Mai mult sprijin de la partenerii externi? Maia Sandu, la Budapesta: Vrem ca moldovenii să decidă pentru Moldova, nu banii rusești

Președinta Maia Sandu, care se află la Summit-ul Comunității Politice Europene (CPE) de la Budapesta, a declarat că va discuta cu liderii UE despre mai mult suport pentru instituțiile de stat din Republica Moldova, în contextul coruperii electorale care a avut loc la alegerile prezidențiale din acest an. Șefa statului a subliniat că instituțiile statului au nevoie de mai mult ajutor pentru a putea proteja mai bine democrația din Republica Moldova. Precizările au fost făcute pentru presa străină la începutul reuniunii CPE.

Cu câteva zile în urmă, poporul moldovenesc a ales un viitor în Uniunea Europeană. Sunt mândră de fiecare moldovean care a apărat democrația, oamenii noștri au arătat o reziliență incredibilă în fața unor provocări imense – interferență străină. Astăzi sunt aici să discut cu liderii UE despre situația din Moldova și despre faptul că avem nevoie de mai mult sprijin pentru a ne consolida instituțiile, astfel încât acestea să poată proteja mai bine democrația moldovenească. Vrem ca moldovenii să decidă pentru Moldova, nu banii rusești. Și desigur, calea Moldovei spre UE este importantă nu doar pentru Moldova, ci și pentru stabilitatea și securitatea de pe continent”, a declarat șefa statului.

Precizăm că, pe 7 octombrie, Maia Sandu participă la cea de-a cincea ediție a Summit-ului Comunității Politice Europene, care a loc în orașul Budapesta, Ungaria. Evenimentul este găzduit de premierul ungar, Viktor Orban.

***

Pe 3 noiembrie, a avut loc turul II al alegerlor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu, care a concurat pentru un nou mandat, a câștigat scrutinul, obținând 55,35% din sufragii. Conctracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, a acumulat 44,65% din voturi.

Alegerile prezidențiale, precum și referendumul constituțional din 20 octombrie, s-au desfășurat pe fundalul unui scandal de corupere electorală orchestrată de organizația criminală a oligarhului fugar Ilan Șor, vizând influențarea rezultatelor celor două scrutine. Conform anchetei, organizația „Șor” a mobilizat peste 130 000 de persoane pentru a influența votul, folosind fonduri de la PSB Bank, o bancă rusească sancționată internațional. Procurorii estimează că numărul celor implicați ar putea depăși 300 000 la finalul anchetei, iar până acum au fost identificați 39 de milioane de dolari care au circulat prin rețea.

O investigație jurnalistică a Ziarului de Gardă, care a fost publicată în data de 31 octombrie, arată că Ilan Șor l-ar susține în turul II al alegerilor prezidențiale pe Alexandr Stoianoglo. Acesta neagă că el sau Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, din partea căruia a candidat la scrutin, ar fi cumpărata voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

AFP

Inundațiile devastatoare din Texas: bilanțul deceselor a ajuns la 51 de oameni

Bilanțul deceselor în urma inundațiilor din centrul statului american Texas a crescut la 51. Printre victime se numără 15 copii. Informațiile au fost confirmate de autoritățile locale.

Șeriful comitatului Kerr, Larry Leitha, a comunicat în cadrul unei conferințe din seara de 5 iulie că în comitat au fost depistate 43 de trupuri neînsuflețite. „Dintre acestea, 28 sunt adulți și 15 sunt copii”, a declarat Leitha. Iar autoritățile din comitatele Burnet și Travis au raportat alte șapte decese, potrivit BBC.

Salvatorii continuă căutările a 27 de fete care sunt date dispărute. Toate se aflau într-o tabără de vară pentru fete — Camp Mystic, în zona Hunt. Părinții a patru dintre fete au confirmat pentru presă că fiicele lor au murit.

Șeriful Leitha a precizat că echipele de salvare au evacuat aproximativ 850 de persoane, inclusiv personalul taberei. Potrivit acestuia, majoritatea celor aproximativ 750 de fete aflate în tabără au fost salvate.

Președintele Donald Trump a promis că va sprijini solicitarea guvernatorului statului Texas, Greg Abbott, și va declara stare de urgență, pentru a asigura ajutorul necesar statului.

Amintim că, pe 4 iulie, în partea centrală a statului Texas, SUA, a avut loc o inundație majoră provocată de ploi torențiale. „Râul Guadalupe, în zona Hunt, continuă să crească rapid și a atins al doilea cel mai înalt nivel din întreaga istorie a măsurătorilor, depășind inundația din 1987”, a transmis Serviciul Național de Meteorologie al SUA.

Guvernatorul Texasului, Greg Abbott, a calificat cele întâmplate drept o catastrofă și a semnat o declarație de urgență, oferind salvatorilor acces la toate resursele necesare. Guvernatorul a promis, de asemenea, că operațiunile de căutare a persoanelor dispărute vor continua fără întrerupere. Pentru salvarea și evacuarea locuitorilor au fost mobilizate elicoptere și vehicule militare tactice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: