AP

Ministerul armean al Apărării: Azerbaidjanul a reluat ofensiva în Nagorno Karabah

Ministerul armean al Apărării acuză militarii azeri că au reluat ofensiva în sudul regiunii Nagornii Karabah, scrie Novaya Gazeta cu trimitere la un comunicat al instituției, publicat pe 12 decembrie.

Reprezentanții Ministerului Apărării din Armenia au precizat că „drept răspuns, au fost luate măsuri adecvate”.

Ministerul rus al Apărării a declarat că, în Nagorno Karabah, pentru prima oară de la încheierea acțiunilor militare, a fost încălcat armistițiul.

În ajun, presa azeră a scris că, în localitatea Gadrut, forțele armene ar fi săvârșit o „acțiune provocatoare” împotriva militarilor azeri, iar un soldat ar fi fost rănit.

Pe de altă parte, Ministerul Apărării din Nagorno Karabah a declarat că informația difuzată de presa azeră nu ar corespunde adevărului: „De fapt, în jurul orei 20:40, pe 11 decembrie, inamicul (partea azeră, NR) a făcut o tentativă de atac asupra uneia dintre pozițiile militare, dislocate în sudul apărării Armeniei. În rezultatul schimbului de focuri au fost răniți trei militari în rezervă. Dar viața lor nu este în pericol”, se arată în mesaj.

Conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan s-a acutizat pe 27 septembrie. În noaptea spre 10 noiembrie, președintele rus Vladimir Putin, premierul armean Nikol Pașinean și președintele azer Aliev au anunțat despre încetarea acțiunilor militare. Potrivit documentului semnat, sub controlul Baku au intrat regiunile incluse în așa numita „centură de securitate din Karabah”. De asemenea, Erevanul trebuie să cedeze sub controlul Baku orașul Șușa, de importanță strategică. O altă prevedere a acordului permite aflarea în regiune a trupelor rusești de menținere a păcii.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Eric Vryn/Getty Images

Inundații în Texas: cel puțin 24 de persoane au murit; peste 20 de copii sunt dați dispăruți

În partea centrală a statului Texas, SUA, pe 4 iulie, a avut loc o inundație majoră cauzată de o ploaie torențială. Potrivit BBC, cel puțin 24 de persoane au murit, iar alte 25 sunt date dispărute. Conform informațiilor din presă, au dispărut aproximativ 23 de persoane dintr-o tabără creștină de vară pentru fete, Camp Mystic, situată în această zonă. Salvatorii au reușit să evacueze 237 de persoane.

„Râul Guadalupe din Hunt continuă să crească rapid și a atins a doua cea mai mare cotă din întreaga istorie a măsurătorilor, depășind nivelul inundațiilor din 1987”, au anunțat despre inundații reprezentanții Serviciului Național de Meteorologie al SUA.

Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a numit evenimentul o catastrofă și a semnat o declarație de urgență, oferind salvatorilor acces la toate resursele necesare. Guvernatorul a promis, de asemenea, că căutările persoanelor dispărute vor continua neîntrerupt. Pentru salvarea și evacuarea locuitorilor, în stat au fost implicate elicoptere și vehicule militare tactice. În total, serviciile de urgență au salvat 237 de persoane.

Președintele SUA, Donald Trump, a numit inundațiile „șocante și îngrozitoare”. În tot statul, evenimentele festive dedicate Zilei Independenței de 4 iulie au fost anulate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: