Nesterovschi pe unul din cele trei capete de acuzare. Detalii AICI.

Arina Spătaru, sunteți soție de preot, temeți-vă de Dumnezeu. Faceți lucrul care pe care puteți să îl faceți cel mai bine – faceți clătite”, a conchis Natalia Parasca.

Amintim că oamenii legii au descins cu percheziții, pe 21 septembrie, în peste 20 de locații din Moldova, în timp ce procurorul general interimar, Ion Munteanu, și șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, cereau ridicarea imunității parlamentare a deputaților Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, pe 5 capete de acuzare. În rezultatul perchezițiilor, au fost verificate 9 automobile și au fost ridicate mijloace bănești în sumă de 189 200 lei, 25 415 euro, 2 430 dolari și 4 500 franci elvețieni. Acțiunile au avut loc „în dosare penale ce vizează finanțarea ilegală a partidelor politice”.

În seara zilei, deputații Irina Lozovanu și Alexandr Nesterovschi au fost lipsiți de imunitate parlamentară. Deputații și-au dat votul pentru ca oamenii legii să poată investiga și, eventual reține parlamentarii pe toate cele cinci capete de acuzare.

La câteva ore distanță, atât Lozovanu, cât și Nesterovschi, au fost reținuți. Deputata Irina Lozovanu a fost escortată de ofițerii CNA de la domiciliul său. Ea nu a răspuns întrebărilor adresate de jurnaliști. Alexandr Nesterovschi a fost escortat la sediul CNA din Parlament.

Deputații, care au părăsit rândurile PSRM în favoarea Partidului „Renaștere”, afiliat lui Șor, sun acuzați că ar fi acceptat finanțări ilegale din partea grupului criminal Șor, spălare de bani și corupere pasivă. Responsabil de schema finanțării formațiunii „Renaștere” ar fi Alexandr Nesterovschi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Parlamentul Republicii Moldova

Tofan și-a anunțat planurile pentru Găgăuzia: „Autonomia a nimerit în captivitate”. Va vizita regiunea? VIDEO

Găgăuzia este un atu care nu este destul utilizat de R. Moldova. Regiunea este o punte spre o superputere regională, Turcia. Declarațiile au fost făcute de premierul desemnat, Vasile Tofan, aflat la Parlament pentru a cere votul de încredere al deputaților. Potrivit lui Tofan, dacă va fi învestit în funcție, prioritatea sa va fi să se folosească de acest atu. El a menționat că va merge la Comrat și că este persoana care știe problemele regiunii. Tofan a mai spus că, în ultima perioadă, regiunea a nimerit în mâinile oamenilor care nu vor binele Moldovei și „este corect că noi, pas cu pas, încercăm să facem curățenie”. Potrivit lui Tofan, Găgăuzia trebuie să respecte legile Moldovei, iar „noi trebuie să găsim căi pentru apropiere”.

„Eu cred că Găgăuzia e o mare bogăție a noastră – cultural, gastronomic -, și e o mare punte spre o superputere regională, Turcia. Eu mi-aș dori foarte mult ca, împreună cu liderii din Găgăuzia, care vorbesc limba, care înțeleg specificul cultural, să reușim să cultivăm o punte mult mai puternică cu Ankara și Istanbul. Asta e prioritatea numărul 1 pe care o văd eu cu Găgăuzia. Găgăuzia e un mare atu care, după mine, nu este destul utilizat de noi. (…) Prioritatea mea în relația cu Găgăuzia o să fie, în primul rând, de a ne folosi de acest mare atu pentru a construi relații mult mai dinamice, inclusiv comercial-economice, cu Turcia”, a declarat Tofan la Parlament.

El a adăugat că „cu siguranță” va merge la Comrat. „Am mers de multe ori la Comrat. În experiența mea de vinificator, inclusiv, am avut foarte multe vii în regiunea găgăuză. (…) Aproape 1000 de oameni angajați. Sunt cineva care cunosc realitatea din Găgăuzia, realitatea vinificației din Găgăuzia, problemele lor – depopularea, seceta”, a adăugat Tofan.

Tofan a menționat că „în ultima perioadă, autonomia găgăuză a nimerit în captivitate, în mâinile oamenilor care nu vor binele Moldovei”. „Eu nu cred că Ilan Șor vrea binele Moldovei. El vrea să semene haos, el vrea să ne dezbine. (…) Acesta este mandatul lui din Kremlin”, a menționat Tofan.

Potrivit lui Tofan, „este corect că noi, pas cu pas, încercăm să facem curățenie în acest sens”. „Găgăuzia este parte a Moldovei, Găgăuzia trebuie să respecte legile Moldovei cu respect. (…) Noi trebuie să găsim căi pentru apropierea popoarelor noastre, dar nu pentru dezbinare. Cu părere de rău, acolo încă au rămas, puțin, dar destul, oameni care eu cred că nu vor apropierea popoarelor noastre. (..) Noi nu putem ignora această problemă. Eu sper în înțelepciunea poporului găgăuz, inclusiv în a înțelege că astfel de oameni nu vor binele găgăuzilor. Scopurile lor sunt altele, scopurile lor sunt geopolitice, de destabilizare. Eu așa vrea foarte mult ca noi să formăm o relație constructivă cu majoritate găgăuzilor”, a conchis Vasile Tofan.

***

Menționăm că premierul desemnat, Vasile Tofan, se află în prezent la Parlament. Acesta și-a prezentat echipa și programul de guvernare. După o oră de discurs, Parlamentul a trecut la sesiunea de întrebări și răspunsuri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: