„Trebuie să fie la fel de buni ca cei care lucrează cu Macron sau cu Scholz”. Maia Sandu vrea salarii mari pentru bugetari
Full Article 4 minutes read

„Trebuie să fie la fel de buni ca cei care lucrează cu Macron sau cu Scholz”. Maia Sandu vrea salarii mari pentru bugetari

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu consideră că salariile motivante sunt un element necesar în instituțiile publice, pentru a atrage specialiști buni. În cadrul ediției din 7 iunie a emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei, șefa statului a menționat că își dorește ca oamenii care vin să lucreze cu ea să fie „la fel de buni ca oamenii care lucrează cu președintele Emmanuel Macron sau cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz”.

Întreabă de ce în societate există o percepție precum că instituțiile de stat sunt „slabe”, președinta țării a amintit de guvernările precedente, care și-ar fi dorit acest lucru pentru a-și putea realiza anumite scheme de corupție.

O instituție se construiește complicat, în 30 de ani au fost foarte puține guverne care au conștientizat și lucrat ca să consolideze instituțiile statului. Mai des am avut guvernări care au vrut instituții slabe, astfel ca statul să nu poată proteja cetățeanul și ei, cei de la guvernare, să poată abuzeze averea statului, să rămână nesancționați pentru aceste abuzuri”, a menționat Sandu.

Șefa statului a mai spus că este nevoie de oameni mai pregătiți în multe instituții, iar pentru asta este nevoie de salarii mai bune, pentru că este o competiție pe piața muncii: „Marea majoritate a oamenilor se duc acolo unde salariile sunt mai mari și atunci când ele sunt mai mari în sectorul privat sau asociativ statul nu poate să atragă suficienți profesioniști, oameni care să poată să se miște repede, să învețe, în special acum, în procesul de integrare europeană. Avem de lucrat pe 35 de domenii în care legislația, procedurile, procesele R. Moldova trebuie ajustate la standardele UE. Asta înseamnă cunoștințe în profunzime de mediu, infrastructură, economie, domeniul competiție. Trebuie să consolidăm instituțiile statului cu oameni mai bine pregătiți, cu oameni mai bine motivați”.

Maia Sandu a subliniat că, în prezent, în instituțiile de stat sunt și oameni bine pregătiți, dar nu toți, iar cei din urmă ar trebui să plece.

Cei care nu sunt bine pregătiți și nu vor să lucreze trebuie să nu mai rămână în instituțiile statului. Nu e cazul să îi ținem de pomană acolo. Dar trebuie să consolidăm și procesele: să fie mai transparente, pentru ca instituțiile să fie la fel de bune ca în unele țări europene”, a adăugat președinta țării.

Șefa statului a oferit drept exemplu administrația prezidențială, unde, potrivit acesteia, la concursurile pentru funcțiile vacante nu întotdeauna se prezintă candidați suficienți de buni. Or, a subliniat șefa statului, aceasta își dorește angajați la fel de buni ca cei care lucrează cu omologii săi din Germania sau Franța.

Noi la Președinție pentru anumite funcții am anunțat de foarte multe ori concursuri și nu întotdeauna candidații care se prezintă sunt suficient de buni. Eu am nevoie ca oamenii care vin să lucreze cu mine să fie la fel de buni ca oamenii care lucrează cu președintele Emmanuel Macron sau cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz. (…) Trebuie să oferim salarii normale, căci oamenii pot să muncească pe entuziasm 1-2 ani, dar ei oricum au necesități care trebuie satisfăcute. Noi vrem ca tinerii să vină la Președinție să lucreze și poate îi convingem că le place acolo și să rămână. Înțeleg că la salarii mici nu stau tinerii foarte mult, dar pentru cariera lor de mai departe este important ca să vină și să obțină experiență într-o instituție a statului”, a argumentat Maia Sandu.

***

Amintim că Guvernul a propus creșterea salariilor miniștrilor de aproape 2 ori, din 1 iunie. Astfel, dacă un ministru primește, în prezent, un salariul de 26.486 de lei, plus adaosul de 1.300 de lei de care beneficiază toți bugetarii, atunci după votul din Parlament, salariile acestora ar putea crește la 50.184 de lei. La sumă va fi adăugat și adausul de 1.300 de lei. Salariile miniștrilor vor depăși, astfel, leafa premierului, al șefului statului și al președintelui Parlamentului de aproape 2,5 ori.

Ultima dată, salariul brut al unui ministru a crescut la 1 ianuarie, de la 19.520 de lei la 27.790 de lei, adică cu peste 8 000 de lei mai mult. În majorare intră și adaosul de 1.300 de lei, pe care-l primesc toți bugetarii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: