Facebook/Victor Parlicov

„Lumea s-a panicat cam devreme”. Parlicov explică declarația privind TVA-ul pentru gaze și energie

Ministrul Energiei Victor Parlicov și-a justificat declarația privind introducerea TVA-ului la gaz natural și energia electrică. Într-o conferință de presă din 30 iunie, oficialul a dat asigurări că subiectul nu este momentan pe agenda Guvernului. Totuși, ministrul Energiei a explicat că, din punctul său de vedere, o astfel de inițiativă ar fi necesară.

„Eu am înțeles că declarația mea a trezit multe interpretări. Este corect că am spus că introducerea TVA are anumite avantaje, dar nu există la moment. S-a scris că noi am luat decizia, însă asemenea decizii nu se iau la conferințe, se face proiect, sunt intervenții pe codul fiscal. Nu există asta pe agenda de lucru. Nu modificăm acum TVA-ul pentru gaze și energia electrică. Dar în realitate este o subvenție fiscală: statul permite consumatorilor să nu plătească un anumit cuantum de taxe. (…) Majoritatea nici nu cunoaște că beneficiază acum de o subvenție fiscală. Nu am vorbit despre o taxare suplimentară. În UE se taxează suplimentar consumul de energie fosilă. Și este motivul pentru care la ei eficiența energetică este mult mai bună decât la noi”, a explicat Parlicov.

Ministrul Energiei a argumentat de ce consideră că introducerea TVA-ului este o inițiativă care prezintă avantaje, în primul rând, pentru consumatorii săraci.

„Atunci când menții subvențiile fiscale, principalul beneficiar nu este consumatorul sărac. De obicei, consumatorul sărac are un consum mic. Consumul mediu de energie electrică la țară la noi este în jur de ’70-75 kw/h. Ceea ce echivalează cu a merge de vreo trei ori la sauna electrică. Menținerea subvenției fiscale avantajează de fapt consumatorii înstăriți. În cazul meu, spre exemplu, deși nu mă consider înstărit, locuiesc într-un apartament de 70 m3, dar factura mea după introducerea TVA-ului ar însemna suplimentar vreo 60-70 lei. Pentru familia mea 60-70 de lei nu este o povară atât de grea ca să nu ne-o putem permite. N-o să transfer în cafea și bere echivalentul. Dar banii aceștia, odată fiscalizați, ar putea fi folosiți pentru a subvenționa pe cei care au nevoie”, a precizat Victor Parlicov.

Ministrul a subliniat că nu există la ziua de astă o inițiativă care să vizeze retragerea acestei subvenții fiscale: „Dacă decizia va fi luată, va fi consultată transparent cu toată lumea. Lumea s-a panicat cam devreme”.

***

Amintim că declarația a fost făcută de Parlicov la conferința „Combaterea sărăciei energetice în Europa: provocări, lecții învățate și căi de urmat. Exemplul Moldovei”.

În prezent, consumatorii casnici plătesc o cotă preferențială de TVA, în mărime de 8%. Cota standard de TVA în Moldova este de 20%. Potrivit experților, dacă inițiativa ar fi adoptată, aceasta ar însemna o creștere a sumelor din facturile pentru energie electrică cu 20% și a gazului cu 12%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

De ce PAS nu a înaintat candidat la funcția de bașcan al Găgăuziei? Grosu: Nu putem nici să pretindem că am lua un scor bun

Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, a declarat că PAS nu a înaintat un candidat la scrutinul electoral pentru funcția de bașcan al Găgăuziei pentru că nu ar reuși să obțină un rezultat bun. Oficialul susține că acest lucru ar fi legat de deciziile pe care formațiune de guvernământ le-a luat pentru a debloca organizarea alegerilor în autonomie. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ediției din 9 octombrie a emisiunii „Realitate te privește” de la RLive.

„Noi am analizat foarte atent. Nu cred că am putea nici să pretindem că am putea lua un scor bun acolo, pentru că a trebuit să ne asumăm niște decizii nepopulare, pe care, din păcate, politicienii din Găgăuzia nu și le-au asumat. Mă refer la deblocarea… În primul rând, faptul că ei au pus pe tavă Găgăuzia lui Șor și Kremlinului. Doi: au creat blocaje, prin care a expirat mandatul Adunării, n-au putut adopta deciziile cum să desfășoare alegerile. Și atunci a trebuit noi, de la centru, să intervenim și să ne asumăm această decizii. Din păcate, acolo există sportul ăsta de a pasa responsabilitatea și o competiție în care critică mai tare Chișinăul. Dar repet: noi ne-am asumat, am setat regulile și văd că se înscriu competitori în această campanie. Foarte bine! (…) Eu cred că acolo sunt suficienți candidați din care cetățenii noștri din Găgăuzia pot să aleagă”, a declarat Igor Grosu.

Întrebat dacă PAS ar putea susține „indirect” vreun candidat la funcția de bașcan, liderul formațiunii a spus: „Noi nu o să susținem pe nimeni, pentru că nu ar fi corect. Trebuie să ai candidatul tău. În plus, există prevederea aceasta care interzice să fie un candidat camuflat”.

Amintim că locuitorii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pe 15 noiembrie, după mai bine de un an de blocaj electoral. În aceeași zi, ei vor alege viitoarea componență a Adunării Populare a Găgăuziei și noul bașcan. Despre modul în care a fost soluționată criza electorală din Găgăuzia, rolul pe care îl va avea Chișinăul în organizarea alegerilor și semnificația acestora pentru Comrat, NewsMaker a scris – AICI.

Până acum, cinci candidați au fost înscriși în cursa electorală pentru funcția de bașcan:

  • Ivan Cîlcic (Partidul Popular Găgăuz);
  • Fiodor Gagauz (Partidul Socialiștilor din Republica Moldova);
  • Alexandr Stoianoglo (candidat independent);
  • Corneliu Dudnic (candidat independent);
  • Petr Vlah (Partidul „NOI – Noua Opțiune Istorică).
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: