„Mai aproape de UE”. Care sunt perspectivele de dezvoltare a regiunilor din Republica Moldova

Subiectul ediției nr 7. „Mai aproape de UE” – dezvoltarea regională durabilă a fost discutat împreună cu invitații: Mihai Olărescu, vicepreşedinte al Consiliului Regional pentru Dezvoltare Sud; Valerii Ianioglo, directorul Agenţia de Dezvoltare Regională, UTA Găgăuzia; Daniela Luca, coordonatoare de proiect, Asociaţia Obştească „EcoVisio”.

Care sunt perspectivele de dezvoltare a regiunilor din Republica Moldova, aflați din emisiune.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

NM Espresso: Cum Maia Sandu l-a depășit pe Trump, ce au în comun Moldova și Cipru și cum ajung produsele rusești pe rafturile moldovenești

FMI: prognoză pentru Moldova și un nou program

Fondul Monetar Internațional (FMI) prognozează pentru anul 2026 o creștere a inflației în Moldova până la 8,1% și o încetinire a creșterii economice până la 1,5%. Reprezentanții FMI au explicat înrăutățirea prognozei prin prețurile ridicate la resursele energetice și impactul războiului din Ucraina și al conflictului din Orientul Mijlociu.

Totodată, FMI și autoritățile Moldovei au convenit asupra unui nou program de cooperare pentru următorii trei ani. Condițiile programului nu sunt deocamdată cunoscute.


Transnistria: integrarea europeană, Putin

Conflictul transnistrean nu va constitui un obstacol pentru aderarea Moldovei la UE, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu. El a oferit drept exemplu Ciprul și Ciprul de Nord, menționând că pentru menținerea păcii în Cipru, UE a creat un fond special. În opinia eurodeputatului, Bruxelles-ul «ar trebui să se gândească la un astfel de fond și pentru Moldova».

Aceeași poziție este împărtășită de eurodeputatul Dan Barna, care consideră că Uniunea Europeană trebuie «să își respecte promisiunile făcute Moldovei». Potrivit lui Barna, țara «rezistă de ani de zile cu succes presiunilor și ingerințelor Rusiei» și își îndeplinește obligațiile față de UE.

Între timp, Maia Sandu a comentat pentru Deutsche Welle decretul lui Vladimir Putin privind simplificarea obținerii cetățeniei ruse pentru locuitorii Transnistriei. În opinia Maiei Sandu, «oamenii din Transnistria nu vor face acest lucru, deoarece Rusia nu prețuiește viața umană». Maia Sandu susține, de asemenea, că locuitorii regiunii vin tot mai des să lucreze pe malul drept al Nistrului și se orientează spre UE.


Rezerve de combustibil pentru situații de urgență

În Moldova va fi creat un sistem național de rezerve strategice de produse petroliere pentru situații excepționale. Statul și companiile importatoare vor forma împreună aceste rezerve. Sistemul va fi implementat etapizat, iar până în iulie 2034 stocurile de produse petroliere ar trebui să fie suficiente pentru două luni.


Interviu NM cu ministrul Economiei

De câți migranți de muncă are nevoie economia Moldovei? Cum poate fi majorat exportul și redus deficitul comercial? Cum ajung produsele rusești pe rafturile moldovenești? Și de ce autoritățile au decis să reglementeze utilizarea inteligenței artificiale? Despre toate acestea și multe altele — în interviul NM cu ministrul Economiei Eugeniu Osmocescu: «Moldova are nevoie de 100 de mii de muncitori migranți».


Corupția electorală: statistici

Între anii 2019 și 2026, în Moldova au fost deschise 66 de dosare legate de corupția electorală. În 30 dintre acestea au fost deja pronunțate sentințe de condamnare împotriva a 37 de persoane. În plus, în fața instanței au ajuns 29 de persoane care au deținut funcții în fostul Partid «Șor», inclusiv bașcanul Găgăuziei.


Apa potabilă din Bălți

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, comentând plângerile privind calitatea apei potabile din Bălți, a presupus că problema ar putea fi legată de sistemul local de alimentare cu apă. El a remarcat că și alte raioane primesc apă din Nistru, însă acolo nu au fost înregistrate reclamații privind calitatea acesteia.


Tragedia Ludmilei Vartic: continuare

Expertiza suplimentară în cazul Ludmilei Vartic, realizată cu participarea unui specialist din România, «nu a scos la iveală nimic nou», a declarat ministra afacerilor interne, Daniela Misail-Nichitin.

După aceasta, avocata familiei Vartic a acuzat-o pe șefa MAI de ingerință în anchetă. Potrivit avocatei, expertul român încă nu și-a finalizat expertiza și «nu a transmis nicio concluzie preliminară».


Scandalul privind excluderea Olgăi Tăbârță din PAS: continuare

Președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), Dumitru Budianschi, a respins acuzațiile Olgăi Tăbârță privind promovarea intereselor unei firme de consultanță și influențarea excluderii acesteia din PAS. CNPF a precizat că pe piață activează 12 societăți de investiții licențiate, De la data introducerii în legislația pieței de capital a termenului de «consultant de investiții» și până în prezent, o singură entitate a solicitat CNPF-ului obținerea autorizării pe acest segment.


Sandu vs Trump

La București ar putea apărea un parc care să poarte numele Maiei Sandu — numele acesteia conduce într-un sondaj privind denumirea obiectivului, lansat pentru locuitorii orașului. Maia Sandu, care a acumulat 61% din voturi, îl depășește pe Donald Trump, care are doar 15%.


Agenda zilei, 21 mai:

  • 10:00 — Ședința Parlamentului;
  • 16:00 — Ședința CEC.
Facebook/Dorin Scobioală

FOTO/VIDEO Două alerte cu bombă la aeroportul Chișinău, noaptea trecută: ce au arătat verificările

Noaptea trecută, la aeroportul din Chișinău au fost înregistrate două alerte de minare. Pasagerii și personalul aeroportuar au fost evacuați, iar în urma verificărilor s-a stabilit că ambele alerte au fost false. Informațiile au fost comunicate în dimineața zilei de 21 mai de către Poliția de Frontieră, care a precizat că, în prezent, aeroportul își desfășoară activitatea în regim normal.

Conform Poliției de Frontieră, pe 21 mai, la aeroportul din Chișinău au fost înregistrate două alerte de minare, prima la ora 00:31 și cea de-a doua la ora 04:33.

„Polițiștii de frontieră au intervenit operativ pentru evacuarea pasagerilor și a personalului aeroportuar, conform procedurilor de securitate. În urma verificărilor efectuate de serviciile specializate, nu au fost depistate obiecte suspecte sau explozive, iar ambele alerte s-au dovedit a fi false”, a adăugat Poliția de Frontieră.

Potrivit instituției, situația a fost gestionată operativ și în deplină siguranță, iar la acest moment aeroportul își desfășoară activitatea în regim normal, fără întreruperi.

Facebook/Dorin Scobioală
Facebook/Dorin Scobioală
Facebook/Dorin Scobioală
Facebook/Dorin Scobioală
Facebook/Dorin Scobioală

(VIDEO) Transnistria nu sperie UE/Moldova e „secretul Europei”?/ Un parc va fi numit în cinstea Maiei Sandu?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— UE, chemată să-și respecte promisiunile față de Moldova
— Transnistria nu blochează aderarea Moldovei la UE?
— Moldova a ajuns la un nou acord cu FMI
— Ce a arătat expertiza repetată a corpului Ludmilei Vartic?
— Numele unui parc din București – Maia Sandu sau Donald Trump?
— Cod Galben de furtuni
— Sandu: Locuitorii din Transnistria vor în UE, nu în Rusia
— Moldova, în viziunea unui blogger britanic: „Secretul Europei”
— Nosatîi, despre incidentul de la Cahul: Acum nu e vorba despre demisii
— Hajder, despre calitatea apei potabile din Bălți
— Osmochescu: Declarația despre „300.000 de migranți” a fost interpretată greșit
— Consiliul Europei: Moldova, pe locul trei după numărul de deținuți
— Moldova va crea stocuri de urgență de produse petroliere
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Sandu, după decretul lui Putin privind cetățenia rusă pentru locuitorii din Transnitria: Nu vom permite Rusiei să ne influențeze politica

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu pentru Deutsche Welle că locuitorii din regiunea transnistreană nu vor solicita în număr mare cetățenia Federației Ruse, în contextul noii inițiative anunțate de Moscova privind facilitarea acordării cetățeniei pentru locuitorii din regiune, și a subliniat că mulți dintre aceștia își doresc mai degrabă cetățenia Uniunii Europene și stabilitate în cadrul Republicii Moldova.

Maia Sandu a afirmat că Rusia nu valorizează viața umană și a amintit că, după începerea războiului din Ucraina, mai mulți tineri din regiunea transnistreană s-au mutat pe malul drept al Nistrului, controlat de autoritățile constituționale, de teama unei eventuale mobilizări în armată.

„Oamenii din regiunea transnistreană nu vor face acest lucru, pentru că Rusia nu prețuiește viața umană”, a declarat șefa statului, făcând referire la riscurile legate de implicarea cetățenilor în războiul din Ucraina.

În același timp, președinta a subliniat că tot mai mulți locuitori din regiune vin să muncească pe malul drept al Nistrului și aleg să obțină acte moldovenești, în condițiile în care se confruntă cu dificultăți economice și energetice, inclusiv după criza de gaz din timpul iernii, când livrările din partea Rusiei au fost întrerupte.

„Vedem mai mulți oameni acum venind pentru locuri de muncă pe malul drept al Nistrului”, a declarat Sandu, adăugând că există tot mai multe dovezi că locuitorii regiunii nu se mai pot baza pe Rusia.

Referindu-se la decretul semnat de Vladimir Putin privind simplificarea acordării cetățeniei ruse pentru locuitorii din Transnistria, Sandu a afirmat că Rusia încearcă să exercite presiuni și să intimideze Republica Moldova, inclusiv în contextul războiului din Ucraina.

„Știm că Rusia încearcă să ne amenințe… Nu vom permite Rusiei să influențeze politica noastră internă și externă prin aceste presiuni”, a spus președinta.

Ea a reiterat că Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, însă a subliniat că procesul este influențat de prezența militară rusă ilegală pe teritoriul țării și de contextul geopolitic.

În același timp, șefa statului a afirmat că autoritățile de la Chișinău continuă reformele pe calea integrării europene și consideră că majoritatea cetățenilor din regiune își doresc mai degrabă apropierea de Uniunea Europeană decât de Federația Rusă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Andrei Mardari / NewsMaker

FMI prognozează o încetinire a creșterii economice a Republicii Moldova în 2026 și o inflație anuală de peste 8%

Fondul Monetar Internațional (FMI) prognozează că inflația în Republica Moldova ar putea depăși 8% în 2026, iar ritmul de creștere al economiei va încetini până la 1,5%. Instituția precizează că perspectivele economice ale țării depind în mare măsură de durata și intensitatea războiului din Orientul Mijlociu și a conflictului din Ucraina. După consultările desfășurate în perioada 7–20 mai, conducătoarea misiunii FMI, Alina Iancu, a anunțat că instituția și autoritățile de la Chișinău au ajuns la un acord privind un nou program de 36 de luni.

„Cu satisfacție anunț că autoritățile Moldovei și experții FMI au ajuns la un acord la nivel de personal privind politicile și reformele din cadrul unei noi programe de 36 de luni, susținute prin Instrumentul de coordonare a politicilor. Programul anterior, sprijinit de FMI, a contribuit la menținerea stabilității în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei și al crizelor energetice repetate”, a declarat aceasta.

Autoritățile Republicii Moldova intenționează să reducă deficitul bugetar la 3,5% din PIB până în 2029, asigurând în același timp spațiu bugetar pentru investiții capitale, reforma salarizării și cheltuieli sociale. Această țintă va fi atinsă prin reforme ample de consolidare a sistemului fiscal, cu accent pe extinderea bazei TVA, simplificarea impozitului pe venit și îmbunătățirea administrării fiscale.”

În cadrul acestor consultări, FMI arată că economia Republicii Moldova și-a revenit în 2025, însă rămâne vulnerabilă la șocuri externe, în special în sectorul energetic. PIB-ul a crescut anul trecut cu 2,4%, susținut de cererea internă și de redresarea sectorului agricol, iar inflația medie a fost de 7,8%.

Totuși, un nou șoc energetic, generat de tensiunile din Orientul Mijlociu, afectează economia și amplifică presiunile inflaționiste în 2026. FMI estimează că ritmul de creștere economică va încetini până la 1,5%, pe fondul costurilor mai mari la energie și al cererii externe mai slabe.

Instituția prognozează că rata medie a inflației va ajunge în 2026 la 8,1%, iar deficitul de cont curent va urca până la 22,1% din PIB.

FMI avertizează că perspectivele economice ale Republicii Moldova rămân incerte și depind de evoluțiile din Ucraina și din Orientul Mijlociu, precum și de volatilitatea piețelor energetice și condițiile financiare globale.

„Dacă costurile energetice se vor menține la nivel înalt, aceasta ar putea genera presiuni inflaționiste persistente, în timp ce perturbările de pe piețele de îngrășăminte și combustibil ar putea afecta negativ producția agricolă. Gradul înalt de incertitudine și înrăutățirea condițiilor financiare la nivel global ar putea, de asemenea, să afecteze investițiile, remiterile și cererea externă. Aceste șocuri ar putea slăbi și mai mult creșterea economică și ar putea adânci dezechilibrele externe”, potrivit comunicatului instituției.

Guvernul își asumă angajamentul să reducă deficitul la 3,5 la sută din PIB până în 2029, asigurând totodată spațiu bugetar adecvat pentru finanțarea investițiilor capitale, a reformei salariale și a cheltuielilor sociale. Potrivit FMI, obiectivul poate fi atins prin reforme menite să consolideze sistemul fiscal, cu accent pe extinderea bazei TVA, simplificarea sistemului de impozitare a venitului și îmbunătățirea administrării veniturilor.

„Reformele legate de managementul finanțelor publice se vor concentra pe consolidarea planificării bugetare pe termen mediu, îmbunătățirea gestionării lichidităților și a datoriei, managementului investițiilor publice și pe ancorarea politicii bugetar-fiscale în baza unui set robust de reguli. Programul PCI prevede, de asemenea, o mai bună evaluare a riscurilor bugetar-fiscale generate de întreprinderile de stat”, a mai transmis instituția.

Banca Națională a Moldovei va continua să monitorizeze inflația și să utilizeze instrumentele necesare pentru menținerea stabilității prețurilor, în timp ce programul convenit cu FMI vizează consolidarea stabilității macroeconomice și susținerea parcursului european al țării.

***

Prețurile în Republica Moldova au continuat să crească, inflația anuală ajungând la 6,8% în aprilie 2026, pe fondul scumpirii carburanților și al presiunilor din lanțul de aprovizionare, arată datele Biroului Național de Statistică. Potrivit expertului economic Marin Gospodarenco, scumpirea semnificativă a carburanților a avut efecte în lanț asupra întregii economii, iar vârful inflației urmează să fie atins în perioada verii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: