Andrei Mardari / NewsMaker

Maia Sandu cere monitorizarea și combaterea surselor de știri false, instigare la ură și propagandă

Președinta țării Maia Sandu a îndemnat instituțiile statului să combată propaganda și știrile false, în contextul situației tensionate din Ucraina. De asemenea, în cadrul unui briefing, șefa statului le-a cerut jurnaliștilor să verifice atent sursele pe care le utilizează, ca să nu alimenteze ura și propaganda războiului.

Orice conflict armat generează fluxuri de propagandă, iar acestea pot semăna frică, ură și dezbinare în societate. Solicit instituțiilor statului să monitorizeze atent sursele de știri false, instigare la ură și propagandă, și să ia măsuri conform prevederilor legale ca să prevină astfel de fenomene”, a declarat președinta țării.

Șefa statului a mai menționat că se pregătesc măsurile necesare pentru a proteja spațiul informațional al Republicii Moldova de elemente de dezinformare și propagandă.

Fac chemare către redacțiile de știri din Republica Moldova – mai ales în această perioadă trebuie să fiți de partea cetățenilor Republicii Moldova. Nu implicați cetățenii noștri în propaganda de război, nu semănați ură, verificați atent sursele știrilor pe care le dați pe post, fiți responsabili. (…) Cetățenii noștri trebuie informați corect și obiectiv despre evoluțiile din regiune”,  a mai spus Maia Sandu.

Președinta țării a subliniat că obiectivul autorităților este sa mențină stabilitatea în țară și calmul cetățenilor și a dat asigurări că  instituțiile statului sunt mobilizate pentru a interveni și a asigura viața și securitatea oamenilor din Republica Moldova.

Săptămâna trecută, speakerul Parlamentului Igor Grosu a declarat că instituțiile mass-media care răspândesc știri false, manipulează și nu asigură principiul pluralismului de opinii vor fi sancționate. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și urmează a fi supus, în curând, consultărilor publice.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

LinkedIn

Un fost consilier al lui Dorin Recean, angajat în Corpul de control al prim-ministrului

Viorel Rabei, fost consilier al ex-premierului Dorin Recean, a fost angajat în Corpul de control al prim-ministrului Vasile Tofan. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici.

Domnul Rabei a fost angajat în Corpul de Control al premierului începând cu 18 august 2026. Continuă consultările pentru a identifica și alți candidați pentru acest rol”, a declarat Dumitru Ciorici.

Viorel Rabei a fost consilier pe domeniul infrastructurii al ex-premierului Dorin Recean. În iulie 2026, acesta a fost angajat în funcția de consultant principal în Direcția juridică a Ministerului Finanțelor.

Potrivit declarației de avere și interese personale pentru anul 2025, Rabei a primit de la Cancelaria de Stat un salariu de 285 841 de lei. Alte 77 531 de lei i-au revenit de la compania Econometrica Grup SRL, unde a prestat servicii în calitate de expert.

Rabei a declarat și venituri obținute din activitatea în consiliile de administrație ale SA Drumuri Cahul și ÎS EHGeoM. Este vorba despre 16 000 de lei de la Drumuri Cahul și 8 850 de lei de la ÎS EHGeoM.

Totodată, Rabei a declarat o donație de 10 000 de euro și venituri de 24 500 de euro din vânzarea unui automobil.

În declarație mai figurează o bursă de 20 655 de dolari de la Departamentul de Stat al SUA și o alocație de 6 424 de lei românești de la DAS România.

Rabei declară o casă de locuit cu suprafața de 91 de metri pătrați, dobândită în 2013. Cota sa de proprietate este de două treimi, iar valoarea indicată în declarație este de 236 130 de lei. În 2025, acesta a dobândit și un garaj cu suprafața de 15,6 metri pătrați, evaluat la 155 982 de lei.

În ceea ce privește terenurile, Rabei declară un teren intravilan cu suprafața de 0,79 hectare, deținut în proporție de două treimi. Valoarea indicată în declarație este de 269 205 lei.

În declarație figurează și un Audi fabricat în 2020 și dobândit în 2025, estimat la 18 200 de dolari. Rabei mai deține un BMW i3, fabricat în 2015 și cumpărat în 2026, în valoare de 6 500 de euro.

Totodată, Rabei a declarat două datorii fără dobândă. Una este de 27 000 de euro, contractată în 2020 și scadentă în 2030. Cea de-a doua, în valoare de 20 000 de lire sterline, a fost contractată tot în 2020 și trebuie rambursată până în 2035.

declaration_20260822_065033 by Ana-Maria

Ce este corpul de control al premierului

Corpul de control este o structură din cadrul Cancelariei de Stat, fără personalitate juridică, instituită în octombrie 2017. Acesta este format din consilieri ai prim-ministrului și are rolul de a monitoriza, controla și evalua modul în care sunt puse în aplicare deciziile Guvernului, Programul de guvernare și sarcinile trasate ministerelor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: