Maia Sandu cere României să vândă gaz Moldovei. Iohannis: Nu vă vom abandona și vom găsi soluții

România nu va abandona Republica Moldova și va găsi soluții, inclusiv pe subiectul securității energetice. O declarație în acest sens a fost făcută de președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul unor declarații alături de șefa statului moldovean. La rândul ei, Maia Sandu a spus că Moldova vrea să cumpere gaze din România și este important ca acest lucru să fie posibil cât de curând.

„Am discutat despre rolul foarte important și potențialul gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, ca element esențial în arhitectura de securitate energetică a Republicii Moldova. Pe lângă conectarea Republicii Moldova la rețeaua europeană de energie electrică în martie, interconectarea rețelelor de energie electrică din România și Republica Moldova are o relevanță strategică. Am convenit să facem pași decisivi în această direcție”, a spus Iohannis cu privire la discuția cu Maia Sandu.

Președintele României a precizat că se așteaptă „o iarnă complicată în condițiile în care gazul livrat de Rusia devine tot mai puțin și gazul de pe piața internațională devine tot mai scump”.

„Suntem foarte conștienți de situația extrem, repet – extrem de dificilă, în care se găsește Republica Moldova. Și astăzi, la guvern, se vor purta discuții pe această temă, și mâine, și poimâine, până găsim soluția cea mai bună. Un lucru este cert: nu vom abandona Republica Moldova și vom găsi soluții așa cum se pot găsi pentru oricare din variantele care pot apărea”, a conchis Iohannis.

La rândul ei, Maia Sandu a declarat că Moldova este, după Ucraina, țara cea mai afectată de război.

„Combinația de crize cu care se confruntă acum Republica Moldova este o povară grea pentru țara mea, o povară pe care nu o putem duce singuri. (…) Dar situația ne cere să acționăm cu urgență maximă și să căutăm soluții alternative pentru a păstra stabilitatea țării și a trece cu bine de iarnă. Moldova are nevoie de soluții pentru securitatea energetică acum”, a spus președinta.

Sandu a mai precizat că Moldova dorește să cumpere gaze din România și este important ca acest lucru să fie posibil cât de curând.

„Acest lucru este critic pentru a ne asigura că oamenii noștri nu vor îngheța la iarnă și pentru a menține stabilitatea socială în țară. Suntem o țară mică, vulnerabilizată de război, iar cetățenii noștri plătesc cel mai mare preț raportat la venit pentru energie din toată Europa”, a ținut să precizeze Sandu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters: Rusia importă benzină din India pe fondul crizei de carburanți cauzate de atacurile ucrainene

Rusia a început să importe benzină pe cale maritimă din India, în contextul în care încearcă să reducă deficitul de carburanți provocat de atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice. Informația a fost raportată de agenția de presă Reuters, care face trimitere la declarațiile a două surse din industrie.

Lipsa combustibilului este resimțită în întreaga Federație Rusă, care se întinde pe 11 fusuri orare, fiind însoțită de raționalizări, cozi lungi la benzinării și creșteri record ale prețurilor la benzină.

Kremlinul a anunțat marți, 30 iunie, că Rusia se află în contact cu mai multe state și discută posibilitatea importului de carburanți la prețuri acceptabile.

Ministerul rus al Energiei și Ministerul indian al Petrolului nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Potrivit unei surse din industrie, cel puțin 60 000 de tone de benzină au fost deja expediate din India către Rusia. O altă sursă a precizat că două petroliere, fiecare cu încărcături de 30 000–40 000 de tone, se află în tranzit.

O a treia sursă a declarat că Rusia ar urma să importe, în total, aproximativ 400 000 de tone de benzină lunar din diverse țări, inclusiv din Belarus, care deja furnizează combustibil către piața rusă.

Consumul de benzină în Rusia depășește 110 000 de tone pe zi în sezonul estival, când cererea este ridicată.
Deocamdată nu este clar ce rafinărie din India va furniza carburanții.

Președintele Vladimir Putin a recunoscut duminică, în cadrul unei reuniuni cu membri ai guvernului și alți oficiali, că atacurile cu drone ucrainene asupra rafinăriilor de petrol au dus la apariția unor lipsuri de combustibil în anumite regiuni, însă a dat asigurări că situația este sub control.

Belarus și-a crescut aproape de trei ori livrările feroviare de benzină către Rusia, ajungând la peste 70.000 de tone în prima jumătate a lunii iunie, comparativ cu perioada similară din mai, potrivit calculelor și surselor Reuters.

Totodată, Parlamentul rus a aprobat săptămâna trecută modificări ale codului fiscal menite să atenueze deficitul de carburanți provocat de atacurile cu drone ucrainene, introducând și subvenții pentru importurile de combustibil, corelate cu costurile și prețurile de livrare din India.

În paralel, importurile de petrol ale Indiei din Rusia au atins un nivel record în iunie, potrivit datelor LSEG și Kpler, rafinăriile indiene majorând achizițiile de țiței rusesc pentru a compensa impactul întreruperilor din alte rute de aprovizionare.

Petrolul rusesc a reprezentat mai mult de jumătate din totalul importurilor de țiței ale Indiei în luna iunie, în creștere față de 36,5% în luna mai, arată datele Kpler.

India, al treilea cel mai mare importator de petrol din lume, a importat în iunie aproximativ 2,7 milioane de barili pe zi din Rusia, potrivit estimărilor preliminare Kpler și LSEG.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: