NM

VIDEO Medicul din Rusia, refugiat în Moldova, anunță că pleacă din țara noastră: „Sunt nevoit, chiar dacă nu aș fi vrut”

Medicul din Rusia, refugiat în Republica Moldova, anunță că pleacă din țara noastră. Alexandr Martînenko spune că a luat decizia după ce a primit o scrisoare de la Ministerul Sănătății, în care se menționează că ar trebui să învețe încă doi ani în Moldova pentru ca ulterior să activeze în domeniu. „Doi ani să învăț, după asta să susțin examenele ca să lucrez. Scuzați-mă. Dacă eu aș fi avut 10 mii de euro, eu aș fi avut alte planuri”, a precizat medicul.

Anunțul despre plecarea sa din Moldova a fost făcut pe TikTok. „Voi fi nevoit să plec din Moldova, chiar dacă nu aș fi vrut”, a spus medicul.

„Când am ales țara pentru a mă muta, eu am ales-o din perspectiva bugetului meu, plus regimul fără vize și să se discute într-o limbă cunoscută mie. În Moldova, toți înțeleg limba rusă. Plus a fost o informație pe internet cu privire la muncă în Moldova, că ar fi o recunoaștere a diplomei și că se înregistrează o criză acută de medici și că poți veni și poți lucra fără probleme. Informația a fost puțină, dar eu din păcate m-am condus după ea”, a menționat el.

Când a venit în Moldova, Martînenko spune că a descoperit o altă situație – „în primul rând o problemă cu diploma”.

„După ce am efectuat traducerea și am dus-o la Ministerul Sănătății, eu încă 3 luni am așteptat confirmările. Mi-a venit scrisoarea de la Ministerul Sănătății în care este scris că eu am nevoie încă de 2 ani să învăț în Moldova. Nu gratis să învăț. Am nevoie de 10 mii de euro. Cu toate acestea, eu acest an îl pierd deja. Eu trebuie anul viitor să depun documentele, să particip la concurs. Doi ani să învăț, după asta să susțin examenele ca să lucrez. Scuzați-mă. Bine, trebuie trebuie, este alegerea fiecăruia”, a comunicat medicul.

Tot el a menționat că dacă ar fi avut 10 mii de euro, ar fi avut alte planuri. „Dar prețul învățământului și un eventual salariu nu sunt deloc în corelație. Să achit 10 mii de euro ca să primesc 10 mi de lei? Nu”, a menționat el.

Prin urmare, medicul a ținut să mulțumească deputatului Radu Marian. „A încercat să mă ajute. Prieteni, eu tot înțeleg dar să ai o criză acută de cadre…”, a continuat el.

Astfel, Martînenko a adăugat că pleacă din Republica Moldova, fără să menționeze țara în care se va stabili.

„Cu părere de rău, am cumpărat un bilet pentru miercuri. Voi fi nevoit să plec din Moldova. Plec într-o țară interesantă, cred că veți fi surprinși. Deocamdată nu o voi anunța. Această țară este pe cale să ofere condiții simple pentru specialiști. Ei recunosc diplomele tuturor țărilor lumii”, comunicat el.

În concluzie medicul spune că cele patru luni în care s-a aflat în Moldova nu le va uita niciodată.

„Eu nu condamn pe nimeni. Este decizia fiecăruia. Nu mi-a reușit, merg mai departe. Îmi pare rău, îmi pare rău de țară, deficitul este acut aici. (…) Vreau să vă mulțumesc tuturor. Aceste 4 luni trăite în Moldova, eu cred că nu le voi uita niciodată. Iar la sfârșitul vieții, obligatoriu voi scrie o carte, în care un capitol special va fi dedicat Moldovei. (…) Eu nu regret nici un leu cheltuit aici, nici o oră pierdută. Este o experiență. Eu înțeleg totul. Eu îi doresc Moldovei să înflorească”, a conchis medicul din Rusia.

@docalex_life

#doctor #docalex #лучшийдоктор #молдова #молдова🇲🇩 #moldova #moldova🇲🇩 #chisinau #chisinaumoldova #chisinaumoldova🇲🇩 #кишинев #жизньвмолдове #переездвмолдову #изроссиивмолдову

♬ Relaxing Japanese-style piano song inviting nostalgia – Akiko Akiyama

@docalex_life

#doctor #docalex #лучшийдоктор #молдова #молдова🇲🇩 #moldova #moldova🇲🇩 #chisinau #chisinaumoldova #chisinaumoldova🇲🇩 #кишинев #жизньвмолдове #переездвмолдову #изроссиивмолдову

♬ Relaxing Japanese-style piano song inviting nostalgia – Akiko Akiyama

@docalex_life

#doctor #docalex #лучшийдоктор #молдова #молдова🇲🇩 #moldova #moldova🇲🇩 #chisinau #chisinaumoldova #chisinaumoldova🇲🇩 #кишинев #жизньвмолдове #переездвмолдову #изроссиивмолдову

♬ Relaxing Japanese-style piano song inviting nostalgia – Akiko Akiyama

Amintim că în luna august, medicul din Rusia declara că a rămas impresionat de libertatea de care se bucură cetățenii noștri. Într-un video postat pe TikTok, acesta a povestit cum a decurs evenimentul de inaugurare a sărbătorii naționale Ziua Independenței. El s-a arătat uimit că nu a fost suspus controlului de oamenii legii, odată intrat în Piața Marii Adunări Naționale, dar și de faptul că conducerea țării a stat alături și a vorbit cu oamenii aflați la eveniment.

În septembrie, NM a realizat un interviu în limba rusă cu Alexandr Martînenko.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

colaj NM

Deputați PAS, despre concertul lui Usatîi cu artiști din Rusia: „Nu au găsit suficiente motive ca să meargă înainte cu interdicția” (VIDEO)

Deputatul PAS Radu Marian a spus că instituțiile statului nu au depistat motive „suficiente” pentru a-i interzice în Republica Moldova pe rapperii ruși Basta și Macan, care au evoluat în ajun la un concert organizat de politicianul Renato Usatîi, ceea ce a atras critici. La rândul său, deputatul PAS Vasile Șoimaru a sugerat că autoritățile ar trebuie atragă o mai mare atenție la ce artiști din Rusia, care de peste trei ani poartă un război în Ucraina, sunt admiși pe teritoriul țării noastre. El a subliniat că acest lucru ar trebui să se întâmple mai ales în anul curent, în contextul în care urmează să aibă loc alegeri parlamentare. Precizările au fost făcute în cadrul unor declarații de presă din 3 iulie.

Au fost mulți artiști care au fost confirmați că au susținut public invazia rusă în Ucraina. Instituțiile statului au analizat acest risc și, aparent, nu au găsit suficiente motive ca să meargă înainte cu interdicția. Dar în primul rând, cel mai important este că ține de responsabilitatea organizatorului, ține de poziția lor morală pe cine invită. E regretabil că organizatorul a decis să invite aceste persoane. Eu personal nu sunt de acord ca astfel de persoane să vină și să concerteze, chiar dacă nu sunt confirmate neapărat anumite poziții publice, pentru că înțeleg că nu au expus public o poziție față de invazie. Dar oricum e un risc”, a declarat deputatul Radu Marian.

Iar colegul său Vasile Șoimaru a spus că Republica Moldova se consideră un stat democratic, însă uneori chiar „prea democratic”. „Pentru că admitem să vină fel de fel de persoane din zona aceia unde-i război și unde au provocat atâtea morți pe teritoriul Ucrainei. Mai ales că avem un an electoral de o mare importanță. Și ar trebui să fim foarte vigilenți și prudenți cine ne vizitează în acest an electoral, dacă vrem ca cel mult în doi ani de zile să ajungem și noi membri în această uniune a statelor civilizate europene”, a adăugat parlamentarul.

Amintim că liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a organizat pe 2 iulie, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, un concert intitulat „Festivalul Absolvenților”. În cadrul evenimentului au evoluat artiști autohtoni, dar și rapperii ruși Basta (Vasilii Vakulenko) și Macan (Andrei Kosolapov). Basta este sancționat de Ucraina pentru concertele susținute în Crimeea ocupată, iar interpretul Macan ar fi cântat recent în regiunea ucraineană Lugansk – anexată ilegal de Rusia.

Evoluția artiștilor ruși în cadrul spectacolului a atras un val de critici pe rețelele de socializare. Iar în ajunul concertului, organizația Stop Russian Aggression a solicitat interzicerea accesului celor doi pe teritoriului țării.

În reacție la criticile apărute, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a declarat că instituția pe care o conduce „nu cere preventiv” lista artiștilor care participă la concerte private. El a mai menționat că ministerul „examinează” evenimentele culturale care se desfășoară în capitală sau pe teritoriul țării și „trage concluzii”.

***

Renato Usatîi va mai organiza în PMAN un concert, pe 14 iulie, la care ar urma să evolueze trupa rusească „Ruki Vverh” (Serghei Jukov), cunoscută pentru aparițiile la mitinguri pro-Kremlin și concerte pe teritoriile ocupate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: