MECC

„Ministerul are obligația de a respecta legislația referitoare la limita de vârstă”. MECC, despre demiterea lui Ion Iovcev

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a venit cu o reacție, după ce Ion Iovcev a fost demis din funcția de director al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol. Instituția a precizat că „are obligația de a respecta legislația în vigoare referitoare la limita de vârstă pentru deținerea funcției de conducător al unei instituții publice de învățământ”.

„Prin ordinul Ministerului Educației nr. 293-p din 08.12.2004 dl Iovcev Ion a fost numit în funcția de director al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol pe un termen de patru ani. Ulterior, prin ordinul Ministerului Educației, Tineretului și Sportului nr. 325p din 09.12.2008 a fost prelungit termenul contractului individual de muncă cu dl Iovcev Ion până la alegerea în modul stabilit (prin concurs) a directorului instituției nominalizate”, se arată în mesajul MECC.

De asemenea, instituția notează că prin ordinul Ministerului Educației din 23.03.2015 s-a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă al lui Ion Iovcev. Concomitent, acesta a fost desemnat în calitate de director interimar al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, până la desfășurarea concursului și numirea în baza acestuia, a unui director.

În perioada 23.03.2015 – 22.06.2021, Ion Iovcev a exercitat funcția de director interimar al instituției de învățământ, iar în această perioadă nu a fost organizat și desfășurat concursul pentru ocuparea funcției de director. MECC a precizat că durata interimatului nu poate depăși 6 luni.

Totodată, instituția face referire la Codul muncii, care stipulează încetarea contractului individual de muncă în circumstanțe ce nu depind de voința părților la atingerea vârstei de 65 de ani de către conducătorul unității de stat.

„Cu toate acestea, raporturile de muncă cu dl Iovcev Ion au continuat și după împlinirea de către dumnealui a vârstei de 65 de ani, fără organizarea, în modul stabilit, a concursului pentru ocuparea funcției de director al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol. Prin ordinul MECC nr. 847-p/2021 contractul individual de muncă cu dl Iovcev Ion, director interimar, a încetat în temeiul art. 86 alin. (1) lit. y1 din Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003”, se mai arată în mesajul Ministerul Educației.

În acest context, MECC menționează că va organiza și desfășura un concursul pentru ocuparea funcției de director al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol.

Amintim că Ion Iovcev a anunțat despre demiterea sa pe 22 iunie. Acesta a precizat că ordinul a fost semnat de ministrul interimar al Educației, Lilia Pogolșa. Un consilier al instituției a precizat pentru Pro TV Chișinău că Ion Iovcev a atins vârsta de pensionare acum cinci ani și „conform Codului Muncii, este o decizie corectă”.

În aceeași zi, pe 22 iunie, europarlamentarul Eugen Tomac a anunțat că Ion Iovcev va deveni consilierul său. Fostul director al liceului de la Tiraspol nu a precizat dacă a acceptat propunerea.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Trump amenință Rusia cu sancțiuni, dacă nu ajunge la un acord de pace în 50 de zile. Reacția UE

Statele Unite vor impune tarife secundare de până la 100% împotriva Rusiei și a partenerilor săi comerciali dacă, în termen de 50 de zile, nu va fi încheiat un acord de pace în Ucraina. Declarația a fost făcută de președintele american Donald Trump, în cadrul unei conferințe de presă susținute pe 14 iulie la Casa Albă, alături de secretarul general al NATO, Mark Rutte. În reacție, UE a declarat că termenul este „prea lung”.

„Sunt profund dezamăgit de Vladimir Putin. Mă așteptam ca acest conflict să fie încheiat deja de două luni. Avem conversații plăcute, dar după ele urmează atacuri cu rachete. Când se repetă de trei-patru ori, îți dai seama că aceste discuții nu mai au sens”, a declarat Trump, citat de The Moscow Times.

Liderul de la Casa Albă a explicat că sancțiunile de 100% pot fi aplicate fără aprobarea Congresului, dar a adăugat că susține inițiativa senatorului Lindsey Graham privind tarife și mai mari, de 500%, împotriva Moscovei — deși speră să nu fie nevoie de asemenea măsuri extreme.

În același timp, Trump a anunțat o nouă etapă de sprijin militar pentru Ucraina. Potrivit lui, Statele Unite și NATO au convenit ca 17 sisteme de apărare antiaeriană Patriot să fie livrate Kievului din stocurile aliaților europeni, urmând ca acestea să fie înlocuite ulterior cu echipamente noi. Primele livrări ar urma să aibă loc în următoarele zile.

Pe fundalul acestor declarații, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a criticat termenul de 50 de zile anunțat de Trump, considerându-l prea lung în condițiile în care „în fiecare zi sunt uciși civili nevinovați în Ucraina”. Totuși, oficialul UE a salutat tonul mai ferm adoptat recent de președintele american față de Kremlin: „Este un semnal pozitiv”, a punctat Kallas.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: