Liderul CUB Igor Munteanu se vrea președinte: va candida la alegerile din toamnă

Liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Igor Munteanu, a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale din acest an. Anunțul a fost făcut pe 12 august, în timpul unei conferințe de presă. Se întâmplă după ce Munteanu a anunțat zilele trecute că membrii CUB nu vor susținea candidatura lui Octavian Țîcu la funcția de președinte al țării și părăsesc Blocul „Împreună”. 

„Am obligația de a vă anunța că duminică, 11 august, am avut ședința consiliului național politic. La această ședință, participanții au decis, majoritar – unanim, participarea în alegerile prezidențiale din octombrie 2024. La această ședință am fost desemnat în calitate de candidat oficial pentru participarea la scrutinul prezidențial din 2024. Mi-am asumat o sarcină complicată dar vitală pentru dezideratele programului liberal”, a comunicat Munteanu.

El a mai spus că în scurt timp va prezenta programul prezidențial.

Igor Munteanu este fondatorul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. În 2010 a fost numit în funcția de ambasador al Republicii Moldova în SUA, ulterior devenind ambasador prin cumul și în Canada, Mexic și Brazlia. Este rechemat din funcție, mai întâi, din Mexic în 2013, iar în 2015, și din cea de ambasador al SUA, Canadei și Brazilia. S-a întâmplat pe vremea premierului Chiril Gaburici.

La scrutinul parlamentar din februarie 2019, Munteanu a candidat din partea Blocului electoral ACUM pe circumscripția nr. 15 – Călărași. A pierdut competiția electorală în fața candidatului democrat Nicolae Ciubuc, dar intră în Legislativ pe lista națională ACUM, în care a fost inclus pe poziția a cincea. După divizarea în fracțiuni a celor două formațiuni, Munteanu a devenit deputat al Platformei DA.

În februarie 2024, Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare a aderat la blocul Platforma DA, Liga Orașelor și Comunelor și Partidul Schimbării. Cele din urmă, în decembrie 2023, formau o coaliție de dreapta în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare. Mai târziu, în aprilie 2024, cele patru partide au declarat că vor merge cu o singură denumire și au anunțat despre formarea Blocului „Împreună”.

***

Pe 4 august, blocul „Împreună” a anunțat că ex-deputatul Octavian Țîcu este candidatul blocului la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Detalii AICI. În momentul anunțului din bloc făceau parte: Platforma DA, Liga Orașelor și Comunelor, Partidul Schimbării și Coaliția pentru Unitate și Bunăstare. Igor Munteanu a fost singurul lider al unuia din cele patru partide-fondatoare ale Blocului „Împreună” care nu a participat la conferința de presă pentru prezentarea lui Octavian Țîcu.

Pe 9 august, liderul CUB Igor Munteanu a anunțat că membrii Coaliției nu vor susținea candidatura lui Octavian Țîcu la funcția de președinte al țării și părăsesc Blocul „Împreună”. Munteanu a adăugat că Țîcu ar fi „un candidat conservator”. În reacție, liderul Platformei DA, Dinu Plîngău, a menționat că declarația lui Igor Munteanu a fost făcută „la emoții, fiind supărat că nu a primit vot de încredere pentru a fi înaintat din partea Blocului la funcția de președinte al Republicii Moldova”. Detalii AICI.

Pe 10 august, Blocul „Împreună” a condamnat deciziile CUB de a ieși din cadrul blocului și de a-și retrage suportul pentru candidatul acestuia la alegerile prezidențiale, Octavian Țîcu. Blocul a subliniat că Țîcu a fost ales prin alegeri interne – proces acceptat și contrasemnat de CUB. Detalii AICI. Menționăm, pe 12 august, blocul va depune la Comisia Electorală Centrală documentele pentru înregistrarea Blocului Electoral „Împreună”, iar ulterior actele de înregistrare a candidatului Blocului pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, Octavian Țîcu.

***

Persoanele care au anunțat deja oficial că vor candida la scrutinul prezidențial sunt:

– Maia Sandu (actuala președintă a țării);

– Tudor Ulianovschi (ex-ministru de externe în guvernul Filip);

– Andrei Năstase (fondatorul Platformei DA, ex-ministru de interne);

– Vlad Filat (lider PLDM);

– Renato Usatîi (liderul formațiunii „Partidul Nostru”);

– Ion Chicu (lider PDCM, fost prim-ministru);

– Alexandr Stoianoglo (ex-procuror general);

– Irina Vlah (ex-bașcan al Găgăuziei, lidera Platformei „Moldova”);

– Natalia Morari (jurnalistă);

– Vasile Tarlev (ex-premier);

– Victoria Furtună (ex-procuror anticorupție);

– Valeriu Pleșca (ex-ministru al Apărării);

– Alexandru Arseni (doctor în drept);

– Vasile Bolea (deputat neafiliat, candidatul Blocului „Victoria” creat de fugarul Ilan Șor);

– Ștefan Savițchi (vicepreședintele ALDE, candidat independent);

– Octavian Țîcu (istoric, ex-deputat);

– Igor Munteanu (liderul CUB).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: