România Liberă/Imagine simbol

Mai mulți moldoveni au fost duși în Rusia și puși să muncească fără salariu. Un membru al grupului infracțional a fost reținut

Oamenii legii au deconspirat activitatea unui grup infracțional, care recruta cetățeni ai Republicii Moldova cu scopul exploatării acestora în Federația Rusă, cu pretextul angajării în domeniul agriculturii.

Suspecții organizau transportarea victimelor în Federația Rusă, iar ulterior, prin înșelăciune, sub pretextul perfectării unor acte și angajării la muncă, le luau actele, lipsindu-i de dreptul de deplasare. Astfel, victimele nu puteau părăsi locul și erau obligate să efectueze diferite lucrări agricole.

Mai mult, acestora le era creată și o datorie artificială,  astfel încât unele victime au activat câte 8 luni, fără a primi salariul promis.

Pe 25 august oamenii legii au reușit să rețină un bărbat de 41 de ani, membru al grupului infracțional. Acesta riscă până la 15 ani de închisoare.    

În prezent, se cooperează cu organele de drept din Federația Rusă, în vederea identificării și reținerii tuturor suspecților, precum și a altor potenţiale victime, care au avut de suferit în rezultatul acțiunilor ilegale ale grupului infracțional.

În acest context, Poliția vine repetat cu recomandări pentru prevenirea unor astfel de cazuri:

– Aflați numele și cât mai multe detalii despre persoana care vă facilitează obținerea locului de muncă;

– aflați denumirea, adresa și datele companiei cu care urmează să semnați contractul de muncă;

– rețineți datele de contact ale misiunilor diplomatice moldovenești din țara unde plecați la muncă;

– pe parcursul călătoriei, nu lăsați pașaportul persoanelor necunoscute, sub nici un motiv și informați persoanele de încredere despre itinerarul călătoriei, locurile de cazare și datele dvs. de contact.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan/Facebook

Hajder, Bolea sau Belous, candidat PAS la Primăria Chișinău? Grosu: „Deja avem din ce alege”

PAS va anunța „foarte curând” un candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău, după retragerea lui Alexandru Vornicu, a declarat liderul formațiunii și președintele Parlamentului, Igor Grosu, la TV8. El nu a exclus că partidul ar putea alege dintre trei actuali miniștri – Gheorghe Hajder, Vladimir Bolea și Victoria Belous.

Grosu a precizat că Vornicu și-a anunțat retragerea la ședința organizației municipale Chișinău a PAS, din 12 octombrie. Oficialul i-a mulțumit primarului de Stăuceni pentru munca depusă și a precizat că acesta rămâne în echipă și se va implica în alegerile locale din 2027, fără să ofere detalii în ce calitate.

„Noi acceptăm decizia sa și explicațiile date. Înțelegem că fiecare om are dreptul să aleagă”, a spus liderul PAS.

Întrebat despre viitorul candidat la Primăria Chișinău, Grosu a spus că partidul îl va anunța „foarte curând”. În discuție au fost menționate numele ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și ministrei Finanțelor, Victoria Belous. Întrebat dacă unul dintre aceștia va fi candidatul PAS, Grosu a declarat: „Ați numit unii candidați. (…) Unul dintre ei va trebui să fie candidat”.

La întrebarea repetată dacă partidul va alege dintre cei trei miniștri, liderul PAS a răspuns: „Deja avem din ce alege”. Potrivit lui, decizia va fi anunțată „foarte curând”.

Amintim că primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu, a anunțat în seara zilei de 12 octombrie că își retrage candidatura la Primăria Chișinău din motive personale, legate de familie. El a respins zvonurile privind eventualele dezacorduri în echipă și a promis că va susține candidatul PAS.

Organizația municipală Chișinău a PAS îl propusese pe Vornicu candidat la mijlocul lunii iunie 2026. Purtătoarea de cuvânt a partidului, Adriana Vlas, preciza atunci pentru NewsMaker că propunerea urma să fie aprobată de Biroul Național Permanent al formațiunii.

Alegerile locale ar urma să aibă loc în toamna anului 2027.

Mai multe despre strategia PAS pentru Primăria Chișinău, citiți în analiza NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: