Maia Sandu, cel mai econom președinte din Europa la capitolul zboruri cu avionul? Presa română a făcut o investigație

Portalul Recorder a publicat o investigație în care au fost comparate cheltuielile suportate de diferite președinții europene pentru deplasarea la Londra a șefilor de stat pentru participarea la încoronarea Regelui Charles al III-lea, care a avut loc pe 6 mai 2023. Din datele oferite de administrațiile prezidențiale din Cehia, Estonia, Finlanda, Letonia și Republica Moldova, reiese că președinta Maia Sandu a cheltuit cel mai puțin pentru transportul spre Marea Britanie – doar puțin peste 400 de euro. La polul opus, unii lideri de stat au venit cu avionul oficial, iar președintele României Klaus Iohannis a închiriat un avion pentru această deplasare.

Jurnaliștii de la Recorder au solicitat de la câteva președinții europene informații despre costurile de transport suportate pentru deplasarea șefilor de state în Marea Britanie pentru participarea acestora la încoronarea Regelui Charles al III-lea. Administrația prezidențială de la Chișinău a expediat jurnaliștilor un document în care sunt indicate toate cheltuielile legate de deplasare, nu doar cele pentru transport.

Potrivit documentului, vizita președintei Sandu în Marea Britanie a avut loc în perioada 4 – 6 mai. În cadrul acesteia, șefa statului nu a fost însoțită de nicio delegație.

Astfel, președinția a suportat cheltuieli pentru diurna de 3 zile, cazare pentru 2 nopți și biletele avia tur-retur. Pentru diurnă au fost cheltuite 5 327 de lei, pentru cazare – 8 904, 90 de lei, iar pentru biletele de avion – 8 026 de lei. În total, cheltuielile se ridică la 22 257, 90 de lei.

Totodată, în document, administrația prezidențială a specificat că Maia Sandu a călătorit cu o cursă avia de linie care a fost aleasă din 5 oferte și s-a optat pentru cea mai ieftină din ele.

Screenshot

Recorder a reușit să obțină răspunsuri privind costurile pentru deplasarea președinților din Cehia, Estonia, Finlanda și Letonia, a președintei Comisiei Europene și a președintelui Consiliului  European. De menționat că, potrivit informațiilor furnizate, oficialii europeni au optat pentru au optat pentru curse avia comerciale.

Lista costurilor de deplasare la Londra pentru încoronare:

1. Cehia – €1 775;
2. Estonia – €2 970;
3. Finlanda – €2 784;
4. Letonia – €2 095, 90;
5. Republica Moldova – €414,22;
6. Comisia Europeană – €677,25;
7. Consiliul European – € 910,14.

Screenshot

De cealaltă parte, președinții Italiei, Franței, Germaniei, Portugaliei, Greciei și Poloniei au călătorit până în capitala engleză cu avioane oficiale.

Iar președintele României Klaus Iohannis a închiriat o aeronavă pentru a ajunge la Londra. Jurnaliștii Recorder nu a putut obține de la administrația prezidențială de la București costurile de transport suportate, întrucât acestea au fost secretizate. Totuși, în urma unor calcule estimative, reiese că costul zborului s-ar putea ridica la circa 80 000 euro.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Sandu, după decretul lui Putin privind cetățenia rusă pentru locuitorii din Transnitria: Nu vom permite Rusiei să ne influențeze politica

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu pentru Deutsche Welle că locuitorii din regiunea transnistreană nu vor solicita în număr mare cetățenia Federației Ruse, în contextul noii inițiative anunțate de Moscova privind facilitarea acordării cetățeniei pentru locuitorii din regiune, și a subliniat că mulți dintre aceștia își doresc mai degrabă cetățenia Uniunii Europene și stabilitate în cadrul Republicii Moldova.

Maia Sandu a afirmat că Rusia nu valorizează viața umană și a amintit că, după începerea războiului din Ucraina, mai mulți tineri din regiunea transnistreană s-au mutat pe malul drept al Nistrului, controlat de autoritățile constituționale, de teama unei eventuale mobilizări în armată.

„Oamenii din regiunea transnistreană nu vor face acest lucru, pentru că Rusia nu prețuiește viața umană”, a declarat șefa statului, făcând referire la riscurile legate de implicarea cetățenilor în războiul din Ucraina.

În același timp, președinta a subliniat că tot mai mulți locuitori din regiune vin să muncească pe malul drept al Nistrului și aleg să obțină acte moldovenești, în condițiile în care se confruntă cu dificultăți economice și energetice, inclusiv după criza de gaz din timpul iernii, când livrările din partea Rusiei au fost întrerupte.

„Vedem mai mulți oameni acum venind pentru locuri de muncă pe malul drept al Nistrului”, a declarat Sandu, adăugând că există tot mai multe dovezi că locuitorii regiunii nu se mai pot baza pe Rusia.

Referindu-se la decretul semnat de Vladimir Putin privind simplificarea acordării cetățeniei ruse pentru locuitorii din Transnistria, Sandu a afirmat că Rusia încearcă să exercite presiuni și să intimideze Republica Moldova, inclusiv în contextul războiului din Ucraina.

„Știm că Rusia încearcă să ne amenințe… Nu vom permite Rusiei să influențeze politica noastră internă și externă prin aceste presiuni”, a spus președinta.

Ea a reiterat că Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, însă a subliniat că procesul este influențat de prezența militară rusă ilegală pe teritoriul țării și de contextul geopolitic.

În același timp, șefa statului a afirmat că autoritățile de la Chișinău continuă reformele pe calea integrării europene și consideră că majoritatea cetățenilor din regiune își doresc mai degrabă apropierea de Uniunea Europeană decât de Federația Rusă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: