Facebook/Maia Sandu

Maia Sandu a restituit Parlamentului Legea care prevede majorarea salariilor judecătorilor CC

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a restituit astăzi Parlamentului Legea cu privire la modificarea unor acte normative privind legislația bugetar-fiscală 2022. Mai exact, aceasta prevede majorarea salariilor judecătorilor Curții Constituționale de aproape două ori. Potrivit Președinției, șefa statului a luat această decizie pe motiv că legea include un amendament, cu privire la salarizarea angajaților Curții Constituționale, pentru care nu există avizul pozitiv al Guvernului.

Amintim că, potrivit amendamentelor adoptate recent de Parlament, salariile judecătorilor Curții Constituționale vor fi majorate de la 44 735 (brut) la aproape 82 000 lei (brut), ceea ce constituie în jur de 60 de mii de lei net.

Pe 9 decembrie, deputații PSRM au anunțat că vor ataca la Curtea Constituțională (CC) majorarea salariilor lunare ale judecătorilor CC.

Pe de altă parte, premierul țării Natalia Gavrilița susține că majorarea salariilor judecătorilor Curții Constituționale este o acțiune justificată și ar fi o garanție a faptului că deciziile luate vor fi în interesul cetățenilor țării și nu a anumitor grupuri, care își promovează interesele.

Pe site-ul Curții Constituționale a fost publicat pe 10 decembrie un comentariu cu privire la pretinsa majorare a salariilor judecătorilor Curții. Reprezentanții instituției au anunțat că judecătorii nu vor comenta informația, întrucât îi împiedică „obligația de rezervă și de prudență”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul modifică legea: beneficiarii de compensații nu vor putea fi deconectați de la căldură la iarnă. Cu o condiție

În Republica Moldova va fi modificată legea, astfel încât beneficiarii de compensații să nu poată fi deconectați de la sursa de încălzire, cu condiția să își onoreze obligațiile de plată și să achite cel puțin 50% din valoarea facturii. Despre această modificare a comunicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici. Anterior, ministra Muncii și Protecției Sociale anunțase, în cadrul lansării Programului Ajutor la contor 2026-2027, introducerea unei astfel de prevederi privind serviciile comunale pe durata sezonului rece, fără a menționa însă că va fi modificată legea.

Precizările au fost făcute de purtătorul de cuvânt al Guvernului, după ce acesta a reacționat la afirmațiile primarului capitalei, Ion Ceban. Edilul a publicat imagini cu cozile de la Direcțiile de asistență socială din sectoare, formate în prima zi de înregistrare pentru compensațiile la energie, menționând că „guvernarea pasează această responsabilitate pe seama autorităților locale deja al treilea an” și că „acest lucru trebuie să fie asigurat de minister și de cei de la guvernare”.

„Pentru municipiul Chișinău, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPA) a constituit o echipă mobilă formată din 11 registratori, care oferă suport cetățenilor la înregistrarea pentru compensațiile la energie, atât în toate cele cinci sectoare ale capitalei, cât și la sediul MMPS. Măsura continuă practica aplicată și în sezoanele precedente și are drept scop facilitarea accesului solicitanților la program și sprijinirea procesului de înregistrare la nivel local”, a declarat Ciorici.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a reacționat și la afirmațiile edilului precum că „unii cetățeni spun că nu pornesc deocamdată căldura, chiar dacă este frig în casă, iar alții au spus că au datorii și nu sunt conectați la agentul termic”.

„În ceea ce privește deconectarea de la agentul termic, aceasta nu este posibilă, deoarece sistemul de încălzire este comun pentru întregul bloc, iar deconectarea unui singur apartament ar putea afecta funcționarea sistemului și ar crea probleme celorlalți locatari. Cât despre soluția la nivel general, modificăm Legea nr. 340, astfel încât să fie interzisă deconectarea de la sursa de încălzire a beneficiarilor de compensații, cu condiția ca aceștia să își onoreze obligațiile de plată, achitând cel puțin 50% din valoarea facturii”, a comunicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

***

Menționăm că actuala Lege nr. 340 privind interzicerea deconectărilor de la serviciile locativ-comunale în perioada rece a anului prevede că gospodăriile casnice nu pot fi deconectate dacă au un grad de vulnerabilitate energetică foarte ridicat sau ridicat și achită o parte din datoria neachitată pentru perioada curentă de facturare. Astfel, gospodăriile cu vulnerabilitate foarte ridicată trebuie să achite cel puțin 50% din suma datorată, iar cele cu vulnerabilitate ridicată – cel puțin 60%. De asemenea, datoriile acumulate în perioada rece a anului nu trebuie să depășească 5000 de lei pentru gazele naturale și energia termică și 1500 de lei pentru energia electrică.

***

Amintim că, începând cu 2 noiembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova se pot înregistra pe platforma compensatii.gov.md pentru a beneficia de compensații la energie. În timpul unei conferințe de presă, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a oferit mai multe detalii despre mecanismul de acordare a acestora. Totodată, ministra a spus că gospodăriile beneficiare de compensații nu vor putea fi deconectate de la serviciile comunale pe durata sezonului rece, noiembrie-martie, cu condiția să achite cel puțin 50% din valoarea facturii. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: