Facebook/Maia Sandu

Maia Sandu anticipează un nou val de infectări și face apel la vaccinare: „Nu știu câți oameni trebuie să mai moară pentru ca lumea să înțeleagă”

Președinta țării Maia Sandu a îndemnat toți cetățenii țării să se vaccineze împotriva coronavirusului, întrucât un nou val de infectări, din cauza tulpinei Omicron, este inevitabil. Declarația a fost făcută pe 3 ianuarie, după ce șefa statului și-a administrat doza booster.

Șefa statului a spus că a decis să își administreze doza booster de vaccin anti-Covid, întrucât un nou val al pandemiei este așteptat în curând în R. Moldova.

„Sunt îngrijorată de evoluția pandemiei la nivel de glob. Am văzut cu toții că tulpina Omicron se răspândește foarte repede. Presa internațională spune că doar săptămâna trecută, în fuecare zi, câte 1 mln de oameni s-au îmbolnăvit de COVID-19 – varianta Omicron. Valul următor foarte curând va ajunge și în R. Moldova, din păcate”.

Șefa statului a făcut apel către toți cetățenii țării nevaccinați, să se imunizeze:

„Nu știu câți oameni trebuie să mai moară, câți trebuie să se îmbolnăvească grav, pentru ca toată lumea să înțeleagă cât de importantă este vaccinarea și cât de gravă este această pandemie. Vă rog încă o dată pe cei care nu v-ați vaccinat să aveți grijă și să apreciați sănătatea și viața Dvs, dar și a celor din jur. Și cei care și-au făcut deja două doze și le permite perioada  de 6 luni – vă îndemn să mergeți și Dvs”, a completat Sandu.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Igor Grosu

Grosu, prezent la Congresul PNL: „Vom face lucruri frumoase pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului”

Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate, a participat pe 12 iulie la Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL) din România. Politicianul a susținut un discurs în timpul reuniunii, în care a urat succes PNL-ului și a făcut apel la liberali să fie alături de Republica Moldova la alegerile parlamentare din 28 septembrie, pentru a da statului o perspectivă „clară” privind integrarea europeană.

Noi, în Republica Moldova, urmărim foarte atent ce se întâmplă în România. Pentru că de felul cum merg lucrurile la București, în întreaga Românie foarte mult depind și felul în care merg lucrurile în R. Moldova. Vă mulțumesc pentru tot ajutorul pe care l-ați acordat constant la nivel de Guvern, la nivel de agenții, primării. Lucrul ăsta este apreciat, lucrul ăsta este de menționat de fiecare dată, fiindcă ajutorul României nu s-a oprit niciodată și este complicat să-l cuantificăm, pentru că el este continuu”, a declarat Igor Grosu.

Liderul PAS a mai notat interferențele ruse cu care s-a confruntat România în perioada alegerilor prezidențiale din 2025. E a subliniat că Rusia are o „atenție permanentă” față de România și Republica Moldova. „Ei ne privesc ca un tot întreg, ca un neam, ca o națiune. Măcar aici sunt sinceri, că ne tratează ca pe neamul românesc. Dvs ați simțit cumva pe pielea dvs lucruri pe care noi le simțim de 35 de ani, dar asta te face mai tare și mai pregătit”, a adăugat acesta.

Igor Grosu a remarcat că, în toamnă, și în Republica Moldova urmează să aibă loc alegeri parlamentare. Politicianul a declarat că scrutinul va fi despre calea pe care va merge statul, iar opțiunile sunt două: aderarea la UE sau rămânerea în „incertitudine”.

De ales nu prea avem multe. Dar un lucru simt și sunt sigur că cu ajutorul dvs, cu ajutorul prietenilor o să învingem și o să dăm Republicii Moldova o perspectivă foarte clară de integrare europeană. Vă rugăm să fiți alături. Și când spun că fiți alături, am în vedere să discutați cu primarii, primar la primar, ministru la ministru, om la om, politician la politician, să le transmiteți încrederea și sprijinul, că Republica Moldova nu este singură, are mulți prieteni și va reuși”, a menționat președintele PAS.

La final, Igor Grosu a urat succes în continuare Partidul Național Liberal, pe care l-a numit „partid-frate”. „Împreună o să facem echipă, împreună vom face lucruri frumoase pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului”, a spus el

Facebook/Igor Grosu

Precizăm că Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Național Liberal sunt membri ai Partidului Popular European – una dintre cele mai mari formațiuni transnaționale din Parlamentul European.

Congresul extraordinar al PNL a avut loc în Sala Unirii din Parlamentul României. Pe lângă liberali, la reuniune au mai participat președintele țării, Nicușor Dan, și reprezentanți ai formațiunilor din coaliția de guvernare.

În cadrul reuniunii a fost votată conducerea formațiunii. Astfel, premierul Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal, cu 976 de voturi. El a fost singurul care a candidat pentru această poziție. De asemenea, vicepreședinți ai partidului au fost aleși Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicoleta Pauliuc, iar Dan Motreanu a fost numit secretar general al PNL.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: