border.gov.md

MAI: Polițiștii de frontieră care nu au ajutat angajatul benzinăriei din Briceni au fost concediați

Cei doi polițiști de frontieră, care nu au intervenit atunci când sub ochii lor a fost agresat un angajat al unei stații PECO din Briceni, au fost concediați. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Ministerului de Interne (MAI), pe 2 februarie.

Decizia privind concedierea celor doi angajați a fost luată în urma unei anchete de serviciu.

„Am declarat atunci că cei doi polițiști de frontieră nu ne reprezintă și că comportamentul lor nu este demn de profesia pe care o au, iar astăzi venim cu un anunț: în urma anchetei realizate de SPIA al MAI, la data de 29 ianuarie 2021, conform unui Ordin emis de MAI, aceștia au fost sancționați cu demisia din funcție”, se arată în comunicat.

Astfel, a fost stabilit că acțiunile manifestate de către funcționarii vizați, prin adoptarea unui comportament impropriu statutului de polițist sunt contrar normelor etice acceptate în societate și contravin prevederilor cadrului normativ în vigoare.

***

Amintim că incidentul care s-a produs în satul Criva, raionul Briceni, a devenit public la mijlocul lunii ianuarie. Ministerul Afacerilor Interne și Poliția de Frontieră au condamnat gestul a doi polițiști, care au urmărit fără să intervină cum un bărbat este agresat fizic într-o stație PECO din Briceni.

Mai exact, un individ a intrat în benzinărie și, amenințând vânzătorul cu un cuțit, l-a insultat, apoi i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și i-a deteriorat tastatura de la calculator. În urma acțiunilor sale, activitatea stației PECO a fost întreruptă pentru circa 30 de minute.

Oamenii legii au reușit să îl identifice pe agresor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Recean, în dialog cu activiști, antreprenori și tineri din Găgăuzia și Taraclia: „Unitatea e puterea noastră”

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mai mulți activiști civici, antreprenori, tineri, dar și reprezentanți ai sectoarelor de educație, cultură și mass-media din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia. Potrivit unui comunicat al Executivului, discuțiile s-au concentrat pe importanța implicării minorităților naționale în procesele de luare a deciziilor.

Dorin Recean a evidențiat faptul că în sudul țării se investește activ, în special, în infrastructură. Printre cele mai mari proiecte se numără construcția drumului de ocolire Vulcănești, un proiect de 28 de milioane de euro, susținut din fonduri europene. Totodată, în UTA Găgăuzia, sunt în desfășurare 15 proiecte finanțate prin programul guvernamental „Satul European”, în valoare totală de 73 de milioane de lei.

De asemenea, premierul a menționat lansarea programului de formare profesională pentru cadrele didactice care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Programul este organizat de Universitatea de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației, și este destinat pentru 74 de cadre didactice din 56 de grădinițe din autonomie. 

Tinerii prezenți la întrevedere au abordat subiecte privind integrarea europeană și măsurile de combatere a dezinformării.

„Unitatea e puterea noastră și doar împreună vom reuși să dezvoltăm comunitățile locale și să asigurăm un nivel de trai mai bun”, a precizat șeful Guvernului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: