Ecaterina Dubasova/NewsMaker

Maia Sandu, după întrevederea cu Emmanuel Macron: „Guvernele țărilor noastre vor semna trei acorduri importante pentru R. Moldova”

Franța și Moldova au inițiat un dialog bun în domeniul combaterii corupției, inclusiv în domeniul recuperării activelor furate. Cooperarea dintre cele două state în ultimul an a permis identificarea mai multor bunuri infracționale originare din Moldova pe teritoriul Franței. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă comune susținută cu președintele Franței Emmanuel Macron.

Pentru întoarcerea în Moldova a acestor bunuri identificate, trebuie consolidat dialogul instituțional între Centrul Național Anticorupție și Agenția franceză pentru Gestionarea și Recuperarea Bunurilor Sechestrate și Confiscate, a specificat șefa statului.

La fel, a mai spus președinta, a fost inițiată cooperarea dintre Autoritatea Națională de Integritate a Republicii Moldova și Înalta Autoritate Franceză pentru Transparență în Viața Publică.

Maia Sandu a accentuat că Franța este și un partener economic important pentru Moldova.

„În Moldova activează 220 de companii cu capital francez, inclusiv companii mari, cunoscute, în mai multe domenii: telecomunicații, tehnologii informaționale, sectorul agro-alimentar sau cel industrial. Încurajăm inițiativele companiilor franceze de a investi în domeniul energiei regenerabile în Republica Moldova”, a declarat președinta.

Șefa statului a mai spus că astăzi, reprezentanți ai Guvernelor celor două state vor semna trei acorduri importante.

„Astăzi, guvernele țărilor noastre vor semna trei acorduri importante pentru Republica Moldova”, a spus Maia Sandu.

Este vorba despre Convenția cu privire la evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale, Acordul privind activitățile Agenției Franceze de Dezvoltare, Proparco și Expertise France în Republica Moldova, prin semnarea căruia este lansată oficial cooperarea pentru dezvoltare dintre Moldova și Franța, inițiată anul trecut.

Al treilea acord vizează aprobarea unui contract de credit de 15 milioane de euro din partea Agenției Franceze de Dezvoltare pentru țara noastră.

„Apreciem acest sprijin bugetar, în special în această perioadă complicată pentru noi”, a declarat șefa statului.

Totodată, Agenția Franceză de Dezvoltare și-a anunțat deja intenția de a finanța proiecte în sectoarele energiei regenerabile, feroviar, irigare și aprovizionarea cu apă și canalizare.

„Apreciem, de asemenea, rolul Franței care a organizat, alături de Germania și România, Platforma pentru susținerea Moldovei pentru a ne ajuta să depășim consecințele războiului și ale crizei energetice cu care se confruntă țara noastră (…). Împreună, putem contribui la o Uniune Europeană care trebuie să devină un veritabil actor geopolitic în serviciul păcii, drepturilor omului, securității și stabilității, și să dispună de instrumentele necesare pentru a face față tuturor provocărilor”, a spus președinta.

La rândul său, președintele Franței a spus că vizita sa aici vine să transmită trei mesaje. Unul – de prietenie și admirație pentru efortul depus în raport cu refugiații ucraineni; doi – de susținere pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei; și trei – un mesaj de solidaritate.

„Puteți conta pe sprijinul Franței și al UE. Vizita mea are ca obiectiv să arate hotărârea noastră de a consolida relația Franței și UE cu Republica Moldova. Moldova a depus o cere de aderare la UE și această dorință de a se alătura UE este perfect legitimă. Această candidatură va fi dezbătută în 10 zile la Consiliul European care va avea loc pe 23 și 24 iunie, în baza unui aviz oficial care va fi emis de Comisia Europeană. Franța își va juca cu această ocazie rolul de președinte pentru a permite să se ajungă la un consens care să recunoască amploarea eforturilor realizate”, a declarat Emmanuel Macron.

De asemenea, șeful statului francez a condamnat agresiunea Federației Ruse în Ucraina, însă a precizat că „războiul trebuie oprit, fără să intrăm noi înșine în război”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

n4.md/foto simbol

Restricții de circulație în Chișinău, în următoarele zile. Traseul unor rute de troleibuz, printre care nr. 3, modificat

În perioada următoare, traficul rutier va fi suspendat parțial pe mai multe străzi din Chișinău. Restricțiile vor afecta mai multe intersecții și tronsoane de drum, iar unele rute de troleibuz vor circula pe trasee modificate. Informațiile au fost comunicate de reprezentanții Primăriei Chișinău.

Potrivit autorităților capitalei, începând cu 3 iulie, ora 22:00, și până pe 6 iulie, ora 05:00, traficul rutier va fi suspendat parțial la intersecția străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și București. În această zonă, „Termoelectrica” va desfășura lucrări.

Ruta nr. 3 de troleibuz va avea un traseu modificat. La tur, troleibuzele vor circula pe traseul obișnuit. La retur, acestea vor circula de pe str. A. Pușkin pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, prin Piața Dimitrie Cantemir și pe str. Ion Creangă, apoi își vor continua traseul obișnuit.

Ruta nr. 4 va circula astfel: la tur, de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe Piața Dimitrie Cantemir și str. Ion Creangă, cu întoarcere la rondul din Piața Unirii Principatelor. La retur, troleibuzele vor circula de la rondul din Piața Unirii Principatelor pe str. Ion Creangă, apoi își vor continua traseul obișnuit.

Ruta nr. 29: tur – pe traseul obișnuit; retur – de pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, apoi pe str. Mihai Viteazul și în continuare pe traseul obișnuit.

De asemenea, începând cu 10 iulie, ora 20:00, și până pe 12 iulie, ora 20:00, traficul rutier va fi suspendat parțial pe strada Miron Costin (partea impară), pe tronsonul cuprins între bd. Moscova și str. Nicolae Dimo. În această perioadă va avea loc un târg al producătorilor autohtoni.

Potrivit autorităților capitalei, în legătură cu demararea unor lucrări, traficul rutier este suspendat pe tronsonul cuprins între str. A. Pușkin și str. V. Pârcălab. Lucrările fac parte din proiectul de reabilitare și modernizare a spațiilor adiacente străzii Veronica Micle. Acestea vor fi executate pe tronsoane, pentru a limita restricțiile de trafic.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: